Proiectul legii pescuitului şi protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Noua lege reglementează atât activitatea de pescuit „din perspectiva
Proiectul legii pescuitului şi protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Noua lege reglementează atât activitatea de pescuit „din perspectiva
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027:
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, după cum a anunţat
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat 1.010 operatori economici care vând fructe şi legume, la 978 dintre aceştia constatându-se nereguli. Reprezentanţii ANPC
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Bolnițele mănăstirești, ca locuri de îngrijire trupească și sufletească, se regăsesc pomenite în anumite documente istorice. În Moldova, astfel de așezăminte au existat în câteva dintre marile
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Din ce în ce mai preţioase spectacolele care poartă semnătura maestrului Dan Puric în vremea asta (în lumea asta!) suprasaturată de corectitudini - politice, culturale, istorice, războinice, (i)morale,
1. Cerul ești Tu, Doamne, Luminătorul mileniilor și Stăpânul viilor și al morților, iar eu, cel ce mă opresc din mers, așternându-mă la picioarele Tale de opal și întrebând: Cine ești Tu în fața căruia
În perioada 21-26 ianuarie 2014, părintele poet Ignatie Grecu a mers în pelerinaj în Țara Sfântă și a consemnat trăirile, impresiile acestor zile pline în cartea Jurnalul unui poet pelerin în Țara Sfântă,
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a înființat anul acesta fundația care-i poartă numele, dorind ca din economiile personale să ofere 10 burse pe an elevilor de liceu, studenților,
La sărbătoarea Înălțării Domnului şi Ziua Eroilor din ziua de joi, 17 mai 2018, după Sfânta Liturghie, vor fi oficiate slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile,
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 7 aprilie 2018, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 7 aprilie 2018, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al
În ziua de marți, 27 martie 2018, se împlinesc 100 de ani de la actul istoric al Unirii Basarabiei cu Patria-mamă. În acest context, Patriarhia Română anunţă următorul program al acestei zile aniversare: -
În ziua de 20 martie 2018, la Reședința Patriarhală, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit în audiență pe Excelența Sa doamna Tamar Samash, ambasadorul statului Israel
În ziua de 15 martie 2018, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a primit în audiență pe Episcopul Christopher Hill, președintele Conferinței Bisericilor Europene, pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit
În ziua de 18 decembrie 2017, în Sala Sinodală din Reședința Patriarhală, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,
Luni, 12 iunie 2017, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a primit în audienţă, la Reşedinţa Patriarhală, pe pr. prof. Chad Hatfield, preşedintele Institutului Teologic Ortodox „Sfântul Vladimir” din New
Duminică, 21 mai 2017, sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale, se va desfăşura după următorul program:La ora 7:00, moaştele Sfinţilor Împăraţi
În purtarea sa de grijă și preocuparea de punere în valoare a zestrei sale patrimonial-culturale, Biserica Ortodoxă Română a organizat numeroase muzee și colecții bisericești muzeale. Acestea funcționează
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în seara zilei de sâmbătă, 15 aprilie 2017, o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de Preasfinţitul Părinte Timotei
Întrucât Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept An comemorativ al Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, iar Parlamentul României a adoptat L
Cu privire la informațiile apărute în presă, în legătură cu efectuarea unor lucrări neautorizate la biserica Parohiei "Adormirea Sfintei Ana"-Batiștei, menționăm următoarele: Centrala
În cadrul Programul Naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război Mondial (1916-2016), Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va participa,
În perioada 1‑4 septembrie 2016, la Bucureşti, va avea loc Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, eveniment cu participare naţională şi internaţională, organizat cu binecuvântarea Sfântului
Patriarhia Română anunță că astăzi, 30 iulie 2016, va fi oficiată o slujbă de pomenire pentru victimele incendiului de la Clubul „Colectiv”, la împlinirea a nouă luni de la tragicul eveniment. Slujba de
Astăzi, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sărbătoreşte împlinirea vârstei de 65 de ani. În aceste zile, Patriarhul României se află la Mănăstirea "Sfânta Maria" -
Vineri, 22 iulie 2016, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sărbătoreşte împlinirea vârstei de 65 de ani. În aceste zile, Patriarhul României se află la Mănăstirea `Sfânta
La împlinirea celor şase luni de la tragicul eveniment din Clubul Colectiv din Bucureşti, în urma căruia şi-au pierdut viaţa 64 de tineri, Patriarhia Română îşi exprimă încă o dată compasiunea faţă de
În ziua de 25 februarie 2016, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s‑a reunit în şedinţă de lucru la Reşedinţa Patriarhală. Dintre
În legătură cu discuțiile din spațiul public referitoare la o slujbă de pomenire la clubul Colectiv din Bucureşti pentru victimele trecute la Domnul în urma incendiului din seara zilei de 30 octombrie 2015,
Referitor la punerea în aplicare a deciziei judecătoreşti de evacuare a persoanelor care locuiesc ilegal în imobilul din strada Doina nr. 7 din sectorul 5 al Capitalei, aflat în proprietatea Parohiei
Astăzi, 22 iulie 2015, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, sărbătoreşte împlinirea vârstei de 64 de ani. În aceste zile, Patriarhul României se află la Mănăstirea Sfânta
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
În zilele acelea, prin mâinile apostolilor se făceau semne și minuni multe în popor; și erau toți, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon. Și nimeni dintre ceilalți nu cuteza să se alipească de ei, dar
Sfântul Ioan Valahul s-a născut pe la anul 1644, pe vremea binecredinciosului domn Matei Basarab (1632-1654), şi era din Ţara Românească. A fost luat rob de turci în anul 1659, pe când avea nu
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VI, 28.1-28.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 128 „Credința este o presupunere pe care o accepți de bunăvoie, este o
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Duminica a 2-a după Învierea Domnului Iisus Hristos este o duminică cu totul specială, întrucât vine să întărească în credinţă pe cei ce suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel înviat, să ne dea
Dacă Hristos n-a înviat, spune marele Pavel, zadarnică este credința voastră (Corinteni I 15, 17). Nu degeaba diavolul se dă peste cap să ne convingă că Lumina Sfântă care se coboară în Sâmbăta Mare