Formular de căutare

„Degetul lui Toma a ajuns condeiul dreptei credinţe“

19 aprilie 2015

În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Iisus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Duh Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi ţine, ţinute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Iisus.

Toma şi experienţa personală a Învierii

19 aprilie 2015

Dintre toţi cei doisprezece Apostoli pe care Mântuitorul i-a avut iniţial, cred că cel mai bine s-a întipărit în amintirea populară numele a trei dintre aceştia: Petru, ca unul care a fost aproape de Hristos, dar care s-a lepădat de El cu prima ocazie mai serioasă, Iuda, care L-a vândut pe Iisus şi care mai ales a dorit să convertească material valoarea Persoanei şi Evangheliei Mântuitorului, şi în cele din urmă Toma, pentru ne-credinţa de care a dat dovadă, în ciuda insistenţelor fraţilor săi în ale apostolatului. Evenimentul în care a fost implicat Toma a marcat generaţiile creştine româneşti în aşa măsură, încât în limbajul popular s-a păstrat celebra expresie „Toma necredinciosul“, folosită în contextele în care cineva se arată sceptic.

Credinţa noastră cea de toate zilele

19 aprilie 2015

„Hristos a înviat!“ „Adevărat a înviat!“ Aşa rostim în această perioadă, după sfânta sărbătoare a Paştelui, afirmând că noi credem în toată lucrarea dumnezeiască a mântuirii, în Învierea lui Hristos, după moartea Sa cea de bunăvoie. {i, astfel, ne întâlnim în sufletul nostru cu tema credinţei.

Un muzeu al Învierii pentru o cultură a Învierii

19 aprilie 2015

Dacă ar fi de aflat un termen generic care să caracterizeze sintetic cultura ţărănească tradiţională, apoi ar fi de observat faptul că ea este o cultură a Învierii.

Grija pentru aproapele adânceşte sensibilitatea sufletului

19 aprilie 2015

Trăind lângă părintele Sofronie, am văzut cum un adevărat comportament ascetic - adică atunci când poruncile dumnezeieşti „devin unica lege a fiinţei“ - nu-l transformă pe ascet într-un puritan insensibil la nevoile altora. Dimpotrivă, marii asceţi sunt aceia cărora nevoile altora le sunt prioritare faţă de cele proprii.

Din ediţiile precedente