La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața a fost oficiată Sfânta Liturghie, î
La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața a fost oficiată Sfânta Liturghie, î
Credincioșii bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae, din localitatea Mahmudia, județul Tulcea, și-a sărbătorit joi, 9 mai, hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion,
Icoana Maicii Domnului „Eleousa” de la Mănăstirea Parva, din județul Bistrița‑Năsăud, a fost adusă miercuri, 8 mai, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Delegația care a însoțit icoana a fost
Sfânta Lumină de la Mormântul Mântuitorului a fost oferită credincioşilor din Baia Mare de către Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhul a săvârşit slujba Învierii Do
În Duminica Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, prilej cu care a fost prăznuit și hramul principal al
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Descoperire surprinzătoare a cercetătorilor americani, care dă speranțe că în cele din urmă va fi dezvoltat un tratament împotriva cancerului: lupii care s-au răspândit în zonele contaminate din Cernobîl ar
Frecția cu apă și oțet, un remediu tradițional foarte popular în trecut, dar care este folosit și acum de unii părinți și mai ales de bunici, nu este recomandată și este considerată învechită din punct de
Un olandez în vârstă de 57 de ani a doborât recordul mondial pentru cel mai longeviv pacient cu transplant de inimă. El trăiește de 39 de ani, deja, cu o inimă transplantată, a anunțat televiziunea BBC.
Ciocolata neagră, nucile pecan, afinele, căpșunele, anghinarea, goji, zmeura, kale, varza roșie, fasolea, sfecla roșie, spanacul, ghimbirul, turmericul, usturoiul, rozmarinul, pătrunjelul, salvia, bamele - sunt
Mreana sau ştiinţific Barbus este un peşte de apă dulce. În România, se găsește în toate râurile de deal și șes. Are o carne albă, fragedă, foarte gustoasă și fără prea multe oase, fiind o sursă
Este sezonul rece și deci al virozelor și gripei - perioada din an în care mulți dintre noi își pun speranța în vitamine, suplimente alimentare, pastile sau picături-minune. Fie că vorbim despre vitamine și
Asocierea cancer pulmonar-fumat nu mai surprinde pe nimeni și, totuși, mulți dintre pacienții cu cancer pulmonar sunt nefumători. Este firesc, de aceea, să ne întrebăm cum apare acest risc de cancer la o
Creșterea numărului de cazuri de gripă, mai mult de 9.100 înregistrate la nivel național numai în ultima săptămână, a determinat autoritățile sanitare să declare starea de alertă epidemiologică. Cele mai
Un somn neodihnitor schimbă metabolismul ficatului, care începe să producă mai multe grăsimi, spune dr. Dragoș Romanescu, medic primar chirurg, într-un interviu pentru o publicație online cu profil
Din ce în ce mai mulți tineri suferă de probleme reumatismale, specifice până nu de mult vârstelor înaintate. De vină sunt viața sedentară, excesul de greutate sau suprasolicitarea anumitor articulații din
Față de mâncare, corpul poate manifesta două tipuri de reacții adverse: unele care au componentă imunologică - alergiile - și altele care nu presupun o reacție imunitară de tip antigen-anticorp. Acestea se
Tempeh este un aliment tradițional indonezian, o alternativă la carne și se prepară din boabe de soia, care în prealabil au fost fermentate sau descompuse de microorganisme. Tempehul se poate obține și din
Dacă vă confruntați cu dureri ale urechii sau alte simptome care vă duc cu gândul la otită, în nici un caz nu puneți picături în ureche dacă nu vă sunt recomandate de un medic, deoarece există mai multe
Născut surd, un băiețel în vârstă de 11 ani poate auzi acum în urma unei terapii genice experimentale pe care a urmat-o în cadrul unui studiu clinic realizat la spitalul de pediatrie din Philadelphia, Statele
Cu cât studiem mai mult, cu atât am avea șanse la o speranță de viață mai mare. Anii petrecuți învățând ar putea fi comparabili cu un stil de viață sănătos și o dietă sănătoasă, diminuând cu 34%
Dermatologii din Marea Britanie avertizează asupra utilizării unor produse cosmetice de către copii, încurajată în ultima vreme în mediul online. Potrivit BBC, unii copii le cer părinților să le cumpere an
Folosite de viitoarele mămici în lunile de sarcină, medicamente precum codeina, oxicodona sau metadona, utilizate pentru ameliorarea durerilor, pot afecta sistemul imunitar al bebelușului. Riscurile pentru
O cană de ciocolată caldă într-o zi rece de iarnă este o încântare pentru simțuri. Și pentru celule! De origine sud-americană, ciocolata în formă lichidă era băutura preferată a aztecilor. Erau atât de
Brânza (sau caşcavalul) Camembert este obținută din lapte de vacă şi acoperită cu un strat de mucegai nobil. Are un gust delicat cu note de ciuperci sărate. Nutriționiștii spun că această brânză are, pe
Diversitatea testelor rapide comercializate în farmacii și în mediul online pentru verificarea unor parametri ai stării de sănătate oferă de multe ori senzația că ne putem diagnostica și chiar trata singuri fă
Un medic cardiolog, dr. Ioana Cristina Daha, și un medic de familie, dr. Mihaela Daniela Baltă, au lansat recent un ghid pentru o inimă sănătoasă tipărit în 10.000 de exemplare pentru a fi difuzate în
Antibioticele și medicamentele antifungice vor putea fi cumpărate și fără rețetă, dar numai doza pentru două zile, nu pentru trei zile cât se anunțase anterior, a anunțat Ministerul Sănătății, citat de
Consumul unui pahar sau a mai multora de sucuri naturale zilnic este asociat cu creșterea în greutate la copii și adulți deopotrivă, arată un studiu publicat recent în JAMA Pediatrics, care înglobează
Deși nu există poțiuni magice care să ne ferească sau să ne vindece de orice boală, putem face totuși două lucruri cu impact major asupra sănătății noastre, care sunt pe cât de simple, pe atât de greu de
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit
În zilele acelea, Petru și Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Și era un bărbat, olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau și-l puneau în fiecare zi la poarta templului,
Sfântul Simon Zilotul a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era galileean. I se spune Zilotul sau Cananeul, pentru a-l deosebi de Sfântul Simon Petru şi de
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 402 „ (...) Primiți-mă cu dragoste cel puțin aici, când intru în biserică.
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve