Proiectul legii pescuitului şi protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Noua lege reglementează atât activitatea de pescuit „din perspectiva
Proiectul legii pescuitului şi protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Noua lege reglementează atât activitatea de pescuit „din perspectiva
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027:
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, după cum a anunţat
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat 1.010 operatori economici care vând fructe şi legume, la 978 dintre aceştia constatându-se nereguli. Reprezentanţii ANPC
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Bolnițele mănăstirești, ca locuri de îngrijire trupească și sufletească, se regăsesc pomenite în anumite documente istorice. În Moldova, astfel de așezăminte au existat în câteva dintre marile
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Din ce în ce mai preţioase spectacolele care poartă semnătura maestrului Dan Puric în vremea asta (în lumea asta!) suprasaturată de corectitudini - politice, culturale, istorice, războinice, (i)morale,
1. Cerul ești Tu, Doamne, Luminătorul mileniilor și Stăpânul viilor și al morților, iar eu, cel ce mă opresc din mers, așternându-mă la picioarele Tale de opal și întrebând: Cine ești Tu în fața căruia
În perioada 21-26 ianuarie 2014, părintele poet Ignatie Grecu a mers în pelerinaj în Țara Sfântă și a consemnat trăirile, impresiile acestor zile pline în cartea Jurnalul unui poet pelerin în Țara Sfântă,
Sunt oameni pe care Dumnezeu îi are în iubirea Sa nemăsurată. Le așterne drum lin când sună ceasul urcușului în lăcașurile Sale din înaltul cerului. Aceste făpturi peste care pogoară dragostea și grija
Părintele Ioan Papuc a fost și va rămâne pentru mine un pedagog desăvârșit. O icoană vie, o paradigmă de om al lui Dumnezeu. Datorită lui am ales drumul preoției. Aveam doar opt ani când părintele a fost
Multă lume a cunoscut-o și iubit-o pe Maica Siluana. Când o întâlneau prin oraș, oamenii îi spuneau „Sărut mâna”, îi zâmbeau cu bucurie și întorceau capul după dânsa. Mulți o cunoșteau din cărţile
De peste trei secole Mănăstirea Sinaia a avut în a sa istorie călugări care i-au purtat numele până departe. Memorabilă, zveltă, cuprinzătoare, citadină, dar cu spirit eremit, a reunit oameni și inimi care
Mitropolitul Ghennadios de Sassima, ierarh al Patriarhiei Ecumenice, a purtat numele unei vechi așezări din Cappadocia, aflată nu prea departe de Nazianz, la o distanță de 24 de mile romane. Istoria acestei
Anul 2022 a fost consacrat de Fundația „Credință și Creație - Maica Benedicta” ca „Anul Dan Hăulică”. S-au încrustat în luna februarie a acestui an nouă decenii de la venirea pe lume în Iași a celui
S-a scurs timpul de când părintele Augustin Văscu a plecat, mult prea devreme, în lăcașul fericiților, pentru care s-a pregătit întreaga viață, iar cartea sa de suflet vedem că a lăsat-o nu
Ziua de 11 mai 2022 a fost ultima filă din calendarul vieții pământești a Mitropolitului Ambrozie de Neapolis și Samaria, din Patriarhia Ierusalimului. Titlul Gheron Mitropolit și Panierotatos acordat
Virgil Cândea (1927-2007) a fost un cercetător al vechii culturi româneşti, aducând contribuţii esenţiale în cercetarea umanismului românesc, fiind în acelaşi timp şi un aut
Grecii au o expresie special folosită pentru cei care pășesc dincolo de pragul acestei lumi: kalo paradiso, adică Raiul să-i fie deschis sau bun, după altă traducere. Mă rog ca porțile Paradisului să
În ajunul Învierii lui Lazăr, inima părintelui arhid. prof. Mihalache Tudor de la Buzău s-a oprit tihnit, în somn, la mânecare, într-o zi de vineri. Marţi, 12 aprilie, a fost prezent la
Din evocările celor care l-au cunoscut, dar mai ales din paginile de jurnal ale lui Mircea Eliade, Nicolae Herescu apare drept o figură aristocratică a exilului românesc postbelic, un clasicist de o
Nu de puține ori am auzit vorbindu-se despre Virgil Tempeanu, unul dintre oamenii înțelepți care și-au legat numele de orașul Fălticeni și de locurile învecinate. În anii tinereții mele,
Theodor Cazaban (1921-2016) a fost un scriitor care a făcut parte din aşa-zisa „generaţie pierdută”, adică acei autori care nu s-au putut afirma imediat după cel de-al Doilea Război Mondial. După 1947
La sfârșitul săptămânii trecute a plecat dintre noi, discret și luminos, așa cum a fost o viață, profesorul și lingvistul ieșean Stelian Dumistrăcel. Cercetător de vocație și dascăl cu o rară
Iașii au fost la acest început de an 2022 gazda unui Colocviu Național de Muzicologie. În zilele de 25, 26 februarie, la Universitatea de Arte „George Enescu”, s-a desfășurat ediția a XXIV-a
Dintotdeauna, Moldova a fost o cetate de apărare a credinței și a țării. Oamenii ei, monahi și preoți, pe de o parte, plăieși și răzeși, apărători ai Gliei străbune, pe de altă parte, au luptat ani la
De doisprezece ani, în fiecare prag de primăvară, ne amintim și de plecarea la Domnul a părintelui profesor academician Dumitru Gh. Popescu, numit de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel
Lectura ne transpune în stări distincte și inedite, căci prin intermediul cărților descoperim informații de la răsăriturile creației până la apusul încărcat de lumină al marilor
E de prisos să vă mărturisesc cât de mult m‑am bucurat citind despre Paul Miron și firul de lobodă de la Freiburg (a se vedea Ziarul Lumina, din 6 decembrie 2021). Daniela Șontică afirmă că a
În cadrul lucrărilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, sesiunea februarie 2022, Înaltpreasfințitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a prezentat câteva
O văd și acum cu ochii sufletului: bună, milostivă și plină de dragoste, precum o mamă, luminoasă și senină ca cerul de primăvară.Pe chipul său puteai citi întreaga istorie a unui suflet
Săptămâna aceasta s-au împlinit 107 ani de la nașterea vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist Arăpașu, cel de-al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Născut la data de 7
Artiștii, iubitorii de frumos, creatorii de valori au un loc aparte în creația Bunului Dumnezeu, fiind oameni înzestrați cu daruri minunate, prin care talanții sunt înmulțiți în imagini,
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit
În zilele acelea, Petru și Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Și era un bărbat, olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau și-l puneau în fiecare zi la poarta templului,
Sfântul Simon Zilotul a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era galileean. I se spune Zilotul sau Cananeul, pentru a-l deosebi de Sfântul Simon Petru şi de
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 402 „ (...) Primiți-mă cu dragoste cel puțin aici, când intru în biserică.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Duminica a 2-a după Învierea Domnului Iisus Hristos este o duminică cu totul specială, întrucât vine să întărească în credinţă pe cei ce suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel înviat, să ne dea
Dacă Hristos n-a înviat, spune marele Pavel, zadarnică este credința voastră (Corinteni I 15, 17). Nu degeaba diavolul se dă peste cap să ne convingă că Lumina Sfântă care se coboară în Sâmbăta Mare