Carnea de pui şi ouăle din România sunt sigure pentru consum, fapt dovedit de rezultatele analizelor efectuate de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), care atestă că producătorii respectă cu
Carnea de pui şi ouăle din România sunt sigure pentru consum, fapt dovedit de rezultatele analizelor efectuate de Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentelor (EFSA), care atestă că producătorii respectă cu
În Vrancea, care deţine peste 26.000 de hectare de viţă-de-vie, respectiv 10% din suprafaţa viticolă a României, și în care se produc, anual, peste 100 de milioane de litri de vin, turismul oenologic este
Peste 45.000 de miei au fost exportaţi din județul Buzău în ţările arabe, cu 7.000 mai mulţi faţă perioada similară a anului trecut, în timp ce cererea pe plan intern de carne de miel este mai mică, potrivit
Din cauza șacalilor, al căror număr a ajuns la peste 400 la nivelul judeţului Vaslui, crescătorii sunt sfătuiţi să îşi protejeze animalele. Probleme se înregistrează în special în Lunca Prutului, care este
Ministerul Agriculturii a publicat lista cu grupurile de acţiune locală (GAL) selectate în vederea finanţării în actuala perioadă de programare, cinci dintre cele 249 de strategii fiind depuse de judeţul Tulcea.
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
De mâine, 27 aprilie 2024, preşcolarii şi elevii intră în vacanţa prilejuită de Sfintele Paşti, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. În data de 8 mai, aceştia se vor întoarce la cursuri pe
La Muzeul Olteniei Craiova (MOC) - Secția de Etnografie, Casa Băniei, din str. Matei Basarab nr. 16, a fost vernisată, zilele acestea, expoziția temporară „Celebrarea Paștelui în Oltenia. Ouăle încondeiate
20 de meșteri populari din județele Iași, Suceava și Botoșani vor fi prezenți, în perioada 27-28 aprilie, la târgul organizat de Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Național
La Universitatea de Stat din Moldova va fi susținută, în perioada 25-26 aprilie 2024, conferința științifică „România-Republica Moldova: Patrimoniu cultural și destin european comun”. Evenimentul reunește
În 29 noiembrie 2024 se împlinesc o sută de ani de la moartea unuia dintre cei mai mari compozitori, Giacomo Puccini. Evenimentul este celebrat de-a lungul întregului an, inclusiv în România, prin programe
Ateneul Român a primit, la 17 aprilie 2024, în cadrul unei ceremonii la Anvers, alături de alte șase situri selectate de un juriu de experţi independenţi, Marca Patrimoniului European, acordată de Comisia
Copiii se plâng deseori de dureri abdominale. Deși în cele mai multe cazuri au doar cauze funcționale, nu o patologie care să îngrijoreze, aceste dureri sunt supărătoare și îi pot afecta și emoțional pe
Un studiu al cercetătorilor clujeni de la Facultatea de Științe din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, care a semnalat recent pericolul reprezentat de radon, un gaz cancerigen detectat în concentrații
Pentru atenuarea simptomelor supărătoare ale sindromului de colon iritabil, schimbarea obiceiurilor alimentare ar trebui să fie abordarea inițială înainte de a trece la o schemă de tratament cu medicamente,
Efectele benefice ale hidratării depășesc cu mult condițiile pentru buna funcționare a organelor, principalul motiv pentru care bem apă chiar și atunci când nu ne este sete fiind, după cum știm, acela de a ne
Cazul unui bărbat olandez care a decedat anul trecut după un record de 613 zile în care a fost testat pozitiv cu noul coronavirus readuce în discuție riscul apariției unor variante mai periculoase ale acestui
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Bolnițele mănăstirești, ca locuri de îngrijire trupească și sufletească, se regăsesc pomenite în anumite documente istorice. În Moldova, astfel de așezăminte au existat în câteva dintre marile
Ana Calciu a fost pentru câțiva ani actriță pe scenele unor teatre bine-cunoscute din București, dar a devenit un nume apreciat în ultimii 15 ani datorită implicării în proiecte de teatru creștin. Această
Kenan Wang este născut în China, crescut în Brazilia și educat în România, unde s-a convertit la Ortodoxie, primind numele de Dionisie (în cinstea Sfântului Dionisie Areopagitul), și s-a căsătorit. În
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani. Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion
Ridicată între anii 1541 și 1551 de către Doamna Elena Rareș, Biserica „Sfântul Gheorghe” din Botoșani este cea mai veche din municipiu, avându-l protector pe sfântul care a biruit „balaurul” necredinței și al neputințelor omenești. De aceea, întregul oraș îi aduce cinstire zilele acestea, 22-23 aprilie, mulţi oameni adunându-se în curtea sfântului lăcaș. Ghid în istoria locului ne-a fost preotul paroh Dumitru Florentin Mateciuc, care ne-a vorbit despre intervenţiile de reparație, prin care edificiul a fost readus la splendoarea de odinioară, și despre lucrarea minunată a Sfântului M. Mc. Gheorghe în viața credincioșilor.
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Din ce în ce mai preţioase spectacolele care poartă semnătura maestrului Dan Puric în vremea asta (în lumea asta!) suprasaturată de corectitudini - politice, culturale, istorice, războinice, (i)morale,
1. Cerul ești Tu, Doamne, Luminătorul mileniilor și Stăpânul viilor și al morților, iar eu, cel ce mă opresc din mers, așternându-mă la picioarele Tale de opal și întrebând: Cine ești Tu în fața căruia
În perioada 21-26 ianuarie 2014, părintele poet Ignatie Grecu a mers în pelerinaj în Țara Sfântă și a consemnat trăirile, impresiile acestor zile pline în cartea Jurnalul unui poet pelerin în Țara Sfântă,
Preotul Sever Negrescu din Mehedinți, care este și un apreciat scriitor, a realizat recent monografia comunei Eșelnița, la 540 de ani de atestare documentară. Sub titlul „Eșelnița. 1484-2024”, părintele
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve
S-au împlinit de curând 15 ani de la trecerea la cele veșnice a vrednicului de pomenire preot Ioan Sabău, unul dintre marii preoţi ai Ardealului, aparținând pleiadei de mărturisitori din închisori din țara
Prin felul său direct, nepretențios, aducând exemple bine alese din operele analizate, dar și grație farmecului personal, umorului, bonomiei și realei sale modestii, Alex Ștefănescu a reușit să facă din
La finele săptămânii trecute, Dumnezeu l-a chemat în ceata drepţilor Săi pe părintele protosinghel Ignatie Catrinoiu, duhovnic şi slujitor la Altarul Sfintei Mănăstiri Lainici din judeţul Gorj. Călugăr de
Profesorul Răzvan Theodorescu a fost o persoană complexă. În consecință, golul pe care l-a lăsat în urmă când s-a îndreptat spre viața de apoi are multe forme și nuanțe. Cercurilor academice din România,
Cum îl poți cinsti mai frumos pe un purtător de Hristos altfel decât rechemând în inima ta faptele lui luminoase care rămân vii în timp și dincolo de el? Astăzi, 18 februarie, ziua în care sufletul lui
Sadoveniana zicere ne învăluie, mai mult sau mai puțin, mai des sau arareori, dar cântecul nu poate fi uitat de nimeni... La hotarul împlinii celor 600 de ani de la întâia atestare documentară a satului
La Mănăstirea Cernica, în locul unde Ortodoxia își pleacă fruntea în fața celui mai de preț reprezentant al său din secolul 20, pe piatra funerară este scris: „Aici odihnesc în Domnul Părintele Dumitru St
Începând, semnificativ, cu reforma marelui Spiru Haret - Omul Școlii de la cumpăna veacurilor XIX-XX - și, masiv, după anii 1950, copiii din spațiul românesc au trecut prin mâna unui învățător în debutul
Fiu de preot din cetatea grănicerească a Caransebeșului, cu strămoși preoți, Nicolae Corneanu a studiat la cunoscutul Liceu „Traian Doda” din orașul natal, apoi s-a înscris la Facultatea de Teologie
14 noiembrie 1973 este ziua chemării la viața veșnică de către Domnul a părintelui arhimandrit Nicodim Sachelarie (n. 4 sept. 1902 - † 14 noiembrie 1973). „Ziua noastră, a călugărilor, este ziua
S-au împlinit cinci ani de când părintele Nicolae Bordaşiu a plecat pe neașteptate dintre noi, într-o după-amiază de toamnă, în data de 9 noiembrie 2018 - ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie, la car
„L-am căutat pe Dumnezeu în oamenii din satul meu, apoi în cărți, în idei și în simboluri. Dar acestea nu-mi dădeau nici pace, nici dragoste. Într-o zi, am descoperit în scrierile Sfinților Părinți că
Anul acesta se împlinesc trei decenii de la mutarea în veşnicie a părintelui Dumitru Stăniloae, un adevărat nou teolog şi om al lui Dumnezeu care a pătimit, scris şi meditat în România veacului trecut.
