În 2023, Germania a înregistrat cel mai mare număr de medici străini, iar cei mai mulți sunt din Siria și România. Potrivit datelor Asociației Medicale Germane, 63.763 de medici străini lucrau în Germania la 31
În 2023, Germania a înregistrat cel mai mare număr de medici străini, iar cei mai mulți sunt din Siria și România. Potrivit datelor Asociației Medicale Germane, 63.763 de medici străini lucrau în Germania la 31
Ursula von der Leyen părea până nu demult sigură de obținerea unui al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene. Cap de listă în Partidul Popular European la alegerile de la 9 iunie, care îi asigură teoretic
Sute de arestări și confruntări între studenţi și polițiști, mitinguri, corturi instalate de manifestanți: tensiunea este ridicată în campusurile universităților americane, în contextul în care
Parlamentul European a adoptat un plan de creştere de şase miliarde de euro pentru Balcani, în perioada 2024-2027. Pentru a beneficia de bani, ţările din zonă trebuie să se alinieze politicilor europene în jurul
Preşedintele chinez Xi Jinping va face în 8-10 mai o vizită în Ungaria, a anunţat Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, citat de Reuters. El a declarat presei că este în interesul
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
Vizitatorii Art Safari vor putea admira, în perioada 1-19 mai 2024, și o expoziție dedicată sculptorului Constantin Brâncuși, care cuprinde piese etnografice, dar şi fotografii documentare rare din colecţia
La Muzeul Țării Făgărașului „Valer Literat” a avut loc, recent, vernisajul expoziției tematice „Artiști călători, germani și austrieci, în spațiul românesc. Secolul XIX”, organizată în colaborare
La Muzeul Olteniei Craiova (MOC) - Secția de Etnografie, Casa Băniei, din str. Matei Basarab nr. 16, a fost vernisată, zilele acestea, expoziția temporară „Celebrarea Paștelui în Oltenia. Ouăle încondeiate
20 de meșteri populari din județele Iași, Suceava și Botoșani vor fi prezenți, în perioada 27-28 aprilie, la târgul organizat de Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Național
La Universitatea de Stat din Moldova va fi susținută, în perioada 25-26 aprilie 2024, conferința științifică „România-Republica Moldova: Patrimoniu cultural și destin european comun”. Evenimentul reunește
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Garam masala este un amestec de 32 de condimente și mirodenii, fiind utilizat la prepararea diverselor rețete. Deşi are specific indian, a devenit tot mai popular în lumea întreagă, nu doar pentru arome, ci şi
Copiii se plâng deseori de dureri abdominale. Deși în cele mai multe cazuri au doar cauze funcționale, nu o patologie care să îngrijoreze, aceste dureri sunt supărătoare și îi pot afecta și emoțional pe
Un studiu al cercetătorilor clujeni de la Facultatea de Științe din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, care a semnalat recent pericolul reprezentat de radon, un gaz cancerigen detectat în concentrații
Pentru atenuarea simptomelor supărătoare ale sindromului de colon iritabil, schimbarea obiceiurilor alimentare ar trebui să fie abordarea inițială înainte de a trece la o schemă de tratament cu medicamente,
Duminică, 9 aprilie 2017, în Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ - Chişcăreni, Protopopiatul Săveni, s-a desfăşurat simpozionul „Lumini au fost şi sunt...“, dedicat apărătorilor patriei
Un grup de 21 de vârstnici din municipiul Fălticeni, care nu au nici un sprijin, vor simţi cu adevărat că marea sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului, va intra şi în casele lor sărăcăcioase. Ace
Marţi, 4 aprilie 2017, Parohia „Sfântul Gheorghe“- Bicaz din Protopopiatul Piatra Neamţ a organizat a VIII-a ediţie a Concursului Judeţean de Educaţie Religioasă „Micii creştini“ pentru preşcolari, în
Ca o încununare a activităţilor din luna martie, Fundaţia medicală „Providenţa“ a pregătit o acţiune socio-medicală în satul Schitu Stavnic, comuna Voineşti, judeţul Iaşi. Împreună cu dr. Eugen
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 25 martie 2017, de la ora 16:30, la Bacău se va desfăşura Marşul pentru viaţă, sub genericul „Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine!“. Traseul va fi Biserica
Miercuri, 15 martie 2017, în bisericuţa cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ a Parohiei Călăraşi II (sat Ciornohal, comuna Călăraşi, judeţul Botoşani), locaş de cult zidit la mijlocul
Cartofii şi citricele s-au scumpit cel mai mult în luna februarie comparativ cu cea precedentă, cu 5%, respectiv 4,3%, după cum arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Creşteri semnificative au
În „Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” în Patriarhia Română, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului şi Protopopiatul Lăpuş organizează
În Duminica Ortodoxiei a „Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi al pictorilor bisericeşti“, copiii din Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Podu Iloaiei au participat la cinstirea acestei
Şcolarii pasionaţi de jurnalism din cadrul Centrului de zi al Fundaţiei „Episcop Melchisedec“ din Roman au participat vineri, 17 februarie 2017, la un curs de jurnalism susţinut prin intermediul profesorului de s
În Duminica a 29-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia Sfânta Liturghie în biserica filiei Lunca Moldovei - Păstrăveni,
Corul „Juniorii Operei“ din Iaşi a susţinut vineri, 6 ianuarie 2017, un concert de colinde în Salina Târgu Ocna. Evenimentul a avut loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul
Passionaria Stoicescu (n. 30 apr. 1946, Bucureşti) este poetă, prozatoare, scriitoare de literatură pentru copii, traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România (1976), Secţia Poezie. Absolventă a
Aproape 30.000 de turiști din țară și de peste hotare au vizitat în vacanța de vară (lunile iulie-septembrie) Palatul Patriarhiei și Catedrala Patriarhală. Turiștii și pelerinii, care provin din țări
La Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârșită ieri, 18 septembrie, de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. La
La Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București a avut loc ieri examenul de selecționare pentru clerici din Arhiepiscopia Bucureștilor, care întrunesc condițiile statutare și
Parohia „Izvorul Tămăduirii“ din Suceava, Protopopiatul Suceava I, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, organizează în data de 18 septembrie 2016, ora 13:00, la sediul parohiei (Suceava, Str. 22 Decembrie,
La intrare în judeţul Botoşani dinspre Iaşi, pe marginea Prutului, la răscruce de drumuri, este un loc special, numit de locuitorii comunelor înconjurătoare „Sfânta“. Denumirea nu este
Lista cu persoanele fizice care figurează cu restanţe la Fisc, mai mari de 1.500 de lei, la data de 31 martie 2016, conţine 187.230 de contribuabili şi poate fi consultată pe site-ul oficial al Agenţiei Naţionale
În Duminica a II-a din Post, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea Almaş din judeţul Neamţ. La finalul
uytuty
Minunea vindecării Slăbănogului din Evanghelia de astăzi ne îndeamnă la pocăință și mărturisirea păcatelor, a spus Patriarhul României credincioşilor prezenţi duminică, 27 martie 2016, la Catedrala
În aceste zile în care, din cauza viscolului și a căderilor masive de zăpadă, multe comunități rurale au rămas izolate, mai ales în sud-estul țării, Patriarhia Română face un apel către centrele
Timp de mii de ani, cea mai rapidă modalitate de a comunica mesaje era prin intermediul focului. După cum ştim şi din istoria noastră, pe dealuri şi munţi erau instalate posturi de observaţie şi ruguri care
„În vremea aceea, șezând Iisus pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând,
Cetatea Cizicului se afla în Asia Mică, lângă strâmtoarea Bosfor, care desparte Asia de Europa, la hotarul cu Troa. Până la Constantin cel Mare, cetatea Cizicului nu avea mulţi creştini, din pricina