Centrul socio‑cultural „Episcopul Damaschin” din Slobozia, județul Ialomița, a găzduit miercuri, 15 mai, festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului naţional catehetic „Hristos - Cuvântul care
Centrul socio‑cultural „Episcopul Damaschin” din Slobozia, județul Ialomița, a găzduit miercuri, 15 mai, festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului naţional catehetic „Hristos - Cuvântul care
Comunitatea românească din Seghedin, Ungaria, a marcat marți, 14 mai, Ziua Europei printr‑un concert de muzică sacră. Evenimentul, organizat de Consulatul General al României la Seghedin, a avut loc în
Mai mulți studenți din anul al 3‑lea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara s‑au aflat în perioada 10‑13 mai într‑un pelerinaj în Sfântul Munte Athos. „După ce s‑au închinat în
Înaltpreasfințitul Părinte Efrem, Mitropolit de Tripoli, Al‑Koura și Împrejurimi, din Patriarhia Antiohiei, a vizitat miercuri, 15 mai, componente ale Centrului de Presă BASILICA, Palatul Patriarhiei, precum și
Cu prilejul Anului omagial și comemorativ 2024, în Arhiepiscopia Timișoarei s‑a desfășurat Concursului național catehetic „Hristos - Cuvântul Care vindecă”, ajuns la ediția a 16‑a. La concurs au
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de‑a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Lumină și parfum de flori în jur. Bucurie și speranță că trăim sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu sufletele deschise și smerite, prin Jertfa Lui, care ne-a adus Izbăvirea! Cu
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Pe esplanada Palatului Culturii din Iaşi, se va desfăşura, în perioada 17-19 mai 2024, cea de-a 24-a ediție a Târgului Meșterilor Populari. Devenit deja o manifestare culturală tradițională, târgul este
La Casa Filipescu-Cesianu din București va avea loc, în data de 28 mai 2024, conferința „Eliade, Culianu și rădăcinile românești”, susținută de Florin Cîntic și Sorin Antohi. „La Iași, în anii 1980,
Cea de-a 20-a ediție a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, devenit deja o tradiție în fiecare lună mai, va fi marcată de protestele lucrătorilor din muzee din întreaga țară, context în care
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Cazurile de rujeolă sunt în creștere în Europa, iar în România, la sfârşitul anului trecut, a izbucnit o epidemie de rujeolă care evoluează în continuare. Cele mai noi date anunțate de Institutul Național de
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
După lunga dominaţie a ştiinţelor în aproape toate fronturile de cunoaştere a mediului înconjurător, ale Universului sau ale celor care vizau minunata făptură umană, după două secole de încredere aproape
Descoperirea faptului că Universul nu este static şi etern a dat naştere, firesc, multor întrebări. Dintre cele mai misterioase, cu siguranţă sunt cele ce privesc felul în care Universul va evolua în viitor.
Coborârea în abisurile materiei, scrutarea universului tot mai departe, către marginile lui, dar şi ordinea şi armoniile ce însoţesc viaţa fiecărui organism viu din mediul înconjurător, toate dezvăluie legă
Aproape toate aspectele vieţii noastre se schimbă sub presiunea noutăţilor. Mass-media, industria de divertisment sau comerţul transformă spaţiul de viaţă într-un spectacol, un teritoriu plin de lucruri noi,
▲ Milioane de europeni riscă să rămână în afara pieţei locurilor de muncă, în cinci ani, din cauza lipsei de cunoştinţe IT, arată un raport care concluzionează că 90% dintre locurile de muncă vor
În lumea de azi, plină de oportunităţi tehnologice, grăbită să experieze tot mai mult divertisment, invadată de spaţiul virtual, cucerită de spectacol, chipul aproapelui se estompează. Chemarea lui ajunge cu
Din perspectiva ştiinţelor, viaţa oricărui organism este descrisă în forma unei lungi liste de procese chimice de mare complexitate. În acelaşi timp, însă, această manieră de abordare este departe de a eluci
Foarte adesea, facem judecăţi cu privire la uimitorul ambient terestru în care trăim, luând în consideraţie doar cele existente la suprafaţă. Includem poate aici, în cel mai bun caz, şi mediul submarin, cu
