Foarte mulți credincioși au participat la hramul Mănăstirii Nucet din apropierea Municipiului Târgoviște, astăzi, 10 mai 2024, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii. Înaltpreasfințitul Părinte
Foarte mulți credincioși au participat la hramul Mănăstirii Nucet din apropierea Municipiului Târgoviște, astăzi, 10 mai 2024, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii. Înaltpreasfințitul Părinte
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii a adunat și în acest an sute de credincioși la Mănăstirea Sângeap-Basaraba, care au luat parte la hramul așezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în ace
În perioada 8‑12 mai 2024, etapa națională a Olimpiadei de Religie - cultul ortodox, adresată elevilor din clasele V‑VIII, se desfășoară în orașul Unirii de pe Milcov, fiind organizată de Inspectoratul
Credincioșii bucureșteni au participat la Sfânta Liturghie și la slujba de Sfințire a apei din Vinerea Luminată, 10 mai, săvârșite la Catedrala Patriarhală de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal. Potrivit tradiției, cei care au venit pe Colina Bucuriei la acest praznic au primit agheasmă spre vindecarea neputințelor trupești și sufletești.
Izvorul Tămăduirii, praznic serbat în Vinerea Luminată, adună anual la Mănăstirea Ghighiu din apropierea orașului Ploiești numeroși pelerini prahoveni, dar și din alte părți ale țării, care vin să se bucure de frumusețea rânduielilor pascale și să primească apa sfințită de la izvorul tămăduitor aflat în incinta lavrei. Anul acesta, în mijlocul maicilor și al credincioșilor a poposit Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, care a săvârșit Sfânta Liturghie și slujba de sfințire a apei, înconjurat de un sobor de clerici.
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Proiectul legii pescuitului şi protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Noua lege reglementează atât activitatea de pescuit „din perspectiva
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027:
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, după cum a anunţat
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat 1.010 operatori economici care vând fructe şi legume, la 978 dintre aceştia constatându-se nereguli. Reprezentanţii ANPC
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Colosseumul din Roma a inaugurat, la sfârşitul lui 2023, o expoziţie care dezvăluie întregul proces de construcţie a Columnei împăratului Traian, unul dintre cele mai proeminente simboluri ale Romei Antice aflat
În contextul Zilei Culturii Naționale, la Complexul Muzeal Național „Moldova” din Iași va avea loc, luni, 15 ianuarie, spectacolul literar-muzical „Trecut-au anii...”. Manifestarea va marca împlinirea
Ziua Culturii Naționale va fi marcată, vineri, 12 ianuarie 2024, la sediul ICR Stockholm, în programul zilei fiind cuprinse un concert de muzică clasică și o expoziție multimedia, ambele dedicate muzicianului
În luna februarie 2024 filiala Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România va împlini 75 de ani. Harnicul preşedinte al filialei ieşene, Cassian Maria Spiridon, a pregătit din timp două volume aniversare: o
Muzeul Județean Botoșani (MJB) găzduiește, în perioada 6-31 ianuarie 2024, în spațiul Colecției de Artă, expoziția personală „Retrospectivă”, cu lucrări semnate de artista Nora Dorian. Pe simeze sunt
La Biblioteca Academiei Române, filiala Iaşi, va avea loc luni, 15 ianuarie, de la ora 16:00, recitalul și salonul literar „Un ceai cu Eminescu”. Participanții vor răsfoi facsimilele manuscriselor eminesciene ș
Muzeul Municipiului București (MMB) oferă gratuit, la început de an, trei cataloage expoziționale: „Aspecte ale periferiei Bucureștiului în perioada interbelică”, „Secolul al XVII-lea în documente și ima
Cu ocazia centenarului, Muzeul Militar Național „Ferdinand I” a pregătit expoziția „Muzeul Militar Național - 100 de ani, 100 de obiecte”, organizată în Sala Ferdinand I a instituţiei muzeale. În ziua de
