Foarte mulți credincioși au participat la hramul Mănăstirii Nucet din apropierea Municipiului Târgoviște, astăzi, 10 mai 2024, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii. Înaltpreasfințitul Părinte
Foarte mulți credincioși au participat la hramul Mănăstirii Nucet din apropierea Municipiului Târgoviște, astăzi, 10 mai 2024, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii. Înaltpreasfințitul Părinte
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii a adunat și în acest an sute de credincioși la Mănăstirea Sângeap-Basaraba, care au luat parte la hramul așezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în ace
În perioada 8‑12 mai 2024, etapa națională a Olimpiadei de Religie - cultul ortodox, adresată elevilor din clasele V‑VIII, se desfășoară în orașul Unirii de pe Milcov, fiind organizată de Inspectoratul
Credincioșii bucureșteni au participat la Sfânta Liturghie și la slujba de Sfințire a apei din Vinerea Luminată, 10 mai, săvârșite la Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Potrivit tradiției, cei care au venit pe Colina Bucuriei la acest praznic au primit agheasmă spre vindecarea neputințelor trupești și sufletești.
Izvorul Tămăduirii, praznic serbat în Vinerea Luminată, adună anual la Mănăstirea Ghighiu din apropierea orașului Ploiești numeroși pelerini prahoveni, dar și din alte părți ale țării, care vin să se bucure de frumusețea rânduielilor pascale și să primească apa sfințită de la izvorul tămăduitor aflat în incinta lavrei. Anul acesta, în mijlocul maicilor și al credincioșilor a poposit Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a apei, înconjurat de un sobor de clerici.
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Proiectul legii pescuitului şi protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Noua lege reglementează atât activitatea de pescuit „din perspectiva
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027:
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, după cum a anunţat
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat 1.010 operatori economici care vând fructe şi legume, la 978 dintre aceştia constatându-se nereguli. Reprezentanţii ANPC
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
La Muzeul de Istorie din Suceava (MIS) a fost deschisă, recent, „Expoziția de carte bibliofilă de la Ion Creangă la François Villon și Ion Mureșan” semnată de acad. Mircia Dumitrescu. Curatoriată de
Galeria Centrului de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București găzduiește la sediul său din Piața Lahovari expoziția „Etnoimersiv” a artistei vizuale Arina Bican. Expoziția reunește lucrări de
Galeria de artă contemporană Galateea prezintă expoziția „Față în față” semnată de George Dragomir Turia, artist vizual care revine în galeriile din România după mai bine de 20 de ani de trăit și
Muzeul Național al Literaturii Române, în colaborare cu Teatrul Național Radiofonic, prezintă expoziția „Centenar Horia Șerbănescu”, la sediul muzeului din strada Nicolae Crețulescu nr. 8. Vernisajul va av
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 24-25 februarie Târgul de Dragobete. Fiul Babei-Dochia, simbol al iubirii, Dragobetele, așa cum este cunoscut în Oltenia și Muntenia, sau
Muzeul Theodor Aman vă invită sâmbătă, 24 februarie, de la ora 17:00, la un concert de Dragobete, susținut de soprana Arlinda Morava, acompaniată la pian de Adriana Alexandru, cu participarea actriței Theodora St
Reprezentanțele Institutului Cultural Român (ICR) de la Lisabona, Beijing, Istanbul, Londra, Stockholm, Bruxelles, Veneția, Madrid, Tel Aviv și Varșovia vor organiza, în perioada 18-25 martie 2024, o serie de
În cadrul Conferințelor Dalles ale Academiei Române, va avea loc joi, 22 februarie, conferința „Brâncuși sau despre sublim”, susținută de prof. univ. dr. Sorin Alexandrescu, profesor la Universitatea din
La Ateneul Național din Iași a început, în 19 februarie, „Luna Sculptorilor Români”, ocazie cu care vizitatorii vor putea admira sculpturi realizate de Ion Irimescu, Marcel Guguianu, Richard Hette, Oscar Han, Io
În această săptămână, care începe cu Ziua Națională „Constantin Brâncuși”, atât în Capitală, cât și la Iași, au loc evenimente care readuc în atenția publică însemnătatea sculptorului și a
La Casa de Cultură a orașului Gura Humorului au avut loc, zilele acestea, conferința „Doi ani de război”, susținută de prof. Armand Goșu, şi lansarea cărţii „Putin împotriva Occidentului. Războiul din
În Sala „Petru Caraman” a Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași va avea loc, mâine, 16 februarie, lansarea ediției 2023 a Anuarului Muzeului Etnografic al Moldovei. Publicată la Editura Palatul
Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151) va găzdui, în 17 februarie 2024, de la ora 11:00, lansarea volumului „Cartea Bunătății. Povești din Moldova”, scris de Cristina Andone. Lansarea va fi însoțită de
Institutul Cultural Român de la Stockholm marchează Ziua Națională Constantin Brâncuși prin conferința „Brâncuși și avangarda românească”, organizată în data de 19
În Complexul de sere al Grădinii Botanice „Anastasie Fătu” a Universității ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost deschisă, recent, „Expoziția de plante exotice”. Inițial, evenimentul a fost dedicat
Cu ocazia împlinirii, luna aceasta, a 148 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși, una dintre cele mai importante personalități românești din domeniul artei, Filiala de Sculptură București a
Sala de expoziții „Constantin Brâncuși” de la Palatul Parlamentului găzduiește o mare parte din lucrările artistei plastice Carmen Florian, în cadrul unei expoziții aniversare, intitulată „Armonia
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” începe o nouă serie de ateliere „Călător prin tradiții”, în cadrul cărora copiii vor avea de realizat mărțișoare și colaj textil. Atelierele de
Casa Artelor „Dinu Lipatti” găzduieşte, în 17 februarie, de la ora 19:00, cea de-a III-a ediție a evenimentului „Ziua Brâncuși”, parte a Programului Sărbători Naționale, care are ca scop promovarea
În ziua în care se împlinesc 148 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, 19 februarie, Filarmonica „George Enescu” îi va aduce un omagiu. Ansamblul Violoncellissimo, sub conducerea maestrului
O nouă expoziţie care prezintă viaţa soldaţilor din armata Imperiului Roman - cuprinzând obiecte ce variază de la căşti de cavalerie până la panouri din piele de capră folosite pentru corturile militare -
În cupola Palatului Braustein din Iași, s-a desfășurat, în data de 8 februarie 2024, manifestarea culturală „Hora șezătorilor din ținutul Iașilor”. Amfitrionii întâlnirii, organizată de Muzeul Municipal
Cunoscutul gen muzical bolero, reprezentativ pentru câteva țări importante din America de Sud, a fost inclus de curând în patrimoniul mondial. Proiectul și dosarul de înscriere în Lista Reprezentativă UNESCO au
La Opera Națională București se va deschide, în perioada 9-11 februarie 2024, expoziția temporară „Istoria unei capodopere: Opera Oedipe de George Enescu”. Expoziţia conturează destinul lui Oedipe, de la
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
În zilele acelea, fiindcă ologul cel vindecat se ținea după Petru și după Ioan, tot poporul, uimit, alerga la ei, în pridvorul numit al lui Solomon. Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbați
Sfântul Sfinţit Mucenic Mochie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi era din Roma. Fiind preot al bisericii din cetatea Amfipoli, care este în părţile Macedoniei, se nevoia,
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 458 „Căci mare este, fraților, mare
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Duminica a 2-a după Învierea Domnului Iisus Hristos este o duminică cu totul specială, întrucât vine să întărească în credinţă pe cei ce suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel înviat, să ne dea
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve