În temințele comuniste a suferit și Ioan Ianolide. A supraviețuit chinurilor și a scris câteva cărți de memorii, publicate după 1990 de urmași. „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă“ este
În temințele comuniste a suferit și Ioan Ianolide. A supraviețuit chinurilor și a scris câteva cărți de memorii, publicate după 1990 de urmași. „Întoarcerea la Hristos. Document pentru o lume nouă“ este
În aproape în orice carte de memorii referitoare la temniţele comuniste este amintit Valeriu Gafencu. Avea 20 de ani în 1941, când a fost condamnat la 25 de ani de pușcărie pentru că avusese legături cu
Conştienţi de importanţa sărbătorilor religioase pentru viaţa credincioşilor, reprezentanţii Departamentului Cultelor din timpul comunismului au supravegheat cu atenţie participarea la slujbe în perioada
În anii premergători decretului, Patriarhul Justinian, ierarh providenţial şi vizionar, a adoptat o serie de măsuri care au limitat totuşi consecinţele actului din 28 octombrie 1959. Mă refer aici la
Biserica Ortodoxă Română, în multiseculara sa existenţă, a avut numeroase oprelişti de îndurat, printre care şi cea a regimului totalitar, care a încercat să enclavizeze viaţa acestei instituţii
Urc încet, tăcut, spre etaj. Urc scara, ca o cochilie de melc, spre „camera 4 - spital”. O pâclă slinoasă, tocată grosier de-o sită metalică fixată în exteriorul unei ferestre pătrățoase, cade printre
Calendarul memoriei ni-l înfățișează astăzi pe Ioan Ianolide, mărturisitor și memorialist al temnițelor comuniste, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc 31 de ani. Destinul martiric al lui Ioan
Ioan Ianolide. Un nume în spatele căruia se ascund 23 de ani de temniță grea sub două regimuri politice, atât cel antonescian, cât și cel comunist. Dar nu numai atât, ci un univers de credinţă şi putere care
Pe numele său de civil Victor Lecca, s-a născut în localitatea Babele, judeţul Ismail, Basarabia, din părinţii Grigorie şi Maria Lecca. A urmat Seminarul Teologic şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din
Odată cu instalarea comunismului în România după cel de-al Doilea Război Mondial, politica autorităților de stat a fost una fățiș persecutoare față de Biserica Ortodoxă. Au fost închise mănăstiri,
În documentele din dosarul penal constituit împotriva preoţilor bihoreni în frunte cu Andrei Vascan de multe ori găsim situaţii în care anchetatorii reveneau asupra unor aspecte. Totodată, nu de puţine ori,
Aurel Putici s-a născut la 25 iunie 1912 în familia unor învăţători din Chislaz, judeţul Bihor. După şcoala primară din satul natal, a urmat patru clase de liceu la Oradea (1921-1925), apoi Seminarul Teologic
Graţian Chiş s-a născut la 5 octombrie 1912 în localitatea Burzuc, județul Bihor. După absolvirea Academiei Teologice din Oradea, tânărul Chiş a primit în slujire Parohia Chiraleu, județul Bihor, apoi din
Anul 1958 a constituit începutul unui nou val de arestări, în care preoţii ortodocşi erau vizaţi fie pentru antecedentele politice interbelice, fie pentru atitudinea manifestată faţă de măsurile luate de
După ancheta de la Securitate, Ioan Ianolide a fost trimis în justiție. Alături de Constantin Voicescu, Ianolide a fost considerat vârf de lot, în fruntea celor 30 de inculpați. În depoziția de la proces, din 19
Confruntarea dintre Nuti Pătrășcanu și Ioan Ianolide a continuat, primul susținând că Gafencu și apropiații săi, inclusiv Ianolide, au continuat să ducă în penitenciarul tebeciștilor de la Târgu Ocna o
Vieţuirea creştină în temniţa comunistă este o realitate istorică adeseori rememorată de supravieţuitorii gulagului românesc. Şi nu doar vieţuirea, ci chiar spiritualitatea creştină, ca fenomen cultural
Începând cu data de 16 decembrie, ziua izbucnirii revoltei timişorenilor, „oraşul martir“ aduce un pios omagiu tinerilor ucişi pentru credinţă şi libertate în urmă cu 25 de
Un episod mai puţin cunoscut din biografia părintelui Arsenie este legat de profesoratul său la Seminarul Monahal de la Neamţ, după 22 octombrie 1950, prin numirea de către Patriarhul Justinian. Despre activitatea
Un alt cleric persecutat în perioada comunistă şi care nu figurează în istoriografia postcomunistă este părintele Vasile Profir. Acesta s-a născut la 27 februarie 1900, în satul Moşna, comuna
La 1 august 1964, părintele Arsenie Papacioc ieşea pe poarta Penitenciarului Aiud. A mers la Bucureşti, în speranţa numirii într-o mănăstire de aici sau împrejurimi. Însă Securitatea era de