În ultimele decenii, civilizaţia a scos la iveală puterile extraordinare pe care ştiinţa şi tehnica le-au pus în mâinile omului. Omul exploatează astăzi materia, mediul înconjurător şi organismele vii, pentr
Un număr impresionant de statistici din ultimele decenii arată că necesarul de energie la nivel global este în continuă creştere. Sectoarele de producţie ale energiei electrice şi termice sunt solicitate tot
Definită ca orice act făcut cu intenţia de a răni o altă fiinţă, fizic sau verbal, agresivitatea preocupă astăzi tot mai mult interesul psihosociologilor într-o societate fondată pe prioritatea interesului
Filmul se dovedeşte astăzi spaţiul unor consistente experienţe ale imaginarului. Există un continuum şi/sau o coabitare între real şi fantastic, între natural şi supranatural, între terestru şi
▲ Racheta Helen va fi lansată în spaţiu de pe Marea Neagră, în luna octombrie, iar proiectul aparţine Asociaţiei Române pentru Cosmonautică şi Aeronautică ▲ Capsula presurizată, reprezentând sarcina
Celulele corpului uman pot fi gândite ca un fel de unităţi complexe bio-electro-chimice, în care schimbul de substanţe şi informaţii se bazează pe interacţiunea electromagnetică. În ele, curenţii electrici
Având în vedere că internetul are o pondere tot mai importantă în viaţa de zi cu zi, se impune automat şi asigurarea unei securităţi mai mari a datelor publicate în spaţiul virtual. Autorităţile în
Epopeea explorării lumii este la fel de lungă ca şi istoria omenirii. A fost formulat un număr tot mai mare de întrebări care vizează chestiuni din ce în ce mai restrânse cu privire la natura înconjurătoare,
Din vasta lume a experienţei, ştiinţa a scos la lumină o diversitate copleşitoare de fenomene, structuri, texturi, corpuri sau organisme vii. Odată cu cartografierea corpurilor şi a fenomenelor fizice din lumea
Naveta spaţială americană Endeavour a pornit miercuri spre Staţia Spaţială Internaţională, după cinci tentative eşuate din diferite motive. Misiunea Endeavour este instalarea ultimelor echipamente tehnice în l
Imboldul de cunoaştere a lumii înconjurătoare, dar şi cel al înţelegerii de sine sunt fireşti. Venind parcă în întâmpinarea omului şi a dispoziţiilor sale contemplative, ştiinţele recente au făcut o serie
Culorile au fascinat omenirea dintotdeauna, dând lumii înconjurătoare armonie şi frumuseţe, însă abia recent au fost realizate studii psihologice care să evidenţieze rolul acestora în viaţa noastră.
O serie de descoperiri făcute în secolul trecut arată că Universul în care trăim are caracteristici speciale. În strădania de a avea răspunsuri ştiinţifice precise, s-au propus diverse scenarii. Unul dintre
În orice vreme, în orice loc şi în toate culturile, omul a simţit un imbold de a cunoaşte şi de a transforma lumea şi viaţa. Prin operele de artă, prin reflecţia filosofică, prin tehnologie, omul şi-a expri
Planeta Pământ găzduieşte milioane de specii, foarte multe dintre ele încă necunoscute. Potrivit unor estimări, sunt catalogate până în prezent 1,7 milioane de specii de vieţuitoare. Lista completă a
Reprezentanţii Ministerului Economiei au anunţat că anul acesta vor începe lucrările la cea de-a doua centrală nucleară din România, aceasta urmând să fie amplasată în Transilvania. Va fi o centrală
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a
În zilele acelea, apostolii, fiind eliberați, au venit la ai lor și le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii și bătrânii. Iar ei, auzind, într-un cuget au ridicat glas către Dumnezeu și au zis: Stăpâne,
Sfântul Teodor a fost ucenicul marelui Pahomie, apoi, stareţ după el, la mănăstirile din Tabena Egiptului. S-a născut în Tebaida de Sus din părinţi creştini şi pe când avea 14 ani s-a dus, cu
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Ep. 174, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 264 „Fericit e sufletul care zi şi noapte n-are în gândurile sale altă grijă decât a şti cum atunci,
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve