Cadre didactice și elevi de la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” din Chișinău, care beneficiază în această perioadă de un schimb de experiență, au vizitat marți, 14 mai,
Cadre didactice și elevi de la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” din Chișinău, care beneficiază în această perioadă de un schimb de experiență, au vizitat marți, 14 mai,
Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, a găzduit marți, 14 mai, Concertul‑eseu „Rugăciunea și muzica - terapie pentru trup și suflet” susținut de Corul de copii și
Centrul social‑pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman din județul Prahova găzduiește, în perioada 14‑16 mai, întâlnirea anuală a reprezentanților Centrului eparhial al Arhiepiscopiei
Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) a Facultății de Teologie Ortodoxă din București organizează mâine, 16 mai, concertul cu scop caritativ „Pași în Lumina Învierii”, evenimentul
La Palatul Patriarhiei au debutat miercuri, 15 mai, lucrările Adunării generale a membrilor Eurodiaconia, cu tema „Diaconia și democrația”. În cadrul întâlnirii, un grup divers de experți din mai multe țări europene au analizat legăturile dintre sărăcie și democrație, împărtășind strategii pentru a veni în sprijinul comunităților sărace. În a doua parte a zilei, participanții au vizitat cele mai importante instituții sociale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, care zilnic vin în sprijinul mai multor persoane nevoiașe. De asemenea, Federația Filantropia a Patriarhiei Române a primit oficial statutul de membru deplin în Eurodiaconia. Lucrările se vor încheia vineri, 17 mai.
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românescă din orașul norvegian Bergen, printr‑o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de eve
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Lumină și parfum de flori în jur. Bucurie și speranță că trăim sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu sufletele deschise și smerite, prin Jertfa Lui, care ne-a adus Izbăvirea! Cu
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Cea de-a 20-a ediție a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, devenit deja o tradiție în fiecare lună mai, va fi marcată de protestele lucrătorilor din muzee din întreaga țară, context în care
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei a avut loc, recent, vernisajul expoziției „Ac de cojoc”, care prezintă publicului piese de port de sărbătoare realizate din piele și blană. Rolul principal al acestora era
Filmul „Coroana României”, realizat de jurnalistul George Grigoriu, documentar ce vorbește în premieră despre istoria încoronărilor din țările române, a fost lansat cu succes în Portugalia, țară cu o
Fundația Regală Margareta a României prezintă la Casa Filipescu Cesianu, în cadrul expoziției „Jurnal de viață”, lucrările realizate de bursierii programului naţional „Tinere talente”. Acest proiect exp
Muzeul Național Cotroceni a realizat o expoziție aniversară dedicată artistei Ileana Dana Marinescu, intitulată „Din adâncuri + Din văzduh = 80”, care va fi vernisată joi, 16 mai 2024, în holul Salonului
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
Căpșunile sunt fructe bogate în vitamine, antioxidanţi și au un conținut scăzut de calorii. Un consum echilibrat de căpșuni poate îmbunătăți imunitatea, ajută la reglarea tensiunii arteriale, au rol
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Creştinilor ortodocşi li se poate părea inutil să li se argumenteze de ce trebuie să pledezi pentru predarea religiei în şcolile publice. Pentru un credincios, necesitatea orei de religie este evidentă. Cei
Forma modernă de democraţie s-a dezvoltat în cadrul societăţii britanice. Chiar dacă diferită de accepţiunea clasică, cea antică, considerată aproape ideală, noţiunea de democraţie s-a conturat ca un
Trăim într-o lume în care se valorizează maximal prezentul şi apropiatul. Ceva este catalogat a fi bun sau folositor, inclusiv în educaţie, în măsura în care serveşte unei cauze sau ce
Profesorul consilier şcolar se confruntă în şcolile româneşti „cu problematica unei anumite agresivităţi, cu problematica demotivării pentru învăţare sau problematica motivaţiei
„Arăţi de parcă ţi s-au scufundat toate corăbiile.“ De câte ori nu aţi auzit spusă în preajma dumneavoastră această remarcă? E un fel de a spune, mai pe ocolite, că arătăm ca nişte
După anul 1989, populaţia României s-a redus cu peste 3,1 milioane de locuitori, o cauză fiind şi emigraţia, în condiţiile în care în 2007, considerat vârful plecărilor în
Societatea modernă simte o nevoie din ce în ce mai acută de a-şi legitima existenţa şi activitatea prin noţiunea de dreptate, interpretată într-un sens care depăşeşte spaţiul juridic. Observaţia
Puterea... Din dorinţa de putere s-au clădit imperii, din dorinţa de putere imperiile au căzut, lăsând loc altor imperii, şi ele sortite căderii. Vom încerca, în cele ce urmează, să aruncăm
Nu cred să existe cineva care să nu fie, într-un fel sau altul, preocupat de viitor. Încercăm să ne gândim cu încredere şi speranţă la ceea ce va veni, rugându-ne şi cerând
Copiilor din Belgia, primăvara nu le-a adus un ghiocel, ci un trandafir al morţii. Cei din jurul lor, părinţi, bunici, politicieni şi chiar regele, şi-au transformat dragostea în crimă. Din dorinţa de a le
În ultima vreme s-a vorbit foarte mult în mass-media despre locul preotului duhovnic în viaţa copilului şi a tânărului. S-au făcut afirmaţii de genul „copilul să nu aibă
În cadrul Patriarhiei Române se desfăşoară o campanie de mobilizare a credincioşilor să doneze sânge, fapt ce a dus la creşterea cu 10% a numărului donatorilor. Dar, cu toate acestea, Centrul de
Zilnic auzim, cel puţin la oraşe, despre moarte şi morţi. Adesea trec „pragul“ persoane dragi şi apropiate nouă, din familie sau dintre prieteni, uneori în condiţii tragice. În
În societatea de astăzi nu putem omite cât de importante sunt adesea brandurile, indiferent că ne referim la articole vestimentare, alimentaţie, produse casnice, servicii sau orice se poate vinde. Şi
„Viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul“, afirma, încă din secolul al XVII-lea, marele umanist olandez Erasmus. În ceea ce
Luna august este pentru foarte mulţi români luna reîntoarcerii acasă. Pentru fiii harnici şi binecredincioşi plecaţi pretutindeni, spre binele lor, dar mai ales al celor dragi, rămaşi în
Biserica, extensia lui Hristos în lume, după cum spunea părintele Stăniloae, este depozitarul celor două izvoare ale Revelaţiei divine: Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie. Toate
Occidentul şi-a propus să desfiinţeze conceptul de familie formată din tată, mamă şi copii. Ultima acţiune în acest sens este hotărârea Curţii Supreme a SUA de a invalida legea ce defineşte
În tranziţia de la o lume a secolului XX, adânc modelată de paradigma statelor naţionale (venind din secolul XIX), la lumea globalizată a secolului XXI, şi, politic, vorbind, supranaţională, e dificil
Sărbătorile creştine sunt mai totdeauna însoţite de frumoase şi uimitoare tradiţii şi datini, care sporesc farmecul şi însemnătatea acestor momente de popas duhovnicesc din viaţa Bisericii şi a
Românii, împreună cu cetăţenii din celelalte state membre ale UE, sunt chemaţi să spună NU activităţii care implică distrugerea de embrioni umani. Până la data de 1 noiembrie 2013, minim 1
România este una dintre cele mai puternic afectate ţări din UE de riscul sărăciei. În anul 2011 erau la noi în ţară 22,2% săraci. Şi numărul lor este în creştere. Sărăcia poate
Ştiinţa modernă propune demersul îndoielii sistematice. Este o premisă pentru câştigul în precizie în ceea ce priveşte rezultatul investigaţiilor sale. Ne întrebăm atunci dacă
Este evident faptul că trăim astăzi altfel sărbătoarea decât timpul profan al unei zile oarecare. Avem o minivacanţă la început de mai (cei care muncim în România actuală), ne relaxăm, c
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega
În zilele acelea, văzând iudeii îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și știind că sunt oameni fără carte și simpli, se mirau și îi cunoșteau că fuseseră împreună cu Iisus; și, văzând pe omul cel
Fericitul Pahomie s-a născut în ţinutul Tebaidei Egiptului, pe la anul 292, din părinţi păgâni. La 18 ani a fost luat cu forţa în rânduiala ostăşească a împărăţiei. Călătorind prin multe cetăţi, a aj
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 38, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 354-355 „(...) Afirmația Tatăl Meu lucrează; și Eu lucrez (Ioan 5, 17)
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve