Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Sănătate Prevenirea fenomenului de fotoîmbătrânire şi a cancerului de piele

Prevenirea fenomenului de fotoîmbătrânire şi a cancerului de piele

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Sănătate
Un articol de: Elena Blănaru - 20 Mai 2024

Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta provin de la soare, care emite și radiații cu o lungime de undă mai mică decât lumina vizibilă, radiații cunoscute sub denumirea de ultraviolete (UV).

Având o lungime de undă mai mică, radiațiile UV sunt caracterizate de o viteză mai mare, imprimată de o cantitate mai mare de energie transportată. Aceste trăsături le conferă ultravioletelor capacitatea de a penetra pielea și componentele globului ocular. În funcție de acest criteriu, oamenii de știință au împărțit radiațiile ultraviolete în trei categorii: UVC, UVB și UVA.

Razele UVC sunt cele cu lungimea de undă cea mai mică, purtând, prin urmare, cea mai mare cantitate de energie, capabilă să distrugă pielea. Din fericire, Dumnezeu a creat un ecran de protecție pentru întreaga planetă: stratul de ozon, care le absoarbe înainte să ajungă la suprafața pământului. Acest lucru face ca stratul de ozon să fie de o importanță colosală pentru existența vieții pe pământ, motiv pentru care, în anii ’70, au fost interzise substanțele chimice care îl afectează.

Razele UVB constituie circa 5% din ultravioletele care ajung la suprafața Pământului. Au o lungime de undă mai mare decât UVC și, deci, o energie mai mică. Cu toate acestea, ele penetrează epiderma, iar circa 10% din ele ajung în dermă. Primul efect vizibil al acțiunii lor nocive asupra pielii este înroșirea.

Razele UVA reprezintă restul de 95% din radiația ultravioletă care ajunge la suprafața Pământului. Pătrund cel mai adânc în piele, aproximativ 50% ajungând până la nivelul dermei. Cu cât ne expunem mai mult timp la soare de-a lungul vieții, cu atât pielea este mai afectată de acțiunea radiațiilor UV. Acestea degradează fibrele de colagen și elastină din dermă și influențează activitatea melanocitelor din epidermă. Din acest motiv, pielea se ridează, se usucă și se pigmentează. Acest fenomen poartă denumirea de fotoîmbătrânire, iar la amploarea lui contribuie, pe lângă ultraviolete, alimentația, poluarea, expunerea la fumul de țigară, consumul de alcool, stresul, lipsa de odihnă, machiajul excesiv, produsele cosmetice și de îngrijire a pielii neadecvate, ca și lipsa unei rutine minime de îngrijire.

Zona corpului cu cel mai ridicat grad de expunere la mediu și, implicit, la UV este pielea feței, gâtului și mâinilor. Astfel, putem observa nivelul de fotoîmbătrânire comparând aspectul și textura pielii de pe față și mâini cu cea de pe abdomen sau spate, zone mai puțin expuse la soare. Odată cu afectarea aspectului pielii, radiațiile UV cresc foarte mult riscul de cancer de piele, de cataractă, degenerare maculară și alte afecțiuni oftalmologice. Deși este considerat cel mai ușor de prevenit tip de cancer, se estimează că peste 7 milioane de europeni suferă de cancer de piele. În SUA, acesta este cel mai comun tip de cancer, peste 9.000 de persoane sunt diagnosticate zilnic cu cancer de piele.

Există trei tipuri de cancer de piele: melanomul (mai rar - circa 1% din cazuri, dar cea mai severă formă, cu mortalitatea cea mai crescută), carcinomul de celule scuamoase și carcinomul de celule bazale (cele mai comune forme, dar și cu riscurile cele mai mici de răspândire în alte zone ale corpului). Din fericire, peste 90% din cazuri pot fi tratate eficient dacă sunt diagnosticate de timpuriu. Simpla folosire zilnică a unei creme cu factor de protecție solară minim 30 (SPF 30) cu spectru larg (UVA/UVB) reduce riscul de melanom cu 50%. Riscul scade și mai mult dacă purtăm haine corespunzătoare, care să acopere o suprafață cât mai mare din piele, și ne ferim de expunerea directă la soare. Bronzatul la solar este deosebit de nociv, cantitatea de radiații UV fiind de 10-15 ori mai mare decât cea provenită de la soare. Această practică face ca riscul dezvoltării melanomului, dar și al celorlalte forme de cancer de piele să crească cu peste 70%.

Fumatul este cunoscut de multă vreme drept o cauză importantă a apariției ridurilor. Fumul de țigară reduce fluxul sangvin în vasele mici de sânge și vatămă fibrele de colagen și de elastină care asigură aspectul neted al pielii, fermitatea și elasticitatea acesteia. În plus, crește sensibilitatea față de radiațiile UV, astfel încât cel mai rău lucru pe care i-l poate face cineva pielii este să fumeze pe plajă!

Conform datelor furnizate de Organizația Mondială a Sănătății, 90% din semnele vizibile de îmbătrânire se datorează vătămării cauzate de expunerea la soare. Întrucât în jurul ochilor pielea este extrem de delicată, fiind de 10 ori mai subțire decât pielea de pe restul feței, aici apar primele riduri și pete pigmentare. Acest lucru se datorează și nevoii firești de a strânge din ochi, atunci când lumina este foarte puternică, așa cum este vara, dar și iarna, când lumina este reflectată de zăpadă. Ochelarii de soare cu filtru UV 400 sunt indispensabili, aceștia împiedicând pătrunderea razelor UV în ochi și în pielea din jurul lor. Importanța acestui fapt este și mai evidentă dacă ne gândim că 10% din cancerele de piele sunt localizate la nivelul pleoapelor.

Citeşte mai multe despre:   cancer