În ziua praznicului Izvorului Tămăduirii, vineri, 10 mai 2024, la Mănăstirea vrânceană Trotușanu, slujbele specifice acestei sărbători au fost oficiate Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul
În ziua praznicului Izvorului Tămăduirii, vineri, 10 mai 2024, la Mănăstirea vrânceană Trotușanu, slujbele specifice acestei sărbători au fost oficiate Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul
În ziua de vineri, 10 mai 2024, Mănăstirea Maglavit din județul Dolj și-a prăznuit al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în foișorul din curtea mănăstirii de către
Ieri, 10 mai 2024, la sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, după slujba Sfintei Liturghii oficiată de Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, în prezența autorităților locale,
La sărbătoarea Izvorul Tămăduirii, vineri, 10 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s‑a aflat în
Așezământul monahal de la poalele Munților Făgăraș și-a sărbătorit hramul la praznicul Izvorului Tămăduirii. Slujbele religioase din această zi au fost săvârșite de Înaltpreasfințitului Părinte
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Proiectul legii pescuitului şi protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Noua lege reglementează atât activitatea de pescuit „din perspectiva
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027:
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, după cum a anunţat
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat 1.010 operatori economici care vând fructe şi legume, la 978 dintre aceştia constatându-se nereguli. Reprezentanţii ANPC
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Elevii de liceu pot participa la o nouă serie de cursuri gratuite de pregătire la matematică organizate de Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) în vederea susţinerii examenului de bacalaureat şi a admiterii
Peste 300 de elevi și 10 profesori vor „testa”, în anul şcolar 2023-2024, manualul de istorie locală recent lansat şi scris de istoricul Nicolae Pepene, directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov. Este
Copiii care ascultă povești învață structuri gramaticale dificile, rețin mai multe cuvinte decât dintr-o conversație obișnuită, se antrenează ca buni ascultători și se formează ca viitori cititori.
Este în spiritul vremurilor, dar și în firea (căzută) a omului, să conteste, să acuze și să nu își asume, căutând mereu un țap ispășitor. Cam așa a făcut și Adam în Rai, așa facem și noi, urmașii
Specialiștii din cadrul Centrului Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie, aflat în subordinea Ministerului Educaţiei, au analizat în premieră factorii care determină neparticiparea elevilor la Evaluarea
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a afirmat recent că sistemul de corectare digitalizată va fi folosit anul acesta la toate examenele naţionale, inclusiv la simulări. În cadrul unei întâlniri cu directori ai
Guvernul a adoptat recent o hotărâre care instituie Programul naţional „Masă sănătoasă” adresat preşcolarilor şi elevilor prezenţi la activităţile didactice. Vor beneficia de o masă caldă sau de un
Ministerul Educaţiei va aloca 80 de milioane de euro prin PNRR pentru formarea a peste 100.000 de cadre didactice, în special de la nivelul gimnazial şi liceal din zone rurale şi alte medii defavorizate, în
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi va oferi candidaților la admiterea pentru 2024-2025, la cele 15 facultăţi ale sale, 91 de programe la studii de licenţă şi 130 la master. Patru
Iată-ne pășind în noul an cu optimism și cu sentimentul că ni se vor împlini dorințele. Ne propunem să înfăptuim multe lucruri, proiecte mari care ne vor marca existența, însă toate se vor petrece și se
Mai multe organizații ale elevilor au protestat la începutul săptămânii în fața sediului Ministerului Educației. Elevii sunt nemulțumiți deoarece colegii lor navetiști din mai multe județe au rămas fără
Municipiul Brăila găzduieşte în premieră prima competiţie de robotică de tip MEET, eveniment organizat de echipele de robotică „Helix” a Bibliotecii Judeţene din localitate şi „RoSophia” din Galaţi. Co
Aproximativ 97% dintre elevii din mediul rural nu au vizitat niciodată un muzeu, relevă datele Muzeului Judeţean Buzău (MJB) la patru ani de la lansarea proiectului Museum-Bus, o platformă muzeală mobilă
Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca devine hub pentru învăţământul superior dual din România, în cadrul unor proiecte în valoare de 63 de milioane de euro. Potrivit instituției universitare, este
Admiterea candidaţilor la Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iaşi, în acest an, se va realiza pe baza notelor de la Bacalaureat, respectiv, nota de la Limba şi literatura
„...Să vă fie anul-an/ suplu ca pe râuri unda,/ să nu fie bolovan/ peste suflete secunda,/ nori să fie doar de ploaie/ peste câmpuri, jos, în vale,/ niciodată să-ntretaie/ raza fragedă de soare;/ fie aerul
Anul şcolar 2024-2025 va fi organizat tot pe module de învăţare. Proiectul de calendar a fost publicat spre consultare publică de către Ministerul Educaţiei, iar propunerile sau sugestiile pot fi transmise online
Apelul pentru propuneri de proiecte şi ghidul Erasmus+ pentru anul 2024 au fost publicate recent de Comisia Europeană, documentele de candidatură fiind disponibile şi pe site-ul erasmusplus.ro. Domeniile
Elevii și preșcolarii vor reveni luni, 8 ianuarie, la cursuri pentru a continua învăţarea. Modulul 3 de învăţare va avea 4, 5 sau 6 săptămâni de cursuri, în funcţie de judeţul în care învaţă elevii.
Guvernul a aprobat în ultimele zile ale lunii decembrie alocarea de la bugetul de stat a 3.115.000 de lei către autorităţile publice locale pentru plata burselor elevilor din învăţământul preuniversitar
Metodologia‑cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2024-2025 a fost trimisă spre publicare în Monitorul Oficial. Printre cele mai
Pentru al doilea an şcolar consecutiv, procesul instructiv‑educativ a fost organizat pe module de învăţare de 6-8 săptămâni, cu cinci vacanţe între ele. La solicitarea Ministerului Educației, specialiştii î
Ghidul solicitantului pentru apelul competitiv de proiecte „Primul student din familie” a fost pus în consultare publică, după cum a anunţat Ministerul Educaţiei. Acesta are ca obiectiv creșterea accesului la
Universitatea „Ovidius” din Constanţa lansează un proiect Erasmus Plus ce vizează „facilitarea integrării studenţilor ucraineni în universităţile europene”. Programul „EIUS - European Inclusion of
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
În zilele acelea, fiindcă ologul cel vindecat se ținea după Petru și după Ioan, tot poporul, uimit, alerga la ei, în pridvorul numit al lui Solomon. Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbați
Sfântul Sfinţit Mucenic Mochie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi era din Roma. Fiind preot al bisericii din cetatea Amfipoli, care este în părţile Macedoniei, se nevoia,
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 458 „Căci mare este, fraților, mare
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Duminica a 2-a după Învierea Domnului Iisus Hristos este o duminică cu totul specială, întrucât vine să întărească în credinţă pe cei ce suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel înviat, să ne dea
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve