Proiectul legii pescuitului şi protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Noua lege reglementează atât activitatea de pescuit „din perspectiva
Proiectul legii pescuitului şi protecţiei resursei acvatice vii a fost adoptat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Noua lege reglementează atât activitatea de pescuit „din perspectiva
Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţiile din cadrul Pilonului II al Planului Strategic PAC 2023-2027:
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, după cum a anunţat
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat 1.010 operatori economici care vând fructe şi legume, la 978 dintre aceştia constatându-se nereguli. Reprezentanţii ANPC
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Bolnițele mănăstirești, ca locuri de îngrijire trupească și sufletească, se regăsesc pomenite în anumite documente istorice. În Moldova, astfel de așezăminte au existat în câteva dintre marile
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Din ce în ce mai preţioase spectacolele care poartă semnătura maestrului Dan Puric în vremea asta (în lumea asta!) suprasaturată de corectitudini - politice, culturale, istorice, războinice, (i)morale,
1. Cerul ești Tu, Doamne, Luminătorul mileniilor și Stăpânul viilor și al morților, iar eu, cel ce mă opresc din mers, așternându-mă la picioarele Tale de opal și întrebând: Cine ești Tu în fața căruia
În perioada 21-26 ianuarie 2014, părintele poet Ignatie Grecu a mers în pelerinaj în Țara Sfântă și a consemnat trăirile, impresiile acestor zile pline în cartea Jurnalul unui poet pelerin în Țara Sfântă,
Marți, 15 iunie, la Mănăstirea Putna va avea loc deschiderea manifestărilor aniversare Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal. Manifestările Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal
În ziua de miercuri, 9 iunie 2021, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Doamna Sofia Grammata, ambasadorul Greciei la Bucureşti. La
La ora 12.00, în ziua de joi, 10 iunie 2021, clopotele bisericilor ortodoxe din Patriarhia Română vor fi trase în semn de neuitare, prețuire și recunoştinţă faţă de eroii care s‑au jertfit pentru neam,
(13 iunie 1641 – 13 iunie 2021) În zilele de 12 şi 13 iunie 2021, ȋn Arhiepiscopia Iaşilor se aniversează 380 de ani de la aducerea moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva de la Constantinopol la
În zilele de 27-28 mai 2021, la Mănăstirea Miclăușeni s-a întrunit, în şedinţă de lucru, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, la care au participat, sub preşedinţia IPS Părinte
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim va continua și în acest an, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare. Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 1 mai 2021,
Duminică, 25 aprilie 2021 Evenimentele liturgice prilejuite de sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile) din acest an se vor desfășura cu respectarea regulilor sanitare în vigoare,
Având în vedere că, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 432/8 aprilie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 aprilie 2021, precum și stabilirea măsurilor care
În contextul informațiilor apărute în presă, în ultimele zile, cu privire la demersurile pentru modificarea unor acte normative referitoare la persoanele infectate cu noul Coronavirus, prezentăm, mai jos,
Întrucât, în ultima perioadă, au apărut în mass-media diverse discuții cu privire la impozitarea Bisericii Ortodoxe Române, respectiv transparența veniturilor de la Stat și a veniturilor din fonduri proprii în
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit marţi, 2 martie 2021, la Reședința Patriarhală, în vizită de prezentare, pe Excelența Sa Domnul Stefan Tomašević, Ambasadorul
În ziua de 25 februarie 2021, în Palatul Patriarhiei din Bucureşti, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, s-a desfășurat ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe
În noaptea de sâmbătă spre duminică (6 spre 7 februarie 2021) a izbucnit un incendiu care a distrus cea mai mare parte din biserica ortodoxă a localității Tudor Vladimirescu (comuna Albești, județul
În cadrul ședinței a fost aprobată tematica pentru obținerea gradului I în preoție, au fost discutate unele probleme disciplinare, precum și alte subiecte ce țin de viața bisericească din Moldova. De
Duminică, 24 ianuarie 2021, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române (24 ianuarie 1859), moment esențial din istoria poporului român, ideal istoric încununat la Bucureşti de Adunarea Electivă a
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a încheiat Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români semnând, în ultima zi din an, diplomele de merit pentru 27 de unități medicale publice și private din
La sărbătoarea Botezului Domnului din 6 ianuarie 2021 credincioșii vor primi, începând cu ora 7.00, Agheasma Mare care a fost sfințită și îmbuteliată în ziua de 5 ianuarie, iar cu Agheasma Mare din 6
În contextul prelungirii stării de alertă, în care deplasarea în afara domiciliului este interzisă după ora 23.00, dar și al recomandărilor speciale ale autorităților pentru perioada de sărbători, slujba de
-marți, 22 decembrie 2020- În ziua de marți, 22 decembrie, după terminarea Sfintei Liturghii, la Catedrala patriarhală va fi oficiată o slujbă de pomenire a eroilor care s-au jertfit
De Ziua Naţională a României, marți, 1 decembrie 2020, după Sfânta Liturghie, în catedralele eparhiale, bisericile parohiale şi mânăstirești din ţară şi străinătate va fi oficiată slujba de Te Deum
Patriarhia Română este preocupată atât de protejarea sănătăţii credincioşilor, cât şi de manifestarea libertăţii lor de credinţă. În acest sens, este necesar un dialog permanent între autorităţile de
Patriarhia Română a aflat cu surprindere că o entitate politică aflată în campanie electorală a tipărit, cu scopul de a le oferi cetățenilor ca material electoral, calendare creştin-ortodoxe (false) care conţ
DONEAZĂ SÂNGE, SALVEAZĂ O VIAȚĂ! Cu binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, în anul 2012 a început în Arhiepiscopia Bucureștilor o campanie de donare de sânge
În ziua de luni, 16 noiembrie 2020, la Reşedinţa patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit în vizită de prezentare pe Excelenţa Sa Doamna Laurence Auer, ambasadoarea Franţei la
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea a venit Iisus cu ucenicii Lui în pământul Iudeei și stătea cu ei acolo și boteza. Și boteza și Ioan în Enon, aproape de Salim, pentru că erau acolo ape multe, și veneau și se botezau,
În zilele acelea, prin mâinile apostolilor se făceau semne și minuni multe în popor; și erau toți, într-un cuget, în pridvorul lui Solomon. Și nimeni dintre ceilalți nu cuteza să se alipească de ei, dar
Sfântul Ioan Valahul s-a născut pe la anul 1644, pe vremea binecredinciosului domn Matei Basarab (1632-1654), şi era din Ţara Românească. A fost luat rob de turci în anul 1659, pe când avea nu
Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a II-a, Cap. VI, 28.1-28.2, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 128 „Credința este o presupunere pe care o accepți de bunăvoie, este o
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Duminica a 2-a după Învierea Domnului Iisus Hristos este o duminică cu totul specială, întrucât vine să întărească în credinţă pe cei ce suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel înviat, să ne dea
Dacă Hristos n-a înviat, spune marele Pavel, zadarnică este credința voastră (Corinteni I 15, 17). Nu degeaba diavolul se dă peste cap să ne convingă că Lumina Sfântă care se coboară în Sâmbăta Mare