La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața a fost oficiată Sfânta Liturghie, î
La Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Zalău, slujba Învierii Domnului a fost săvârşită de Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului. Dimineața a fost oficiată Sfânta Liturghie, î
Credincioșii bisericii închinate Sfântului Ierarh Nicolae, din localitatea Mahmudia, județul Tulcea, și-a sărbătorit joi, 9 mai, hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Visarion,
Icoana Maicii Domnului „Eleousa” de la Mănăstirea Parva, din județul Bistrița‑Năsăud, a fost adusă miercuri, 8 mai, în Episcopia Sloboziei și Călărașilor. Delegația care a însoțit icoana a fost
Sfânta Lumină de la Mormântul Mântuitorului a fost oferită credincioşilor din Baia Mare de către Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului. Ierarhul a săvârşit slujba Învierii Do
În Duminica Sfintelor Paști, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, prilej cu care a fost prăznuit și hramul principal al
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Când am intrat prima dată într-o biserică pictată de Grigore Popescu-Muscel, am avut sentimentul că tocmai trecuse pe acolo un zefir - hlamida Maicii Domnului fâlfâia ușor, franjurii veșmântului se mișcau lin
Spitalul Clinic Colțea din București, o unitate medicală cu tradiție, este locul unde oamenii vin pentru a-și rezolva diversele probleme de sănătate. Astăzi, primul spital din București, construit la 14 dec
De peste un secol, Muzeul „Ion Creangă” Iași - Bojdeuca atrage zeci de mii de vizitatori de toate vârstele din întreaga lume, care vin să cunoască locul unde talentatul povestitor a scris inefabilele
Părintele Dan Damaschin din Iași este cunoscut pentru activitatea filantropică și duhovnicească prin care a ajutat peste 3.000 de mame aflate în risc de avort sau cu mulți copii. Asociația „Glasul Vieții” a
Căminul-spital din orașul Săliște, județul Sibiu, nu este doar loc de îngrijire pentru vârstnicii bolnavi rămași fără ajutor din partea familiei, ci o comunitate de credincioși aflată în rugăciune și
Într-un cadru cald și receptiv, în prezența unui public numeros, scriitoarea Lidia Ionescu Stăniloae (8 octombrie 1933 - 17 februarie 2017) a fost evocată joi, 15 februarie, la Librăria Sophia din București, cu
Biserica „Sfinții Teodori” din Iași a fost consolidată, restaurată și amenajată printr-un proiect de finanțare transfrontalier, în cadrul căruia a mai fost reparată și Biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” din Soroca, Republica Moldova. Vechi edificiu de cult din zona Moldovei, sfântul lăcaș a fost ridicat în perioada 1760-1761 și pus sub protecția a doi sfinți militari din secolul al III-lea: Sf. M. Mc. Teodor Tiron și Sf. M. Mc. Teodor Stratilat. Părintele paroh Benone Dascălu, consilier pentru activități agricole și silvice la Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Iașilor, ne-a fost ghid în istoria și spiritualitatea locului.
Unul dintre locurile încărcate de istorie și cultură din țara noastră este Muzeul Unirii din Iași, care păstrează cu deosebită atenție memoria activităților desfășurate de Alexandru Ioan Cuza în scurta-i
Emilia Trandafir este o pictoriță a cărei viață se împarte din anul 2000 între România și Spania, balanța înclinând parcă în ultima vreme mai mult spre țara natală. Este îndrăgostită de istoria
În zilele noastre, una dintre cele mai delicate probleme ale societății, în rezolvarea căreia se implică Biserica, o reprezintă copiii lipsiți de afecțiune, care se confruntă cu nevoi de ordin financiar, sunt
Pentru Neacșa Clinciu, de aproape 94 de ani, din Cărpiniștea, județul Buzău, viața a fost o continuă așteptare și pregătire. „Stau cu moartea în față tot timpul. Mă rog la Maica Domnului să aibă grijă
Înăuntrul durerii sălășluiește dragostea adevărată. Dacă suferim pentru cel de lângă noi, îl iubim mai mult. Dacă îl strângem în brațe ca pe un frate, îi dăruim mai multă mângâiere, îi eliberăm
„Când intru în biserică, mă simt liber!”, ne-a mărturisit unul dintre cei 1.400 de enoriași ai părintelui Cătălin Constantin Caucă. Așa le spune și așa îi tratează, ca enoriași, nu ca deținuți.
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea au coborât în Capernaum Iisus și Mama Sa și frații și ucenicii Săi, și acolo n-au rămas decât puține zile. Și erau aproape Paștile iudeilor și Iisus S-a suit la Ierusalim. Și a găsit
În zilele acelea, Petru și Ioan se suiau la templu pentru rugăciunea din ceasul al nouălea. Și era un bărbat, olog din pântecele mamei sale, pe care-l aduceau și-l puneau în fiecare zi la poarta templului,
Sfântul Simon Zilotul a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului Iisus Hristos şi era galileean. I se spune Zilotul sau Cananeul, pentru a-l deosebi de Sfântul Simon Petru şi de
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 402 „ (...) Primiți-mă cu dragoste cel puțin aici, când intru în biserică.
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Prezența monahului Visarion Toia la Mănăstirea Lainici este contemporană, în mare parte, cu amplele lucrări de amenajare a căii ferate pe Defileul Jiului, ale cărei prime studii datează din 1922, dar șantierul
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve