La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața a fost oficiată Sfânta Liturghie, î
La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața a fost oficiată Sfânta Liturghie, î
Credincioșii bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae, din localitatea Mahmudia, județul Tulcea, și-a sărbătorit joi, 9 mai, hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion,
Icoana Maicii Domnului „Eleousa” de la Mănăstirea Parva, din județul Bistrița‑Năsăud, a fost adusă miercuri, 8 mai, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Delegația care a însoțit icoana a fost
Sfânta Lumină de la Mormântul Mântuitorului a fost oferită credincioşilor din Baia Mare de către Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhul a săvârşit slujba Învierii Do
În Duminica Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, prilej cu care a fost prăznuit și hramul principal al
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Oricine a experimentat cel puțin o dată neplăcuta senzație de balonare. Formarea de gaze în interiorul intestinului este un proces normal, natural. Eliminarea acestora este, iarăși, un fenomen firesc - în medie,
Persoanele care suferă de diabet, hipertensiune arterială sau de boli cardiovasculare ar trebui să aibă grijă și de sănătatea rinichilor. Aceste afecțiuni pot favoriza apariția bolii renale cronice (BRC) sau
Încălzirea globală, pe care o resimțim în ultimii ani, aduce în atenție riscul de apariţie a febrei Dengue, un flagel cu care se confruntă deja țări din Asia și America Latină şi care ar putea deveni,
S-au schimbat regulile pentru administrarea vaccinului antigripal. Începând din această toamnă, cei care vor să se imunizeze împotriva gripei îl pot cumpăra din farmacii numai pe baza unei rețete emise de
Expunerea îndelungată a copiilor la lumina albastră pe care o emit ecranele telefoanelor mobile și tabletelor ar putea avea ca efect declanșarea prematură a pubertății, indică un studiu prezentat de
Ministerul Sănătăţii, împreună cu Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă, mobilizează profesioniştii din sănătate care doresc să facă parte din echipe medicale disponibile pentru deplasarea
Un creștin ortodox nu consumă carne mai bine de jumătate de an. La unele persoane, carnea nu se găseşte deloc în meniu, pe toată perioada anului. Este acesta un obicei sănătos? Când vorbim despre carne,
Somnul este un pește cu aport moderat de grăsimi, cu proteine de înaltă calitate în compoziţie, cu cantităţi importante de vitamine din complexul B, dar şi vitaminele A, E, PP, C, precum şi acizi grași Omega
Dacă suntem răciți sau avem gripă, este bine să evităm răspândirea virusului pentru a nu-i îmbolnăvi și pe ceilalți membri ai familiei. Contagiozitatea în cazul virozelor poate dura și până la două
Atenție asupra dozelor prea mari dintr-un medicament care există în aproape toate casele, paracetamol, mai ales dacă este administrat copiilor! Specialiștii în domeniu plasează paracetamolul pe primul loc între
Copiii și adulții diagnosticaţi cu tulburări din spectrul autist beneficiază, începând cu 1 octombrie 2023, de servicii de psihoterapie, consiliere psihologică clinică, consiliere/intervenţie de psihopedagogie
Bolile cardiovasculare reprezintă principala cauză de deces în România, cu 57% din totalul deceselor înregistrate la nivel național. La fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic, unul din trei români
Teoria clasică spune că nu se pot crea celule noi în creierele noastre. Pur și simplu le folosim pe cele cu care ne naștem, iar dacă vârsta ori vreun alt factor le vatămă și mor, nu mai avem ce face - ne
Hrișca, ca și fulgii care derivă din aceasta, conține o multitudine de proprietăți benefice pentru organism şi de aceea este considerată un aliment complex. Nu conține gluten şi este recomandată inclusiv
Deși există multe tratamente disponibile pentru a ține sub control simptomele dermatitei atopice, cercetările sugerează că mai mult de jumătate dintre persoanele care suferă de o formă moderată până la
Din cauza unei vederi slabe, elevii pot ajunge să aibă mari probleme de învățare și chiar să rămână în urma colegilor dacă această problemă nu este depistată la timp. Potrivit Asociației Americane de
„M-a tras curentul și mă doare capul” este o expresie des auzită, cu o bază parțială de adevăr, spun experții Institutului Clinic Fundeni, pe pagina de socializare a institutului. Frigul nu este direct
Un somn bun îi ajută pe copii să aibă un comportament mai puțin impulsiv, care este de cele mai multe ori determinat de factorii de stres din jurul lor. Un studiu realizat în cadrul Universității din Georgia,
Toamna este un timp al începuturilor: noul an bisericesc, un nou an şcolar, culesul viei și al altor roade şi poate că acum este şi momentul potrivit pentru a începe să mănânci mai sănătos, pentru că acest
Deşi slănina de porc induce confuzie printre consumatori în privinţa beneficiului pentru sănătate, ultimele cercetări arată că aceasta sprijină funcţionarea bună a organismul, deoarece conține acizi graşi
Dacă doriți să slăbiți, pe lângă urmarea unei diete sănătoase și a unui program de exerciții fizice, trebuie să vă asigurați și că dormiți suficient, adică 7-8 ore pe noapte, spun experții. Aceştia
Energizantele sunt adevărate bombe calorice, care au multă energie într-un volum foarte mic, cu eliberare rapidă, iar tinerii și copiii nu au nevoie de astfel de băuturi. Surplusul de calorii pe care îl
Alianţa Pacienţilor Cronici din România a lansat o platformă online cu informaţii despre sănătate, www.asistent.aliantapacientilor.ro, cu scopul de a contribui la educarea sanitară a cetăţenilor. În această
Pacienții cu distrofie musculară Duchenne și familiile lor au la dispoziție primul site în limba română dedicat acestei boli rare, cu informații verificate de medici și autorități. Platforma se numește
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit
În zilele acelea, Petru și Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Și era un bărbat, olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau și-l puneau în fiecare zi la poarta templului,
Sfântul Simon Zilotul a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era galileean. I se spune Zilotul sau Cananeul, pentru a-l deosebi de Sfântul Simon Petru şi de
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 402 „ (...) Primiți-mă cu dragoste cel puțin aici, când intru în biserică.
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve