În perioada 8‑12 mai 2024, etapa națională a Olimpiadei de Religie - cultul ortodox, adresată elevilor din clasele V‑VIII, se desfășoară în orașul Unirii de pe Milcov, fiind organizată de Inspectoratul
În perioada 8‑12 mai 2024, etapa națională a Olimpiadei de Religie - cultul ortodox, adresată elevilor din clasele V‑VIII, se desfășoară în orașul Unirii de pe Milcov, fiind organizată de Inspectoratul
Credincioșii bucureșteni au participat la Sfânta Liturghie și la slujba de Sfințire a apei din Vinerea Luminată, 10 mai, săvârșite la Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Potrivit tradiției, cei care au venit pe Colina Bucuriei la acest praznic au primit agheasmă spre vindecarea neputințelor trupești și sufletești.
Izvorul Tămăduirii, praznic serbat în Vinerea Luminată, adună anual la Mănăstirea Ghighiu din apropierea orașului Ploiești numeroși pelerini prahoveni, dar și din alte părți ale țării, care vin să se bucure de frumusețea rânduielilor pascale și să primească apa sfințită de la izvorul tămăduitor aflat în incinta lavrei. Anul acesta, în mijlocul maicilor și al credincioșilor a poposit Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a apei, înconjurat de un sobor de clerici.
La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața a fost oficiată Sfânta Liturghie, î
Credincioșii bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae, din localitatea Mahmudia, județul Tulcea, și-a sărbătorit joi, 9 mai, hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion,
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
La 29 ianuarie 1989 a murit personajul care a fost sursa de inspiraţie pentru romanticul roman de dragoste al literaturii române, „Maitrey“, scris de Mircea Eliade. Maitrey Devi, fiica lui
Fascinaţie şi teamă, interes ştiinţific şi legendă, toate deopotrivă au fost stârnite de către meteoriţi - „bombele“ care uneori cad din cer. În vechime, toate fenomenele cereşti
Pe 5 decembrie 1933, după 13 ani complicaţi, în SUA a încetat Prohibiţia, numită şi Experimentul Nobil. Pe 16 ianuarie 1920 fusese decretată prohibiţia, condamnându-se producerea, transportul
Uşurinţa de a clători prin Europa, căpătată de români după zeci de ani de închidere după Cortina de Fier sau de greutăţi în obţinerea vizelor, după căderea Cortinei, a creat, în mod
O expoziţie de excepţie pentru iubitorii de imagini vechi, dar şi de etnografie şi antropologie ne este oferită în perioada 19 decembrie 2014 - 29 martie 2015 de către Muzeul Naţional de Artă al
Legislaţia permisivă din Marea Britanie în privinţa testamentelor, care sunt considerate documente publice, împreună cu progresul tehnologic reprezentat de internet au condus la ideea creării unei
Focurile aprinse în aer liber sunt o prezenţă pe toate meridianele globului, în perioada de trecere dintr-un an în altul. Rămăşiţă a ritualurilor de purificare precreştine, focul ardea ce a
ORIZONTAL: 1) Cea mai reprezentativă ctitorie construită în stil brâncovenesc, zidită între 1690 şi 1697, unde şi-a pregătit Sf. Voievod Constantin locul de veşnică odihnă – Bunicul
În Bucureştii vechi, sărbătoarea Naşterii Domnului era aşteptată cu multă bucurie de locuitori, de la mic la mare. Acest lucru se vedea şi din marea aglomeraţie de pe străzile Capitalei, când
La popoarele neortodoxe, tradiţiile legate de Crăciun sunt mult diferite de ale noastre. Ele exprimă îndepărtarea de viaţa bisericii şi lipsa conţinutului religios. Fie că este vorba de Moş Nicolae, fie de
La începutul lunii decembrie, am participat la o expoziţie culinară organizată la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Griviţa din Capitală. Câteva gospodine din parohie au gătit
La începutul lunii decembrie, am participat la o expoziţie culinară organizată la Biserica „Sfântul Gheorghe“-Griviţa din Capitală. Câteva gospodine din parohie au gătit
Un dirijor de nivel internaţional, care a trecut de încercarea vieţii lui - paralizia mâinii cu care ţinea bagheta şi a condus muzica mai departe -, a fost Ionel Perlea. S-a născut la 13 decembrie 1900,
Pentru iubitorii sporturilor de iarnă, munţii lumii oferă pârtii uimitoare, locuri unde se pot practica toate bucuriile zăpezii. În timp, au fost construite şi organizate multe staţiuni specifice,
Au trecut aproape 100 de ani de când oamenii au legiferat condiţiile de muncă, introducând standarde obligatorii pentru ca abuzurile angajatorilor asupra salariaţilor să înceteze. În 1919,
Acoperind un teritoriu imens, aflat între simbol şi utilitate, uniforma este astăzi un element indispensabil funcţionării societăţii. Uniforma vorbeşte despre cultură, spaţiu, istorie. Poliţist, medic, el
Savantul fizician Horia Hulubei a fost primul în lume care a obţinut spectre de raze X în gaze, domeniu pe care l-a studiat cu ajutorul unui spectometru de concepţie proprie. A activat ca cercetător
De câte ori nu am cumpărat de la florării ori din piaţă, de sărbători, flori învelite într-un celofan şi legate cu o fundă de nylon pe care am dat o grămadă de bani? Probabil, de destule ori.
Cine nu a auzit de eroul Peneş Curcanul? Pe numele lui real, Constantin Ţurcanu. Datele reale de naştere nu sunt cunoscute cu precizie, dar se ştie că s-a născut la Vaslui, aproximativ la 1 martie 1854, şi a
Bucureştiul are o îndelungată tradiţie a transportului în comun, trecând prin toate fazele. A avut şi tramvaie trase de cai, cu care a călătorit şi Eminescu, iar la apogeul dezvoltării,
Unul dintre cei mai importanţi dirijori români, Iosif Conta, s-a născut la 14 septembrie 1924, la Bârzava, judeţul Arad. Începuturile muzicale au fost reprezentate de studiile făcute la
Pe vremea când omul nu putea să zboare, când armele sale erau simple şi, cel mai adesea, doar o prelungire a propriului trup, cele mai serioase mijloace de apărare erau cetăţile. Aproape inexpugnabile,
O localitate ce nu trebuie ratată când drumurile ne duc prin judeţul Sibiu este Cisnădioara. Se află în apropierea oraşului Cisnădie, la circa 2 kilometri de acesta, iar aşezarea se întinde pe de
Este greu de crezut astăzi că Dâmboviţa de acum două sute de ani era un firicel de apă care traversa haotic Bucureştiul, după conturul uliţelor, aproape scăldând cu cei câţiva centimetri de ap
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit
În zilele acelea, Petru și Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Și era un bărbat, olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau și-l puneau în fiecare zi la poarta templului,
Sfântul Simon Zilotul a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era galileean. I se spune Zilotul sau Cananeul, pentru a-l deosebi de Sfântul Simon Petru şi de
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 402 „ (...) Primiți-mă cu dragoste cel puțin aici, când intru în biserică.
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve