La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața a fost oficiată Sfânta Liturghie, î
La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața a fost oficiată Sfânta Liturghie, î
Credincioșii bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae, din localitatea Mahmudia, județul Tulcea, și-a sărbătorit joi, 9 mai, hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion,
Icoana Maicii Domnului „Eleousa” de la Mănăstirea Parva, din județul Bistrița‑Năsăud, a fost adusă miercuri, 8 mai, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Delegația care a însoțit icoana a fost
Sfânta Lumină de la Mormântul Mântuitorului a fost oferită credincioşilor din Baia Mare de către Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhul a săvârşit slujba Învierii Do
În Duminica Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, prilej cu care a fost prăznuit și hramul principal al
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Să vezi desenându‑se pe o hârtie activitatea inimii pare și chiar este ceva extraordinar. În zilele noastre, electrocardiograma este o analiză de rutină, însă la vremea apariției sale a fost ceva cu
În luna noiembrie a anului 1989 - anul prăbușirii întregului bloc comunist - a mai avut loc o cădere, în cel mai propriu sens al cuvântului: căderea Zidului Berlinului. A fost un moment istoric, de dispariție a
În noiembrie 1925 se năştea la Moscova o fetiţă care avea să devină una dintre balerinele cele mai mari ale lumii – Maia Pliseţkaia. Interesul şi, probabil, talentul Maiei pentru balet au venit pe linie
La 22 noiembrie 1869 se ţinea primul curs al proaspăt înfiinţatei Facultăţi de Medicină de la Bucureşti, prima de acest fel din ţara noastră. Iată cele mai importante date din istoria acestei prestigioase
Astăzi oricine lucrează cu un calculator știe ce este acela un... șoarece... Adică, desigur, un mouse, dispozitivul periferic al calculatorului prin care se dau diferite comenzi. Apariția sa a fost un element
Înscrierile pentru ed. jubiliară, a X-a, se fac în intervalul 10.10.2016-20.12.2016. Premiile sunt de 4000 de lei pentru cele două secțiuni, Poezie și Epigramă. Pot participa tinerii români… de orice vârstă
În toamna anului 1882 se năştea, în localitatea franceză Bellac, Jean Giraudoux, scriitor şi diplomat. Originile sale modeste nu numai că nu i‑au frânat interesul pentru învăţătură, ba chiar l‑au
Trecerea de la micile ateliere la fabrici, de la confecţionarea de haine pentru membrii casei la onorarea comenzilor la nivel industrial, i‑a provocat pe oameni - chiar pe simpli meşteşugari, nu doar pe ingineri,
În toamna anului 1992 murea Amita Bhose, cel mai important eminescolog din Asia şi prima traducătoare a lui Mihai Eminescu în limba bengali. S‑a născut în capitala Indiei, la Calcutta, şi a fost profesoară de s
Un material care astăzi ne pare banal, nylonul, la momentul apariţiei sale a fost cu totul revoluţionar. Povestea numelui său are și ceva romantic, dacă este adevărat că numele provine de la iniţialele numelor s
Mai cunoscut nouă după numele Virgiliu, poetul latin Publius Vergilius Maro, este autorul unei adevărate epopei a Imperiului Roman, intitulată „Eneida”. Virgiliu s‑a născut în toamna anului 70 î.Hr., însă
În vremea dintre cele două războaie mondiale, agricultura României era bine dezvoltată, atunci răspândindu‑se şi ideea că țara noastră era „grânarul Europei”. În ce măsură a fost, într‑adevăr,
Cu peisaje ce îți creează în minte tabloul înfruntărilor dintre indieni şi cowboy, Parcul Naţional Yosemite, situat în regiunea centrală a munţilor Sierra Nevada din California, este astăzi o atracţie
Într-o perioadă de început de toamnă, prin anul 490 î.Hr., pe pământul Greciei s-a desfăşurat o bătălie celebră, care a prilejuit şi apariţia legendei alergătorului care a murit după ce a parcurs 40 de
Mamele trecute de a doua tinereţe şi bunicile sigur îşi amintesc de perioada copilăriei, când îşi „croiau” singure păpuşile. Din cârpe, pănuşi, bucăţele subţiri de lemn înfipte în cartofi sau mere,
John Bull sună a nume de erou american de film western, însă este de fapt numele celei mai cunoscute locomotive cu aburi care a funcţionat în Statele Unite. Ea a fost construită de britanici şi a fost pusă în
Una dintre cele mai cunoscute distincții ale lumii este Premiul Pulitzer, la care râvnesc toţi jurnaliştii şi publicaţiile din SUA şi este similar cu Nobelul acordat oamenilor de ştiinţă. Istoria sa începe
După cum ştim cu toţii, deşi marile realizări din toate domeniile par (şi de multe ori şi sunt) rodul planificării amănunţite şi al eforturilor conştiente, totuşi întâmplarea, neprevăzutul, îşi pune de
În septembrie 1983 deceda la Bucureşti unul dintre membrii familiei Lovinescu, dramaturgul Horia Lovinescu. Era nepotul de frate al criticului Eugen Lovinescu şi frate cu Vasile Lovinescu, critic şi filozof. Piesele
Când vizităm un oraş, chiar dacă nu ştim mare lucru despre el, ne atrag atenţia înainte de toate clădirile, mai ales cele cu aspect special, arhitectura fiind, de altfel, cea care cheamă turiştii sau
Viena cea celebră (şi) pentru palatele ei, având chiar şi un palat al fluturilor. „Casa Fluturilor Tropicali” este un palat în care orice visător, alergător după fluturi sau orice realist cercetător al
Cu toţii am crescut auzind poveşti despre stejari vechi de sute de ani, însă puţini am reuşit să vedem aşa ceva. Un loc special, în care acest vis poate deveni realitate este Parcul Dendrologic de la Bazoş,
Nu multe popoare au în istoria lor o femeie eroină pe câmpul de luptă aşa cum o avem noi pe Ecaterina Teodoroiu. Viaţa ei scurtă, marcată de moartea fraţilor în Primul Război Mondial, a transformat-o în
Nimeni dintre cei care au văzut filmul „O scrisoare pierdută” (1953), cu distribuţia sa de excepţie, din care îi amintim pe Alexandru Giugaru, Radu Beligan, Grigore Vasiliu-Birlic, Elvira Godeanu, Nicky
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit
În zilele acelea, Petru și Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Și era un bărbat, olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau și-l puneau în fiecare zi la poarta templului,
Sfântul Simon Zilotul a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era galileean. I se spune Zilotul sau Cananeul, pentru a-l deosebi de Sfântul Simon Petru şi de
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 402 „ (...) Primiți-mă cu dragoste cel puțin aici, când intru în biserică.
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve