Mănăstirea Gornea din județul Caraș-Severin și-a prăznuit hramul la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost alături de obștea
Mănăstirea Gornea din județul Caraș-Severin și-a prăznuit hramul la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, a fost alături de obștea
În Săptămâna Luminată, Biserica româno‑elenă „Buna Vestire” din municipiul Brăila devine loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi atât din Eparhia Dunării de Jos, cât şi din întreaga ţară care vin
Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii a fost cinstită și anul acesta la Mănăstirea Românești, județul Timiș, ctitorie a patriarhului Miron Cristea, cunoscută și sub numele de „Izvorul lui
În ziua praznicului Izvorului Tămăduirii, vineri, 10 mai 2024, la Mănăstirea vrânceană Trotușanu, slujbele specifice acestei sărbători au fost oficiate Înaltpreasfințitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul
În ziua de vineri, 10 mai 2024, Mănăstirea Maglavit din județul Dolj și-a prăznuit al doilea hram, „Izvorul Tămăduirii”. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în foișorul din curtea mănăstirii de către
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Bolnițele mănăstirești, ca locuri de îngrijire trupească și sufletească, se regăsesc pomenite în anumite documente istorice. În Moldova, astfel de așezăminte au existat în câteva dintre marile
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Sfântul Cuvios Isidor (†449) era egiptean de neam şi rudă cu Teofil şi Chiril, arhiepiscopii Alexandriei, vieţuind pe vremea împăratului Teodosie cel Mic (408-450). Isidor învăţase multă
Dreptul Simeon era din Ierusalim, la fel ca Prorociţa Ana, şi împreună cu alţi evrei aşteptau venirea lui Mesia, trăind în jurul templului şi sub îndrumarea Duhului Sfânt. Că, fiind drept
La 40 de zile de la mântuitoarea Naştere a Domnului Iisus Hristos, Biserica Ortodoxă cinsteşte aducerea dumnezeiescului Prunc la templul din Ierusalim, de către Preasfânta Sa Maică şi de către Dreptul Iosif. La
Sfântul Trifon era din satul Lamsac, din ţinutul Frigiei, şi a trăit pe vremea împăraţilor Gordian al 3-lea (238-244), Filip Arabul (244-248) şi Deciu (249-251). A cunoscut încă din
Fericitul Chir era din Alexandria Egiptului şi ajunsese cu darul lui Dumnezeu, după multă învăţătură, doctor iscusit, încât tămăduia bolile trupeşti şi sufleteşti ale oamenilor. Pentru
Pe aceşti trei Sfinţi Părinţi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur îi cinstim astăzi laolaltă, ca pe nişte mari învăţători şi păstori prealuminaţi ai Bisericii lui Hristos. Faptele
Sfântul Ignatie, cel numit Teoforul, adică „purtătorul de Dumnezeu”, a fost episcop în marea cetate a Antiohiei pe vremea împăratului Traian (98-117). Acesta era ucenic al Sfântului Ioan Evanghelistul şi
Sfântul Efrem Sirul (†373) era din Mesopotamia, născut la Nisibe. De neam era sirian, iar părinţii săi erau creştini. A învăţat carte la Şcoala din Nisibe, însă, atunci când
Sfântul Ioan Gură de Aur a fost Patriarh al Constantinopolului pe vremea împăratului Arcadie (395-408) şi a împărătesei Eudoxia. Viaţa sa este relatată pe larg în data de 13 noiembrie,
Mitropolitul Iosif Naniescu, numit după canonizarea sa Sfântul Iosif cel Milostiv, s-a născut în Basarabia, ca fiu al preotului Anania Mihalache și al soției sale, Teodosia, la 15 iulie 1818, primind la botez
Marele Grigorie s-a născut în cetatea Nazianz, către anul 328. A trăit pe vremea împăraţilor Valens (364-378) şi Teodosie cel Mare (379-395). Părinţii săi se numeau Grigorie şi Nona. Pentru
Sfânta Xenia era din Roma, fiică de bun neam, tatăl ei fiind senator, bun creştin şi râvnitor în cele dumnezeieşti. Ajungând la vârsta maturităţii şi fiind pregătite toate cele de nuntă, Xenia a fugit de
Sfântul Clement era din Ancira Galatiei şi s-a născut către anul 280 din tată păgân şi din mamă creştină pe care o chema Sofia. A intrat în mănăstire la vârsta de 12 ani, iar pentru viaţa sa
Sfântul Apostol Timotei era din cetatea Listra, din Licaonia (Asia Mică), tatăl său fiind grec şi mama evreică. A fost ucenic al Sfântului Apostol Pavel. Pomenind de acest ucenic al său, marele Pavel scrie că Ti
Sfântul Maxim s-a născut către anul 580 în Constantinopol şi a primit o învăţătură temeinică de la cei mai vestiţi dascăli ai vremii. Către anul 610, împăratul Heraclie l-a
Sfântul Cuvios Eftimie (†473) a trăit pe vremea împăratului Teodosie cel Mare (379-395), ajungând până în zilele împăratului Leon I (457-474). El era de neam din Melitine,
Cuviosul Macarie cel Mare (†390) s-a născut către anul 300, în nordul Egiptului, şi, murindu-i soţia şi părinţii, a împărţit averile sale săracilor şi s-a făcut ucenicul unui monah
Sfântul Atanasie a trăit pe vremea împăratului Constantin cel Mare (306-337) şi sub ceilalţi împăraţi, până în timpul lui Valens (364-378). Era din cetatea Alexandriei şi după neam
Sfântul Antonie cel Mare a fost monah al pustiului cu viață eremitică și creatorul vieții monahale creștine în istoria Bisericii. Nu întâmplător este numit de către Sfântul Atanasie
În această zi pomenim aşezarea în Biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol a lanţului cu care a fost legat Sfântul Apostol Petru în temniţă. Cinstim acest lanţ, slăvind chipul minunat în care
Sfântul Pavel Tebeul a trăit pe vremea împăraţilor Deciu (249-251) şi Valerian (253-260), prigonitori ai creştinilor. El era din Egipt, din Tebaida de Sus, iar părinţii săi aveau multe averi. În acea vreme
Aceşti Cuvioşi Părinţi au fost monahi şi pustnici care au trăit în Muntele Sinai şi în mănăstirea apropiată, Rait, în secolele al 4-lea şi al 5-lea. De două ori, venind cete de barbari,
Aceşti sfinţi erau de neam daco-roman, din cetatea Singidunum de lângă Dunăre, şi au trăit pe vremea împăratului Liciniu (308-324). Pornindu-se prigoană împotriva creştinilor, Ermil a fost
Sfânta Muceniţă Tatiana (†230) era din vechea Romă şi a trăit pe vremea împăratului Alexandru Sever (222-235). S-a născut din părinţi credincioşi, iar tatăl ei era consul. Sfânta Muceniţă Tatiana şi-a
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve
Dacă Hristos n-a înviat, spune marele Pavel, zadarnică este credința voastră (Corinteni I 15, 17). Nu degeaba diavolul se dă peste cap să ne convingă că Lumina Sfântă care se coboară în Sâmbăta Mare
Activitățile de prevenire a bullyingului implică în aceeași măsură familia, școala și societatea. Nadia Tătaru, președinte al Asociației Părinților Isteți și director co-fondator al postului de radio