Biserica Mărcuța din București organizează duminică, 14 ianuarie 2024, de la ora 17:00, cea de-a IV-a ediție a evenimentului „Eminescu în vers și cânt”, care va cuprinde un program de poezii și piese
Casa Artelor Dinu Lipatti deschide Stagiunea de Evenimente culturale ale anului 2024, duminică, 14 ianuarie 2024, de la ora 19:00, cu „Ziua Culturii Naționale” - Ediția a VI-a, continuându-și, astfel,
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, cu sprijinul Consiliului Județean Botoșani și în parteneriat cu Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani,
La Opera Naţională Bucureşti (ONB) va avea loc în premieră, în 15 ianuarie 2024, de Ziua Culturii Naționale, spectacolul „Oedipe” de George Enescu. Din echipa care va monta spectacolul fac parte regizorul
În Sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași va avea loc în data de 9 ianuarie 2024, lansarea cărții „După Dumnezeu: morala și bioetica într-o epocă secularizată”, scrisă de
Casa memorială „Dr. Ioan Mihalyi de Apșa” din Sighetu Marmației oferă vizitatorilor informații, documente și fotografii despre opera și activitatea lui Ioan Mihalyi de Apșa, doctor în științe juridice
La sfârșitul anului 2023 a fost finalizat proiectul CULTFORT, de restaurare și de revitalizare culturală a Turnului și Bastionului Măcelarilor din Cetatea medievală Sighișoara, cu o finanţare totală
La Galeria Artelor și Sala Foaier din incinta Cercului Militar Național din București a fost vernisată, recent, expoziția intitulată „Realitatea vie a picturii”, a artiștilor plastici Gheorghe Lisița și
Proiectul de reabilitare a Castelului Universității „Babeș-Bolyai”, Arcalia, s-a finalizat, la sfârşitul lui 2023, investiția fiind de peste 14 milioane de lei, proveniţi din fonduri europene și
Colindătorii de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Poienarii Burchii, din Arhiepiscopia Bucureștilor, au vestit bucuria Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, în Ajunul
Grupul „Tronos Junior”, coordonat de Ioan Balaban şi aflat sub egida Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, după cum se specifică pe pagina de Facebook a corului psaltic de copii, a
La 27 decembrie 1991, latura veche a Palatului Cotroceni a fost deschisă marelui public, fiind astfel inaugurat Muzeul Național Cotroceni. Instituția muzeală are în patrimoniu atât bunurile care au aparţinut
La Muzeul Național de Artă al României (MNAR) se află deschisă, până în 4 ianuarie 2024, expoziția creatorului școlii de sculptură clujene, Romulus Ladea (1901-1970). În viziunea curatoarei Judit Balint,
La Institutul Cultural Român din Londra este deschisă, ȋn perioada 14 decembrie 2023 - 15 ianuarie 2024, expoziția fotodocumentară „Libertate”, care aduce ȋn prim-plan valoarea și semnificația fundamentală
Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” prezintă în Galeria Cuhnia expoziția de artă „Transilvania frumuseții” a artistului și dramaturgului Flavius Lucăcel. Nostalgia loc
Muzeul Național al Țăranului Român (MNŢR) găzduiește expoziția „Floarea Vieții”, realizată de Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat”, care reunește peste 100 de icoane realizate de artista
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
În zilele acelea, fiindcă ologul cel vindecat se ținea după Petru și după Ioan, tot poporul, uimit, alerga la ei, în pridvorul numit al lui Solomon. Iar Petru, văzând aceasta, a răspuns către popor: Bărbați
Sfântul Sfinţit Mucenic Mochie a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi era din Roma. Fiind preot al bisericii din cetatea Amfipoli, care este în părţile Macedoniei, se nevoia,
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre rânduiala cea după Dumnezeu (a vieții) și despre nevoința cea adevărată, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 458 „Căci mare este, fraților, mare
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Duminica a 2-a după Învierea Domnului Iisus Hristos este o duminică cu totul specială, întrucât vine să întărească în credinţă pe cei ce suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel înviat, să ne dea
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve