Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Economia Germaniei va pierde anul acesta circa 49 de miliarde de euro din cauza lipsei de forţă de muncă specializată, potrivit unui studiu prezentat de Institutul german pentru cercetare economică (IW), care
Vizita de săptămâna trecută efectuată în China de președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a fost a patra de la începutul războiului în Ucraina, în februarie 2022, şi prima de după realegerea sa, în
În cadrul unei reuniuni care a avut loc marți la Bruxelles, în ciuda opoziției Ungariei şi Poloniei, țările UE au adoptat în mod oficial cele zece acte legislative ale Pactului privind migraţia şi azilul, care
Preşedintele ales al Slovaciei, Peter Pellegrini, a cerut partidelor să-şi suspende sau să-și reducă semnificativ campania pentru alegerile europene programate la 8 iunie în ţară, după tentativa de asasinat de
Prin vocea şefului diplomaţiei europene, Josep Borrell, Uniunea Europeană a cerut Israelului să-şi „înceteze imediat” operaţiunea militară de la Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, inițiată la 7 mai, în caz co
Pe când pietrele cărării ce ducea către Ierusalim încă murmurau Osana! şi ramurile de finic nu-şi zvântaseră lacrimile tânguirii, o altfel de primăvară începea să cuprindă pământul. Din acea clipă, nim
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Căldura și lumina zilelor de vară reprezintă o sursă de bună dispoziție, vitalitate și energie pentru toți, de la copii la bunici. Este bine, însă, să avem în vedere faptul că lumina și căldura aceasta pr
Siropul de trandafiri este foarte ușor de preparat, gustos și cu numeroase beneficii pentru sănătate. Este o băutură aromată și răcoroasă, mai ales în zilele toride de vară. Se poate bea simplu cu apă sau ad
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Epidemii importante au marcat veacurile XVIII-XIX, făcând ravagii în rândul populației, în lipsa spitalelor despre care, în spațiul românesc, putem vorbi abia din secolul al XVIII-lea. Cum erau gestionate
Dumnezeu are un mod subtil de a Se descoperi oamenilor, iar uneori lucrarea Lui este atât de tainică încât evenimentele de pe parcursul a zeci de ani nu dau de bănuit nimic până când, dintr-odată, aceasta este
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
„Când aud un cor armonios pe mai multe glasuri, în care feluritele glasuri, în eleganta lor armonie, cântă un singur cântec dumnezeiesc, îmi spun în sine-mi: Așa sunt și scrierile Părinților!”,
Cultul divin ocupă un loc foarte important în viața unui monah, care petrece de obicei multe ore pe zi în biserică. Sfântul Simeon a viețuit tot timpul în mănăstiri cenobitice, participând zilnic la slujbele
În viață te confrunți cu decizii dificile, unele care te pot marca pentru tot restul zilelor. Evenimente neprevăzute se insinuează cu o duritate de granit, decesul neașteptat al celor apropiați te
Rugăciunea lui Iisus” sau „Rugăciunea inimii” se fundamentează pe numeroase referinţe biblice existente, majoritatea legate de prezenţa mântuitoare a Domnului în mijlocul poporului Său. De la rugăciunea va
În cercetarea tematică, ar fi destul de dificil de trasat o linie de demarație între ascetica și mistica simeoniană, de vreme ce Sfântul Simeon Noul Teolog abordează mereu teme de ascetică în dimensiunea lor
Anul închinat importanţei rugăciunii în viaţa credincioşilor ne aduce în faţă pe cei care au învăţat rugăciunea şi au practicat-o desăvârşit, numărându-se astăzi printre sfinţii lui Dumnezeu. Unul
Sub binecuvântarea sărbătorii Rusaliilor și revărsarea florilor de tei, care acoperă mormintele celor mutați întru nădejdea învierii și a vieții veșnice, săvârșim întotdeauna, în ziua trecerii
În scrisoarea adresată monahului Atanasie de la Schitul Kavsokalivia, Sfântul Cuvios Paisie îl arată pe starețul său, Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, ca adevărat chezaș al învățăturii și
An de an, la 15 iunie, ziua când Mihail Eminescu și‑a început călătoria înspre Veșnicie, ne amintim de viața și opera sa impresionante, încercând să evidențiem noi aspecte ce ne întregesc convingerea că
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat 2022 drept „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie
Părintele Daniil Curcă, după numele de mirean Dumitru, s-a născut în luna martie a anului 1908, ca fiu al lui Teodor și al Mariei. Satul său natal, Vorniceni, a fost leagănul multor călugări împodobiți cu
Reînnoirea isihastă a monahismului românesc prin lucrarea neobosită a Sfântului Paisie de la Neamț a însemnat o dezvoltare fără precedent a traducerilor patristice în limba română, dar mai cu seamă o
Simțământul omului de a intra în comuniune cu Dumnezeu, de a-I adresa gândurile, doleanțele și nevoile sale, dar și de a-L lăuda este un dat ființial de necontestat. Pentru a da grai și expresie cât mai
Suntem făpturi cuvântătoare și, prin urmare, comunicăm. Cu toții punem preț pe cuvinte și, chiar dacă recunoaștem sau nu, căutăm să ne alegem bine cuvintele atunci când vrem să transmitem ceva sau, cel
Isihasmul reprezintă esența tradiției creștin-ortodoxe. O afirmație care străbate, ca un fir călăuzitor, secolele. O afirmație făcută prin cuvintele, scrise sau spuse, ale sfinților, dar mai ales o afirmație
Continuăm serialul nostru dedicat „Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” prin prezentarea diaconului Coresi în calitate de ctitor al cărţilor de rugăciune în limba română.
În scrierile Sfântului Paisie de la Neamț regăsim în repetate rânduri îndemnuri privitoare la comuniunea care trebuie să existe în mănăstiri. Fie că sfaturile au fost adresate direct îndrumătorilor, fie
„Vezi un cufăr mic, încuiat și bine asigurat din toate părțile și care, pe cât presupui după greutate și frumusețea lui exterioară (sau poate crezi aceasta auzind de la alții), are înăuntrul lui o
Sfânta Scriptură a străbătut teologia Sfinţilor Părinţi, care au adus numeroase lămuriri cu privire la adâncul înţelesurilor duhovniceşti desprinse din vorbirea tainică a omului cu Dumnezeu în rugăciune.
Cuviosul Paisie Velicicovschi a fost prin întreaga sa viaţă şi activitate o personalitate remarcabilă a secolului al XVIII-lea, dar mai ales a dat strălucire practicii isihasmului. În
Cea mai frecventă transpunere a rugăciunii în Sfânta Scriptură este echivalată consensual cu termenul de „închinare” (latreia, leitourgia, proskynesis). Sistematic legate una
Cel ce încearcă să înțeleagă iconomia mântuirii noastre în Iisus Hristos după propria rațiune, fără un recurs, oricât de firav, la Părinții Bisericii, nu doar că nu va putea
Părintele Hrisostom Dănilă (1923-2014) este pentru credincioșii din zona Moldovei un model de viețuire creștină. Intelectual de mare rafinament, avea trei licențe, a fost și un profund trăitor al tainelor
Suntem plăcut impresionați de faptul că Patriarhia Română a desemnat 2022 drept ,,Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului”, pentru că românul în tot timpul
Duminica a 4-a după Paști (Vindecarea slăbănogului de la Vitezda) Ioan 5, 1-15 În vremea aceea era o sărbătoare a iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar în Ierusalim, lângă Poarta Oilor, era o
„În vremea aceea Iisus a mers în Cana Galileei, unde prefăcuse apa în vin. Și era un slujitor regesc al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea
În zilele acelea, Ștefan, fiind plin de har și de putere, făcea minuni și semne mari în popor. Și s-au ridicat unii din sinagoga ce se zicea a liberților și a cirenenilor și a alexandrinilor și a celor din
Sfântul Talaleu (†284) a trăit în părţile Libanului, în timpul împăratului Numerian (283-284) şi, pe lângă învăţarea Sfintelor Scripturi, s-a deprins şi cu
Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al IV-lea, 16, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 80-82 „Ascultarea este lepădarea deplină de propria sa ființă, fapt arătat cu tărie prin trup, sau,
Minunata vindecare a slăbănogului care se chinuia de atâta amar de vreme să primească dezlegare de neputinţa lui prin îngerul care tulbura apa ne mustră, o dată în plus, pentru necredinţa noastră, a celor
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Fiind plină de harul Duhului Sfânt, care-i este „sângele” ce-i curge prin venele și arterele tuturor membrilor sau mădularelor ei, în viața și veșnicia lor, vii sau morți, ca și în istoria și în