În Duminica a 3‑a după Sfintele Paști, 19 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de sfințire a Paraclisului mitropolitan „Sfântul Gheorghe”‑Vechi din
În Duminica a 3‑a după Sfintele Paști, 19 mai 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit slujba de sfințire a Paraclisului mitropolitan „Sfântul Gheorghe”‑Vechi din
Mâine dimineață, 21 mai, în marea sărbătoare a Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, de la ora 7:00 vor fi scoase în procesiune și depuse spre cinstire în „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei raclele cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, și ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul.
Duminica Mironosiţelor a adus bucurie duhovnicească în comunitatea din Mândra, judeţul Sibiu, când Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit Biserica
Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Dragalina, comuna Cristinești, județul Botoșani, va fi resfințită duminică, 26 mai. Slujba va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, l-a primit luni, 20 mai, în audiență, la Palatul Patriarhiei, pe prof. Horia Dijmărescu, cadru didactic în cadrul Departamentului de
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti derulează un program cu o durată de 24 de luni cu tema "Sociolog pe piaţa muncii", ce vizează creşterea capacităţii instituţiei
"Toy Story 3", cel mai aşteptat film de animaţie al anului, împreună cu partenerii săi de la organizaţia Salvaţi Copiii, lansează campania de donaţii "O jucărie pentru un zâmbet". Campania se va desfăşura p
Lungmetrajele "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, şi "Poliţist, adjectiv", de Corneliu Porumboiu, au fost selectate la Festivalul Internaţional de Film de la Edinburgh (Marea Britanie), care se
Până pe 25 iunie, la sala de expoziţii "Constantin Brâncuşi" a Palatului Parlamentului, se desfăşoară expoziţia de medalii, plachete, insigne, carte veche, pictură şi sculptură, dedicată comemorării a 121
Obiceiurile tradiţionale, meşteşugurile, portul popular şi arta locuirii într-o casă frumos împodobită sunt prezentate publicului de Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET), într-o expoziţie dedicată zonei et
Sute de titluri la preţuri cuprinse între 5 şi 10 lei sunt oferite iubitorilor de carte care calcă pragul târgului Bookfest 2010, organizat la Romexpo. Editura Nemira anunţă cititorii că au la dispoziţie 250 de
Ieri s-a încheiat anul şcolar 2009-2010, unul dominat de tensiuni între minister şi sindicaliştii din educaţie - noua Lege a educaţiei, tentativa blocării examenelor de bacalaureat, proteste împotriva
Membrii Comisiei senatoriale pentru învăţământ au dezbătut, marţi, în prezenţa ministrului Educaţiei, primele aproximativ zece articole ale legii şi amendamentele aduse la acestea, având loc discuţii
Patru echipe de elevi de la liceele din Iaşi au obţinut premii la concursul internaţional Eustory, organizat şi în alte 20 de state din Europa. Tema acestei ediţii a fost "Lumea muncii ieri şi azi: profesii,
Greşelile de limbă se regăsesc în continuare la radio şi televiziune, relevă un raport de monitorizare a greşelilor de limba română, întocmit de Institutul de Lingvistică al Academiei Române "Iorgu Iordan -
Astăzi şi mâine, între orele 10:00-17:00, la Institutul Cultural Român din Bucureşti va avea loc Colocviul Internaţional al româniştilor "Limba română ca limbă străină şi Cadrul european comun de
În perioada 16-22 iunie, Asociaţia "ART - Meşteşugurile Prutului", Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova (AMPM), Asociaţia Dialog pentru Dezvoltare (ADD) şi Primăria Municipiului Iaşi organizează, cu
Ieri, la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi, a debutat întâlnirea anuală a Grupului Coimbra, grup ce reuneşte 38 de universităţi europene de prestigiu. Potrivit organizatorilor, la evenimentul care se
Cea de-a V-a ediţie a Salonului de Carte Bookfest, manifestare organizată de Asociaţia Editorilor din România (AER), se desfăşoară până duminică, 13 iunie, la Complexul Expoziţional Romexpo. La evenimentele
Musicalul "Mamma Mia!", inspirat din hiturile grupului suedez Abba, va fi primul spectacol occidental major aparţinând acestui gen care va fi tradus în limba chineză şi va fi montat pe scena unui teatru din
Cele 64 de meciuri de fotbal din cadrul Cupei Mondiale din Africa de Sud (11 iunie-11 iulie) vor putea fi vizionate în direct pe un portal video de către utilizatorii de internet din 36 de ţări membre ale Uniunii
Studioul Experimental de Operă şi Balet "Ludovic Spiess" (SEOB) din cadrul Operei Naţionale Bucureşti (ONB) prezintă publicului un recital vocal-instrumental intitulat "Seara Gershwin", marţi, 8 iunie, ora 18:30,
Tânărul pianist şi compozitor Karim Said, primul câştigător al Bursei Societăţii Enescu pentru anul universitar 2009/2010, va susţine un recital de gală la Institutul Cultural Român din Londra. Bursa se
Studenţii de la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava au fost anunţaţi că tarifele la cazare şi cantină vor creşte anul viitor cu 12%. Şi taxele de studiu vor fi mai mari. În aceste condiţii, mulţi
În perioada 3-5 iunie, la Casa Corpului Didactic din Iaşi s-au desfăşurat "Zilele Spiru Haret", sub egida acestei manifestări având loc şi evenimentul "European Projects Party", un catalog lansat de CCD cu scopul
Victor Rebengiuc (foto), care interpretează rolul principal în filmul "Medalia de onoare", de Călin Netzer - inclus în competiţia TIFF -, a declarat, la TIFF Lounge, că pentru el nu există rolul perfect şi că ar
În perioada 9-13 iunie se va desfăşura, la Complexul Expoziţional Romexpo, Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2010, eveniment ajuns la cea de-a V-a ediţie. Salonul Internaţional de Carte Bookfest,
GeneraţiaS, prima caravană educaţională de film pe teme de sănătate, se îndreaptă spre Iaşi, după ce a trecut prin Bucureşti, Braşov, Cluj-Napoca şi Timişoara. Peste 2.000 de tineri au participat până
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti şi Universitatea Ecologică organizează astăzi, cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, mai multe
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
În zilele acelea, Ștefan, fiind plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. Și s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberților și a cirenenilor și a alexandrinilor și a celor din
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu
Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al IV-lea, 16, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 80-82 „Ascultarea este lepădarea deplină de propria sa ființă, fapt arătat cu tărie prin trup, sau,
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Minunata vindecare a slăbănogului care se chinuia de atâta amar de vreme să primească dezlegare de neputinţa lui prin îngerul care tulbura apa ne mustră, o dată în plus, pentru necredinţa noastră, a celor
În fiecare an la 21 mai Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, Elena. Prăznuirea lor se datorează rolului major pe care l-au avut în istoria creștinismului. Sfântul Constantin este cel care a dat libertate creștinismului. În timpul domniei lui începe transformarea Imperiului Roman dintr-un stat păgân în unul creștin. Împărăteasa Elena este cea care a descoperit Sfânta Cruce la Ierusalim, având un rol determinant în politica în favoarea creștinismului pe care a dus-o fiul ei, împăratul Constantin cel Mare.
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve