La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața a fost oficiată Sfânta Liturghie, î
La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața a fost oficiată Sfânta Liturghie, î
Credincioșii bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae, din localitatea Mahmudia, județul Tulcea, și-a sărbătorit joi, 9 mai, hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion,
Icoana Maicii Domnului „Eleousa” de la Mănăstirea Parva, din județul Bistrița‑Năsăud, a fost adusă miercuri, 8 mai, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Delegația care a însoțit icoana a fost
Sfânta Lumină de la Mormântul Mântuitorului a fost oferită credincioşilor din Baia Mare de către Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhul a săvârşit slujba Învierii Do
În Duminica Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, prilej cu care a fost prăznuit și hramul principal al
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
În timp ce ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a apreciat că rezultatele din acest an subliniază corectitudinea procesului de evaluare, directorii liceelor arată cu degetul spre
Cotidianul britanic "The Times" şi versiunea sa de duminică, "The Sunday Times", au introdus vineri taxă de acces online, devenind primele publicaţii generaliste de mare tiraj care fac acest lucru. Internauţii care
La hotelul "Hidroelectrica" de la Porţile de Fier II a avut loc, duminică, un colocviu intercultural dedicat literaturii româneşti din zona transfrontalieră româno-sârbă, organizat sub patronajul Societăţii
Ieri, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a organizat reuniunea ministerială prilejuită de preluarea de către România, începând cu data de 1 iulie, a Secretariatului Procesului Bologna. La
Proiectul "De longe, de perto" - "De departe, de aproape", dedicat culturii tradiţionale din România, va fi găzduit de Muzeul Muncii "Michel Giacometti" din Setubal (Portugalia), în perioada 10 iulie-14 august,
Potrivit statisticilor Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS), la nivelul Capitalei promovabilitatea a fost de 58,92%, cu 17,18% mai mică decât în 2009. La un liceu din Buzău, nici
Expoziţia "Baroc de Dobrogea 2008-2010" de la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", pregătită sub îndrumarea lui Francisc Mraz şi a lui Gyuri Ilinka, are calitatea de a surprinde total privirea, de a uimi
Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat că examenul de bacalaureat de anul viitor se va desfăşura conform unei metodologii de organizare identice cu cea de anul acesta. Toţi elevii vor susţine examenele
Doar 1.107 absolvenţi de clasa a VIII-a, reprezentând 0,65% din totalul elevilor care termină gimnaziul din întreaga ţară, au rămas nerepartizaţi la prima etapă a repartizării computerizate care a avut loc
Teatrul Metropolis îşi continuă stagiunea şi pe perioada verii, prezentând în fiecare sfârşit de săptămână din lunile iulie şi septembrie spectacole în parcurile bucureştene, inaugurând, astfel, în
În perioada 7-11 iulie, la Timişoara, se va desfăşura Festivalul Inimilor, eveniment ajuns la a XXI-a ediţie. Sărbătoarea folclorică internaţională reuneşte pe scena Teatrului de Vară din Parcul Rozelor
O serie de evenimente prin care se aduce un omagiu României, incluzând proiecţia filmului documentar "Ultimele zile ale lui Ceauşescu", vor fi organizate în perioada 11-16 iulie, la festivalul de teatru Avignon Off
Muzeul Satului din Bucureşti găzduieşte, astăzi, o avanpremieră a "Transilvania Fest", eveniment organizat de Centrul Raţiu pentru Democraţie din Turda (CRDT), în scopul promovării zonei istorice Transilvania.
Înscrierile pentru examenul de titularizare pe post în învăţământul preuniversitar s-au încheiat, urmând ca pe data de 14 iulie să aibă loc proba scrisă. În Bucureşti, ca de altfel în toată ţara,
Ieri a debutat, la Iaşi, Conferinţa Internaţională de Fizică a Plasmei şi Aplicaţii, care adună cercetători de talie internaţională din domeniu. Evenimentul bianual este organizat de Universitatea "Alexandru
Federaţia Română a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor pentru UNESCO şi Comisia României pentru UNESCO, în colaborare cu Guvernul României - Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi Ministerul Culturii,
La sediul central al Bibliotecii judeţene din Cluj, pe timpul verii, copiii se pot juca împreună, în fiecare luni, pe calculator şi pot face puzzle şi juca şah sau diverse jocuri ale copilăriei. Cei care
Un nou program de dezvoltare educaţională destinat copiilor romi din patru ţări ale Uniunii Europene - România, Ungaria, Slovacia şi Macedonia - a fost lansat cu sprijinul UE, a anunţat Toby Linden, directorul
Prima repartizare computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a pentru anul şcolar 2010-2011 a avut loc ieri, la sediul MECTS, cu o zi mai devreme decât era prevăzută în
Astăzi va avea loc ultima probă din sesiunea curentă a bacalaureatului, proba la alegere din aria curriculară corespunzătoare specializării. Potrivit Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi
În perioada 1-4 iulie, la Braşov, se desfăşoară cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional al Artelor din ţările vecine României şi din Balcani "Garofiţa Pietrei Craiului". Potrivit organizatorilor,
Piesa de teatru "Egoistul" de Jean Anouilh, un spectacol ce are la activ sute de reprezentaţii susţinute cu casa închisă, se va juca pe 26 iulie pe scena Palatului Naţional al Copiilor. Noua punere în scenă,
O campanie de promovare a filmului românesc, intitulată "Nopţi albe cu filme româneşti", va fi iniţiată de RADEF România Film, în colaborare cu Centrul Naţional al Cinematografiei şi Arhiva Naţională de
Ministerul Afacerilor Externe şi Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) au lansat, luni, la sediul Institutului Diplomatic Român, cinci programe de masterat în Studii de Dezvoltare Internaţională.
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit
În zilele acelea, Petru și Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Și era un bărbat, olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau și-l puneau în fiecare zi la poarta templului,
Sfântul Simon Zilotul a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era galileean. I se spune Zilotul sau Cananeul, pentru a-l deosebi de Sfântul Simon Petru şi de
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 402 „ (...) Primiți-mă cu dragoste cel puțin aici, când intru în biserică.
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve