Cadre didactice și elevi de la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” din Chișinău, care beneficiază în această perioadă de un schimb de experiență, au vizitat marți, 14 mai,
Cadre didactice și elevi de la Centrul de excelență în medicină și farmacie „Raisa Pacalo” din Chișinău, care beneficiază în această perioadă de un schimb de experiență, au vizitat marți, 14 mai,
Biserica „Sfântul Elefterie”‑Nou, Paraclis Patriarhal, din București, a găzduit marți, 14 mai, Concertul‑eseu „Rugăciunea și muzica - terapie pentru trup și suflet” susținut de Corul de copii și
Centrul social‑pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman din județul Prahova găzduiește, în perioada 14‑16 mai, întâlnirea anuală a reprezentanților Centrului eparhial al Arhiepiscopiei
Asociația Studenților Teologi Ortodocși (ASTO) a Facultății de Teologie Ortodoxă din București organizează mâine, 16 mai, concertul cu scop caritativ „Pași în Lumina Învierii”, evenimentul
La Palatul Patriarhiei au debutat miercuri, 15 mai, lucrările Adunării generale a membrilor Eurodiaconia, cu tema „Diaconia și democrația”. În cadrul întâlnirii, un grup divers de experți din mai multe țări europene au analizat legăturile dintre sărăcie și democrație, împărtășind strategii pentru a veni în sprijinul comunităților sărace. În a doua parte a zilei, participanții au vizitat cele mai importante instituții sociale ale Arhiepiscopiei Bucureștilor, care zilnic vin în sprijinul mai multor persoane nevoiașe. De asemenea, Federația Filantropia a Patriarhiei Române a primit oficial statutul de membru deplin în Eurodiaconia. Lucrările se vor încheia vineri, 17 mai.
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românescă din orașul norvegian Bergen, printr‑o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de eve
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că „Statuia tineretului victorios”, descoperită în largul coastelor Italiei în 1964 și aflată din 1977 în proprietatea Muzeului Getty din Los Angeles, nu
Autoritățile locale din Siriu, județul Buzău, au cerut ajutorul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru a obține un aviz de exploatare și a reactiva Băile Siriu, deosebit de populare până în
Rata anuală a inflaţiei a coborât în aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit
Actorul Florin Piersic a transmis, luni seară, din spital, un mesaj în care mulţumeşte medicilor care îl tratează şi afirmă că mai are de spus „multe poveşti”. Scumpilor şi prea dragilor mei, celor care m-
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că autorităţile din această ţară desfăşoară până la 31 mai lucrări de
Lumină și parfum de flori în jur. Bucurie și speranță că trăim sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu sufletele deschise și smerite, prin Jertfa Lui, care ne-a adus Izbăvirea! Cu
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
Căpșunile sunt fructe bogate în vitamine, antioxidanţi și au un conținut scăzut de calorii. Un consum echilibrat de căpșuni poate îmbunătăți imunitatea, ajută la reglarea tensiunii arteriale, au rol
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Bolnițele mănăstirești, ca locuri de îngrijire trupească și sufletească, se regăsesc pomenite în anumite documente istorice. În Moldova, astfel de așezăminte au existat în câteva dintre marile
Ana Calciu a fost pentru câțiva ani actriță pe scenele unor teatre bine-cunoscute din București, dar a devenit un nume apreciat în ultimii 15 ani datorită implicării în proiecte de teatru creștin. Această
Kenan Wang este născut în China, crescut în Brazilia și educat în România, unde s-a convertit la Ortodoxie, primind numele de Dionisie (în cinstea Sfântului Dionisie Areopagitul), și s-a căsătorit. În
Fiecare generație are luptele și reușitele ei, din care putem învăța lecții prețioase. Pentru unii vremurile au fost mai amare, altora soarta le-a zâmbit. Cu toate durerile și bucuriile ei, „istoria rămâne
Subiectul schimbărilor climatice se află de ani buni printre temele intens discutate în spațiul public, adâncind faliile între cei care cred că pământul se încălzește accelerat și cei care cred că
Preotul Costel Vânătoru, membru corespondent al Academiei de Științe Agricole și Silvice București, este directorul Băncii de resurse genetice vegetale pentru legumicultură, floricultură, plante aromatice și
În Arhiepiscopia Bucureștilor are loc, începând de luni, 4 martie, un pelerinaj istoric cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în contextul împlinirii a 250 de ani de la aducerea lor la București. Racla
Relația copiilor cu noile media constituie, de mai bine de un deceniu, subiect inepuizabil în dezbaterea publică. În ultimii ani, abordarea e una care pune mai degrabă accent pe riscuri și frici și aproape că ign
„Consider că prin intermediul dialogului între creștini se face cea mai bună și necesară misiune ortodoxă, împărtășind din tezaurul Ortodoxiei, spiritualitatea bimilenară și celor care nu-l au, l-au uitat
O dată la patru ani, așa cum se întâmplă și în prezent, în perioada alegerilor pentru funcția de rector, universitățile sunt privite dinspre societate cu ceva mai multă atenție. Dar interesul e mai degrabă
La sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitori ai învăţământului teologic, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti
Contextul internațional din preajma Unirii Țării Românești cu Moldova, de la 1859, a fost unul complex: Imperiul Otoman se opunea Unirii, iar cel Țarist o accepta fără prea mult entuziasm. În aceste
La fiecare episod de viscol, de ninsoare sau de vreme geroasă, spațiul public este inundat de evaluări catastrofice ale situației. Niciodată perioadele acestea nu sunt etichetate ca fiind normale, având în vedere
Zilele trecute a apărut, la Editura Muzeului Național al Literaturii Române, ediția a doua a masivei cărți Din exil... acasă..., „cu Eminescu de mână”, o antologie de studii și articole despre opera
În 19 noiembrie 2023 s-au împlinit 100 de ani de la nașterea Monicăi Lovinescu, cea mai cunoscută figură a exilului românesc din perioada comunistă. Alături de soțul ei, Virgil Ierunca, a reprezentat vocea
Înconjurat de Muntele Sec, masivul Morava, ramificație a legendarului Gramos, de unde izvorăşte râul Morava, orașul Korçë e străjuit de vârfurile Gora şi Opari. Din acest minunat leagăn al culturii albaneze
Alexandru Pugna iubește și promovează cântecul popular de pe Valea Țibleșului în întreaga lume. El desfășoară o frumoasă și bogată activitate ca interpret, realizator de emisiuni de folclor pentru radio și
Cristi Iacob este un actor de teatru și film din România. Bine cunoscut publicului de la noi. Dacă ar fi doar atât, nu ar fi definiția completă. Cristi Iacob este un suflet pe care nu ai cum să nu-l iubești. Un
În aceste zile de dinaintea praznicului Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos, când ne amintim, o dată în plus, despre felul în care a venit pe lume Mântuitorul, precum şi de cei care au nevoie de ajutorul
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega
În zilele acelea, văzând iudeii îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și știind că sunt oameni fără carte și simpli, se mirau și îi cunoșteau că fuseseră împreună cu Iisus; și, văzând pe omul cel
Fericitul Pahomie s-a născut în ţinutul Tebaidei Egiptului, pe la anul 292, din părinţi păgâni. La 18 ani a fost luat cu forţa în rânduiala ostăşească a împărăţiei. Călătorind prin multe cetăţi, a aj
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 38, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 354-355 „(...) Afirmația Tatăl Meu lucrează; și Eu lucrez (Ioan 5, 17)
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Transformările profunde pe care le identificăm în spațiul contemporan fac obiectul unui amplu proces de actualizare, care fructifică condiția financiară, accesul nelimitat la informație, rapiditatea cu care omul
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve