Reunite sub denumirea „Marile staţiuni balneare ale Europei”, unsprezece oraşe balneare din şapte ţări europene au fost incluse, în 2021, în lista Patrimoniului UNESCO: Baden bei Wien din Austria, Spa din
Reunite sub denumirea „Marile staţiuni balneare ale Europei”, unsprezece oraşe balneare din şapte ţări europene au fost incluse, în 2021, în lista Patrimoniului UNESCO: Baden bei Wien din Austria, Spa din
Centrala termică pe gaz este principala sursă de încălzire a locuinţelor din România, dar şi a apei calde menajere. 58% dintre români folosesc un astfel de echipament, în timp ce aproximativ 16% sunt racordaţi
Preţul mediu al proprietăţilor rezidenţiale a crescut cu aproape 8% la nivel naţional în primul trimestru din 2024, raportat la intervalul similar din 2023, până la 1.563 euro/mp util, arată o analiză
În 2023, Germania a înregistrat cel mai mare număr de medici străini, iar cei mai mulți sunt din Siria și România. Potrivit datelor Asociației Medicale Germane, 63.763 de medici străini lucrau în Germania la 31
Ursula von der Leyen părea până nu demult sigură de obținerea unui al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene. Cap de listă în Partidul Popular European la alegerile de la 9 iunie, care îi asigură teoretic
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
Muzeul Municipiului București (MMB) prezintă, la Palatul Suțu, expoziția „Vechi cărți românești cu steme domnești și stihuri poeticești” ce cuprinde volume publicate sub patronajul domnitorilor Țării Rom
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Asociația „Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România” celebrează 30 de ani de la înființare și în acest context a organizat, în 28 aprilie 2024, o
Institutul Polonez prezintă, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, pe gardul Palatului Suțu, expoziția „Culorile Ortodoxiei în Polonia”. Deși religia dominantă în această ţară este cea ca
Muzeul Naţional Cotroceni își așteaptă vizitatorii în data de 1 Mai pentru a admira saloanele oficiale, apartamentele familiei regale, expoziția multimedia „A fost odată la Cotroceni”, dar şi cea de-a 22-a
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Garam masala este un amestec de 32 de condimente și mirodenii, fiind utilizat la prepararea diverselor rețete. Deşi are specific indian, a devenit tot mai popular în lumea întreagă, nu doar pentru arome, ci şi
Copiii se plâng deseori de dureri abdominale. Deși în cele mai multe cazuri au doar cauze funcționale, nu o patologie care să îngrijoreze, aceste dureri sunt supărătoare și îi pot afecta și emoțional pe
Un studiu al cercetătorilor clujeni de la Facultatea de Științe din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, care a semnalat recent pericolul reprezentat de radon, un gaz cancerigen detectat în concentrații
Pentru atenuarea simptomelor supărătoare ale sindromului de colon iritabil, schimbarea obiceiurilor alimentare ar trebui să fie abordarea inițială înainte de a trece la o schemă de tratament cu medicamente,
Au românii un proverb care spune aşa: „Buturuga mică răstoarnă carul mare”. Iată că, în anul mântuirii 2020, un virus minuscul, pe care nici nu-l putem vedea măcar cu ochiul liber, a reușit să zgudui
Bucureşti, 29 februarie 2020 Sanctităţii Sale BARTOLOMEU, Arhiepiscopul Constantinopolului - Noua Romă, Patriarh Ecumenic Sanctitatea Voastră, Vă felicităm călduros
7 februarie 2005 - apare primul număr din Lumina, ziar de reportaje, informaţii şi comentarii redactate din perspectivă creştină - ediţia pentru judeţul
- 30 noiembrie 2019 - Dragi români, Mă bucur să împărtaşesc cu dumneavoastră
Românii au mers duminica aceasta la vot pentru a‑şi alege preşedintele. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a votat duminică, 10 noiembrie, în jurul orei 17:30, la secţia de
Locuitorii Uniunii Europene (UE) își aleg zilele acestea, 23-26 mai, reprezentanții în Parlamentul European (PE) cu sediul la Bruxelles. Primii dintre cei 427 de milioane de alegători care și-au exprimat deja opți
Banca Naţională a României (BNR) a lansat sâmbătă în circuitul numismatic, prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş, o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100
Școala Gimnazială „Maica Domnului”, cu sediul în București, sector 2, și Liceul Tehnologic Special nr. 3, cu sediul în București, sector 2, anunță organizarea concursului pentru ocuparea unor posturi
Comunele Bîrsana şi Botiza din judeţul Maramureş, municipiul Carei şi oraşul Livada, din judeţul Satu Mare, Cisnădie, din judeţul Sibiu, oraşul Novaci şi comuna Polovragi, din judeţul Gorj, comuna Rodna, din
Muzeul de Artă Braşov şi PostModernism Museum organizează, în perioada 8 martie - 27 mai, expoziţia „Centenarul femeilor din arta românească”, curatori fiind Cosmin Năsui şi Radu Popica, informează un
La Parohia „Nașterea Domnului” din Cluj Napoca, unde este paroh Nicolae Buda, a fost inițiată o nouă campanie de susținere a lecturii prin promovarea cărții ca „prieten de nădejde al oamenilor de orice
Diaconul Ionuţ Mavrichi, consilier patriarhal în cadrul Biroului de Presă al Patriarhiei Române, a conferenţiat joia trecută în Sala Senatului, a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Tema
Zilele de 25 şi 26 octombrie au fost momente de bucurie duhovnicească în Parohia Nemţişor. Comunitatea parohială şi-a cinstit al doilea ocrotitor, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. Manifestările au debutat
După parteneriatul cu Asociaţia de sprijin a persoanelor cu nevoi speciale „Luceafărul“ din Piatra Neamţ, Liceul Teologic Ortodox „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Piatra Neamţ a încheiat un
O colecţie de peste 50 de „ii centenare”, numite aşa întrucât sunt cusute în jurul anului 1918, alături de poveştile lor, a fost prezentată la sfârşitul săptămânii trecute, în localitatea Tulgheş, de
Patruzeci de meşteri populari și artiști din toată țara vor fi prezenţi cu produse şi demonstraţii de măiestrie la cea de-a 14-a ediție a festivalului handmade de la Sibiu, Creative Buzz, în perioada 13-15 oct
Calitatea apei potabile din România, Bulgaria şi Ungaria s-a îmbunătăţit în ultimii ani datorită finanţării din partea UE, care va ajunge până la 3,7 miliarde de euro până în 2020, dar sunt necesare și
Şi le zicea: Luaţi seama la ce auziţi: Cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura; iar vouă celor ce ascultaţi, vi se va da şi vă va prisosi. Căci celui ce are i se va da; dar de la cel ce nu are, şi ce are i s
Ocrotită de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, dar şi de Sfânta Muceniţă Chiriachi, Catedrala Episcopală din Huşi şi-a serbat hramul joi, 29 iunie. Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, ce a avut loc în catedrală
Parohiile din Protopopiatul Buhuşi care vor organiza tabere de vară în acest an sunt incluse în proiectul „Şcoală de vară - prilej de bucurie şi întâlnire cu Hristos". Acesta a fost lansat marţi, 13 iunie,
Şah Mat. Aşa s-a intitulat concursul de şah organizat pe 30 mai de către grupa de tutoriat „Sfântul Simeon Noul Teolog“ a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“. Aflat la prima ediţie,
Parohia „Sfântul Vasile cel Mare“ din Roman, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, organizează în data de 29 mai 2017, ora 9:00, licitaţie în vederea realizării picturii interioare cu o suprafaţă de
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Protoieria Fălticeni a organizat o excursie la mănăstirile Humor, Moldoviţa şi Voroneţ pentru un grup de 46 de
„În vremea aceea, șezând Iisus pe Muntele Măslinilor, au venit la El ucenicii, de o parte, zicând: Spune nouă, când vor fi acestea și care este semnul venirii Tale și al sfârșitului veacului? Răspunzând,
Cetatea Cizicului se afla în Asia Mică, lângă strâmtoarea Bosfor, care desparte Asia de Europa, la hotarul cu Troa. Până la Constantin cel Mare, cetatea Cizicului nu avea mulţi creştini, din pricina