Luni, 16 octombrie 2023, lumea academică a dreptului canonic contemporan a pierdut una dintre cele mai importante voci: Dimitrios Salachas. Personalitatea sa s‑a conturat în jurul Altarului și al catedrei
Cel mai important teolog român în secolul 20 este Părintele Dumitru Stăniloae. El s-a mutat la viaţa veşnică în urmă cu trei decenii. Despre data morţii marelui nostru teolog a scris fiica sa, Lidia Ionescu St
În dimineaţa zilei de 11 septembrie, Dumnezeu l-a chemat la Sine pe părintele Vasile Hriscu, iconom al Mănăstirii Lainici mai bine de patru decenii. În etate de 71 de ani, dintre care peste 50 în slujirea lui
Doamna Lidia Popița Stoicescu († 15 septembrie 2023), producător de film istoric, scriitor și publicist creștin, a colaborat cu Radio TRINITAS timp de un deceniu. Cu o sensibilitate deosebită, a invitat
August 2023, odată cu alte semnificații importante, reprezintă pentru mulți dintre noi luna pomenirii părintelui profesor Constantin Galeriu la sorocul celor 20 de ani de la trecerea în veșnicie. Avem
Părintele Constantin Galeriu a fost și este și azi un model! Căci modelele au valoare perenă, slujind pururi drept pildă. Avem atâta nevoie de modele - structuri dinamice de comportament ale unor personalităţi
Părintele profesor Gheorghe I. Drăgulin a trecut la cele veșnice în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2022. Personalitatea cucerniciei sale a fost evocată deosebit de elogios, la vremea
Ziua de 22 iulie 2023, pentru clerul şi credincioșii din municipiul Oneşti, județul Bacău, va rămâne o zi memorabilă. În Catedrala Pogorârii Sfântului Duh din centrul Oneștiului am participat, cu inimile
30 iulie 2007. O liniște nepământeană, însoțită de o căldură toridă, stăpânea ținutul montan cuprins între Munții Bucegi și Baiului. Mănăstirea Sinaia, primitoare de pelerini și străini, își
Pe cât de orgolios, pe atât de exigent cu el însuşi, compozitorul Paul Constantinescu şi-a cizelat propriile opere ca un adevărat bijutier. A refăcut, reelaborat, reorchestrat multe lucrări de-a lungul carierei
Duminica a 6-a din Post (a Floriilor) Ioan 12, 1-18 Înainte de Paşti cu şase zile, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar
„În vremea aceea era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei și al Martei, sora ei. Maria era aceea care a uns cu mir pe Domnul și I-a șters picioarele cu părul capului ei, iar fratele ei, Lazăr, era
Fraților, bucurați-vă pururea întru Domnul. Și iarăși zic: Bucurați-vă! Îngăduința voastră să se facă știută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovărați cu nicio grijă, ci, întru
Sfântul Iason era din Tars, cetatea de naştere a Sfântului Apostol Pavel, iar Sfântul Sosipatru era din Ahaia Greciei. Ambii erau rude cu marele Apostol Pavel şi ucenici ai săi, precum însuşi
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Hexaimeron, IBMBOR, 1988, p. 117 „Bun este Dumnezeu şi de bine dătător celor vrednici. Rău este numai diavolul şi izvoditor a tot felul de răutăţi şi precum la cel
În timpurile în care trăim constatăm cu îngrijorare că mulţi oameni care se declară creştini au foarte puţine lucruri care să-i lege de creştinism. Ei au primit botezul în numele Persoanelor Preasfintei
Astăzi se încheie perioada Postului Mare propriu-zis, însă postirea noastră nu se termină, ci creşte în asprime şi intensitate în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Pentru această săptămână ne-am pregătit
În bunătatea Sa, Dumnezeu n-a părăsit oamenii, urmașii strămoșului Adam, întâiul căzut. El constata cu durere că înmulțirea lor pe pământ înmulțea și păcatul început de întâiul om. Când găsea