Mănăstirea Gornea din județul Caraș-Severin și-a prăznuit hramul la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost alături de obștea
Mănăstirea Gornea din județul Caraș-Severin și-a prăznuit hramul la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost alături de obștea
În Săptămâna Luminată, Biserica româno‑elenă „Buna Vestire” din municipiul Brăila devine loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi atât din Eparhia Dunării de Jos, cât şi din întreaga ţară care vin
Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii a fost cinstită și anul acesta la Mănăstirea Românești, județul Timiș, ctitorie a patriarhului Miron Cristea, cunoscută și sub numele de „Izvorul lui
În ziua praznicului Izvorului Tămăduirii, vineri, 10 mai 2024, la Mănăstirea vrânceană Trotușanu, slujbele specifice acestei sărbători au fost oficiate Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul
În ziua de vineri, 10 mai 2024, Mănăstirea Maglavit din județul Dolj și-a prăznuit al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în foișorul din curtea mănăstirii de către
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Proiectul legii pescuitului şi protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Noua lege reglementează atât activitatea de pescuit „din perspectiva
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027:
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, după cum a anunţat
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat 1.010 operatori economici care vând fructe şi legume, la 978 dintre aceştia constatându-se nereguli. Reprezentanţii ANPC
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Proiectele „Alege școala!”, derulate în perioada aprilie 2021 - decembrie 2023, în cadrul programului-pilot de stimulare a participării la educație a copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate,
Dezbaterea privind rolul teologiei în învățământul public revine periodic în atenția societății civile din România. În contextul unei secularizări tot mai pronunțate din ultimii ani, s-au înmulțit
Miez de decembrie. Ninge... ninge bogat. Drumul spre școală devine mai greoi, dar în aceste clipe e rost ca mintea să coboare în inimă, să descuie lacăte ruginite, să înlăture colbul uitării și să reînvie
Elevii care au obţinut rezultate notabile la olimpiadele internaţionale pe parcursul anului 2023 au fost recompensaţi de Ministerul Educaţiei cu premii în bani, la fel şi profesorii care i-au pregătit, dar şi şc
Guvernul a aprobat, zilele acestea, proiectele de lege privind bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024. Bugetul de stat pentru anul viitor este construit pe o creştere economică de 3,4%
Ministerul Educaţiei a anunţat calendarul simulărilor la nivel naţional pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat. Absolvenţii clasei a VIII-a vor susţine pe 5 februarie 2024: Limba şi literatura română,
Departamentul de Sociologie al Facultăţii de Sociologie şi Psihologie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara (UVT), în parteneriat cu Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran”, lansează, în
Copiii supradotați au un coeficient de inteligență (IQ) peste 130, constatat în urma unei testări. În funcție de vârstă, există mai multe tipuri de teste care se folosesc pentru aflarea IQ-ului, evaluările
Este minunat să fii copil! Viață ușoară, lipsită de griji mari. Zâmbetele lor senine, glasurile curate și cristaline sunt dovada vie că se află în cea mai frumoasă și mai curată perioadă a vieții. Dar în
Rezultatele obţinute de elevii români la testele PISA din 2022 sunt similare cu cele din 2018, iar în ceea ce priveşte matematica, acestea sunt chiar mai slabe. Doar 51% dintre elevii români au putut atinge un
De la 1 ianuarie, salariile de bază ale cadrelor didactice şi ale celorlalţi angajaţi din învăţământ ar urma să fie majorate cu 13%, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență al Ministerului
Prof. univ. dr. Marian Preda a obţinut, în 6 decembrie 2023, un nou mandat de rector al Universităţii din Bucureşti (UB) pentru perioada 2023-2028, fiind reales cu 633 de voturi, reprezentând 67,70% din numărul to
Un laborator dotat cu tehnologie de ultimă generaţie în domeniul microprocesoarelor şi microcontrolerelor dedicate pieţelor auto, industriale şi Internetului a fost inaugurat la Facultatea de Automatică şi
Organizația Mondială a Sănătății a publicat, în urma pandemiei, rezultatele unui studiu privind incidența obezității infantile în diferite țări europene. Pe aceeași linie, în cadrul campaniei
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, studenții, masteranzii și doctoranzii de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, alături de studenți de alte
2023 este Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești. Prin cântări duhovnicești dăm slavă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce suntem și pentru ceea ce avem: „Slavă, Ție, Cerescule
Asociaţia Telefonul Copilului organizează în şcoli sesiuni educaționale antidrog dedicate elevilor, în cadrul celui mai nou proiect, „Nu-ți accidenta viața în consumul de droguri”. Proiectul este derulat
Peste 50% dintre cadrele didactice active la catedră au peste 50 de ani şi mai puţin de zece procente au sub 30 de ani, a atras atenţia Mircea Miclea, fost ministru al educației, psiholog și profesor universitar la
Şase elevi clujeni au obţinut Premiul I la Gala „Descoperă-ţi pasiunea în IT” 2023, desfăşurată la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității
Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași organizează luni, 27 noiembrie, un eveniment special dedicat Zilei Naţionale a României, intitulat „Cântec de Ziua României”, desfăşurat în cadrul proiectului
În contextul societății actuale, aflată într-o continuă schimbare și care se confruntă cu o criză de ordin moral, parteneriatul dintre Biserică și Școală, două instituții care au ca scop comun educația
Strategia de educaţie financiară, care ar putea fi aprobată prin act normativ în perioada următoare, va pune accent pe formarea profesorilor, iar noțiunile financiare ar putea fi introduse în disciplinele
Cu sprijinul unor profesori voluntari, Asociaţia Femeilor Creştine Ortodoxe din Reghin, județul Mureș, a lansat un program de meditaţii gratuite pentru elevii din oraș care urmează să susţină examenul de
România a obţinut o medalie de aur, două de argint şi două de bronz la Olimpiada Internaţională de Astronomie, ediţia a 27-a, care a avut loc la Beijing, între 6 și 14 noiembrie. Patru dintre premianți sunt de
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
În zilele acelea, prin mâinile apostolilor se făceau semne și minuni multe în popor; și erau toți, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon. Și nimeni dintre ceilalți nu cuteza să se alipească de ei, dar
Sfântul Ioan Valahul s-a născut pe la anul 1644, pe vremea binecredinciosului domn Matei Basarab (1632-1654), şi era din Ţara Românească. A fost luat rob de turci în anul 1659, pe când avea nu
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VI, 28.1-28.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 128 „Credința este o presupunere pe care o accepți de bunăvoie, este o
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Duminica a 2-a după Învierea Domnului Iisus Hristos este o duminică cu totul specială, întrucât vine să întărească în credinţă pe cei ce suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel înviat, să ne dea
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve