Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Vizita de săptămâna trecută efectuată în China de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost a patra de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, şi prima de după realegerea sa, în
În cadrul unei reuniuni care a avut loc marți la Bruxelles, în ciuda opoziției Ungariei şi Poloniei, țările UE au adoptat în mod oficial cele zece acte legislative ale Pactului privind migraţia şi azilul, care
Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut partidelor să-şi suspende sau să-și reducă semnificativ campania pentru alegerile europene programate la 8 iunie în ţară, după tentativa de asasinat de
Prin vocea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, Uniunea Europeană a cerut Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, inițiată la 7 mai, în caz co
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Epidemii importante au marcat veacurile XVIII-XIX, făcând ravagii în rândul populației, în lipsa spitalelor despre care, în spațiul românesc, putem vorbi abia din secolul al XVIII-lea. Cum erau gestionate
Dumnezeu are un mod subtil de a Se descoperi oamenilor, iar uneori lucrarea Lui este atât de tainică încât evenimentele de pe parcursul a zeci de ani nu dau de bănuit nimic până când, dintr-odată, aceasta este
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Am aflat cu întristare despre trecerea din această viață a istoricului, cercetătorului și arheologului ieșean Vasile Chirica, fost director al Complexului Muzeal Național
Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, a Preacucernicului Părinte Lector Dr. Dumitru Pintea, în ziua de 16 aprilie 2021, la vârsta de 68 de ani, cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă
Am primit cu profundă întristare vestea trecerii din această viaţă a Părintelui Profesor Ioan Ică senior, unul dintre cei mai de seamă dascăli de Teologie Sistematică ai Bisericii Ortodoxe Române, profesor
Am aflat cu întristare de trecerea din această viață, în ziua de luni, 12 aprilie 2021, la venerabila vârsta de 90 de ani, a Părintelui Profesor Florian Boitan, fost preot paroh la Parohia Delea Veche, Protoieria
București, 9 aprilie 2021 Alteței Sale Regale Charles, Prinț de Wales Alteța Voastră, Cu profundă tristețe, am primit vestea
Am primit cu profundă durere sufletească vestea trecerii din această viaţă, în zorii zilei de 7 aprilie 2021, a Părintelui Dumitru Merticariu, fost preot paroh al bisericii Banu din Iaşi. În toată viaţa
Am primit cu deosebită bucurie invitația de a participa la vernisajul expoziţiei organizate de Biblioteca Academiei Române şi Mănăstirea Voroneţ, dedicată împlinirii anul acesta, 2021, a 533 de ani de la
„Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25) Am primit cu profundă durere în suflet vestea trecerii din această viață a domnului Iordache
Întrunirea Consiliului Național al Asociației Studenților Creştin-Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.), organizată în contextul anului 2021, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al
Am aflat cu întristare de trecerea din această viaţă, în ziua de 28 martie 2021, în Duminica a doua din Postul Paștilor, a părintelui pensionar Sandi Mehedințu, fost preot paroh la Parohia Colțea, Protoieria
Am primit cu multă tristeţe vestea trecerii din această viaţă, în Duminica a II-a din Postul Mare al acestui an, 2021, cu multe încercări, a profesorului Constantin Simirad, primar respectat al
Asemenea lui Hristos, Păstorul Cel bun, episcopii, ca slujitori ai Lui şi ai oamenilor, trebuie să păstorească pe cei încredințați lor cu dragoste părintească, după cum ne învață Sfinţii Apostoli Petru
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi, Preacuvioase maici, Iubiţi credincioşi şi credincioase, Dăm slavă lui Dumnezeu Cel în Treime închinat, pentru că, în pofida tuturor încercărilor
Duminică, 14 martie 2021, cu numai câteva zile înainte de a împlini venerabila vârstă de 88 ani, s-a mutat la viața cerească, părintele Ioan Covercă, preot îmbisericit la Parohia Militari III,
„Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6, 21). Astăzi, Biserica noastră se află în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai sau a Lăsatului sec de brânză. Evanghelia acestei duminici
Am primit cu durere vestea trecerii din această viață, în ziua de miercuri, 10 martie 2021, a Părintelui Gheorghe Voica, preot pensionar, îmbisericit pe seama parohiei Zurbaua, Protoieria Ilfov Sud. Părintele
Am aflat cu întristare de trecerea din această viaţă, în dimineața zilei de vineri, 5 martie 2021, a părintelui Marian Cioca, preot paroh la Parohia Coslegi, din județul Prahova, Protoieria Ploiești
Vestea trecerii din această lume a Preasfinţitului Părinte Episcop Atanasie Jevtici, din Biserica Ortodoxă Sârbă, a adus întristare în inimile tuturor celor care l-au cunoscut. Demn ucenic al Părintelui Iustin
Anul 2020, marcat de pandemia de COVID-19 şi de restricțiile impuse în acest context, a supus întreaga societate românească unei încercări deosebite. Biserica Ortodoxă Română a lucrat în acest timp cu mult de
Anul acesta, 2021, se împlinesc 145 de ani (1876) de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuși. Ziua de naştere a marelui artist român, 19 februarie, a fost declarată, începând cu anul 2015, Ziua Naţională
Cu profundă întristate am aflat vestea trecerii din această viaţă a doamnei Alexandrina Diaconu, soţie devotată, mamă jertfelnică şi fiică evlavioasă a Bisericii noastre. Iubită de cei din jur şi de
Am aflat cu multă durere de trecerea din această viaţă a tatălui sfinției voastre, domnul Octavian Pavel, fiu vrednic al Bisericii noastre. Iubit de cei din jur şi de familia sa, domnul Octavian Pavel reprezint
O educație edificatoare pentru viață vizează experiențe nemijlocite, trăite în cadrul unei comunități concrete, începând din familie și continuând în școală și în viaţa Bisericii. Pentru a răspunde ne
București, 18 februarie 2021 Preafericirii Sale PORFIRIE, Patriarh ales al Bisericii Ortodoxe Sârbe Preafericirea Voastră, Cu prilejul alegerii Preafericirii Voastre ca
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
În zilele acelea, Ștefan, fiind plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. Și s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberților și a cirenenilor și a alexandrinilor și a celor din
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu
Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al IV-lea, 16, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 80-82 „Ascultarea este lepădarea deplină de propria sa ființă, fapt arătat cu tărie prin trup, sau,
Minunata vindecare a slăbănogului care se chinuia de atâta amar de vreme să primească dezlegare de neputinţa lui prin îngerul care tulbura apa ne mustră, o dată în plus, pentru necredinţa noastră, a celor
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Fiind plină de harul Duhului Sfânt, care-i este „sângele” ce-i curge prin venele și arterele tuturor membrilor sau mădularelor ei, în viața și veșnicia lor, vii sau morți, ca și în istoria și în