Cadre didactice și elevi de la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” din Chișinău, care beneficiază în această perioadă de un schimb de experiență, au vizitat marți, 14 mai,
Cadre didactice și elevi de la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” din Chișinău, care beneficiază în această perioadă de un schimb de experiență, au vizitat marți, 14 mai,
Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, a găzduit marți, 14 mai, Concertul‑eseu „Rugăciunea și muzica - terapie pentru trup și suflet” susținut de Corul de copii și
Centrul social‑pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman din județul Prahova găzduiește, în perioada 14‑16 mai, întâlnirea anuală a reprezentanților Centrului eparhial al Arhiepiscopiei
Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) a Facultății de Teologie Ortodoxă din București organizează mâine, 16 mai, concertul cu scop caritativ „Pași în Lumina Învierii”, evenimentul
La Palatul Patriarhiei au debutat miercuri, 15 mai, lucrările Adunării generale a membrilor Eurodiaconia, cu tema „Diaconia și democrația”. În cadrul întâlnirii, un grup divers de experți din mai multe țări europene au analizat legăturile dintre sărăcie și democrație, împărtășind strategii pentru a veni în sprijinul comunităților sărace. În a doua parte a zilei, participanții au vizitat cele mai importante instituții sociale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, care zilnic vin în sprijinul mai multor persoane nevoiașe. De asemenea, Federația Filantropia a Patriarhiei Române a primit oficial statutul de membru deplin în Eurodiaconia. Lucrările se vor încheia vineri, 17 mai.
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românescă din orașul norvegian Bergen, printr‑o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de eve
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
Căpșunile sunt fructe bogate în vitamine, antioxidanţi și au un conținut scăzut de calorii. Un consum echilibrat de căpșuni poate îmbunătăți imunitatea, ajută la reglarea tensiunii arteriale, au rol
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Troparul, glasul al 8-lea: Dumnezeiască odraslă a cretanilor, păstor al cetăţii celei împărăteşti şi povăţuitor sfinţit al creştinilor de la Dunăre, comoara cea de mult preţ a Harkovului,
Condacul 1 Mutatu-te-ai la viață, fiiind Maica Vieții, însă lumea nu ai părăsit-o, ci veghezi pururea asupra fiilor tăi, cei ce se roagă ție, iar prin sfântă icoana ta și apa izvorului tău
Troparul, glasul al 8-lea: Mărturisitori ai Ortodoxiei și buni arhipăstori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, Preafericiți Ierarhi purtători de biruință, Iorest și Sava, cei ce v-ați
Condac 1: Multnevoitorului al lui Hristos Marelui Mucenic Gheorghe, acum toți din suflet să-i cântăm, lăudându-l pe el în sfințitele locașuri, ca pe un preastrălucit mare soare al mucenicilor; și
Să tacă tot trupul omenesc şi să stea cu frică şi cu cutremur, şi nimic pământesc întru sine să nu gândească, că Împăratul împăraţilor şi Domnul
Condacul 1 Împărate al Sionului de Sus, blând Biruitor şi drept Izbăvitor, Cel ce întru cele de sus eşti purtat de Heruvimi şi slăvit de Serafimi, duhovnicește văzând noi intrarea Ta
Troparul glasul al 4-lea: Astăzi, duhovnicește prăznuiește Biserica dreptcredincioșilor români și cu bucurie strigă: Veniți, iubitorilor de mucenici, să serbăm pomenirea cea de peste an a luptelor
Troparul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, Episcopul Râmnicului, glas 1: De Dumnezeu purtătorule, Părintele nostru Calinic, povățuitorule al călugărilor, podoaba cuvioșilor și lauda arhiereilor,
Troparul Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca Întru tine maică cu osârdie s-a mântuit cel după chip; că luând crucea ai urmat lui Hristos; și lucrând ai învățat să nu se uite la trup, că este trecător; ci
Troparul Sfântului Cuvios Alexie, glasul al 8-lea: Crescând în bunătate și curățindu-ți cugetul, ai ajuns la marginile doririlor, iar împodobindu-ți viața ta cu nepătimirea și cu inimă curată primind
Condac 1: Lumină lumii și mărturisitor al Luminii neînserate, păstor și învățător al Bisericii te-ai arătat, Sfinte Simeon. Prin suirea pe scara virtuților ai odrăslit rodul desăvârșitei iubiri de
Troparul, glasul al 4-lea Îndreptător credinței și chip blândeților, învățător înfrânării te-a arătat pe tine turmei tale adevărul lucrurilor. Pentru aceasta ai câștigat
Condacul 1 Ca pe un arhipăstor preaîndumnezeit al Lampsacului și ca pe un făcător de minuni și izvor îmbelșugat, te lăudăm pe tine, Ierarhe insuflat de Dumnezeu. Iar tu, ca unul care are
Troparul Sfântului Mucenic Clement, glasul al 4-lea: Viță de sfințenie și stâlpare de chinuire, floare preasfințită și rod de Dumnezeu dăruit, de-a pururi înfloritor ai fost dat
Troparul Sfântului Cuvios Macarie Egipteanul, glasul 1: Locuitorul pustiului și înger în trup și de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, părintele nostru Macarie; și cu
Troparul Sfântului Cuvios Teodosie, glasul al 8-lea: Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare;
Tropar Bine ai plăcut lui Dumnezeu, Cuvioase Nichifor, mult pătimitorule, care cu arma rugăciunii boala cea rea ai învins, întru totul lui Iov asemănându-te, pentru care nenumărate daruri ai
Troparul Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anisia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te, mă chinuiesc şi împreună mă răstignesc, şi împreună cu Tine mă îngrop cu Botezul
Troparul Sfinţilor paisprezece mii de prunci ucişi de Irod, glasul 1: Pentru durerile sfinţilor, care pentru Tine au pătimit, fii milostiv, Doamne, şi toate durerile noastre le vindecă, Iubitorule de oameni,
Condacul 1 Pe Părintele nostru Porfirie, făcătorul de minuni, care a împărţit mană din pustia binecuvântată a Sfântului Munte celor care flămânzeau în pustia duhovnicească a lumii, veniţi să îl l
Tropar: Din gura ta ca o lumină de foc strălucind harul, lumea a luminat. Vistieriile neiubirii de argint lumii a câștigat. Înălțimea gândului smerit nouă ne-a arătat. Iar prin cuvintele tale
Troparul Sfântului Martir Atanasie Todoran, glasul 1: Luptător pentru credinţă şi neam, biruitor al potrivnicilor lui Hristos şi apărător neînfricat al Ortodoxiei, ai odrăslit în Ţara Năsăudului,
Troparul, glasul al 4-lea: Vieţuitor al pustiului, ocrotitor al ortodocşilor şi înger în trup, vindecător şi de Dumnezeu purtător te-ai arătat nouă. Pentru aceasta noi, credincioşii, te lăudăm pe tine,
Condac 1: Alesu-te-a pe tine împăratul puterilor, ca să fii conducător al Rusiei, Cuvioase Părinte Serghie, iar noi ca unui mare făcător de minuni îți aducem cântare de mulțumire, căci cu rugăciunile tale
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve
Trăim într-un timp care postulează ideea unei lumi fără Dumnezeu. Și, chiar dacă această formulă este îndeobște cunoscută, ne vine foarte greu să o recunoaștem în fapt, mizând pe multitudinea de biserici
Activitățile de prevenire a bullyingului implică în aceeași măsură familia, școala și societatea. Nadia Tătaru, președinte al Asociației Părinților Isteți și director co-fondator al postului de radio