Subvenţiile agricole acordate în Delta Dunării sunt dăunătoare atât naturii, cât şi comunităţilor de acolo, iar îndiguirile realizate pentru a face loc incintelor agricole au dus la scăderea fertilității
Subvenţiile agricole acordate în Delta Dunării sunt dăunătoare atât naturii, cât şi comunităţilor de acolo, iar îndiguirile realizate pentru a face loc incintelor agricole au dus la scăderea fertilității
Ministerul Agriculturii a publicat, miercuri, în transparenţă decizională, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei
Ministerul Agriculturii va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţii din cadrul Pilonului II al PAC 2023-2027. Cele trei sesiuni sunt pentru intervenţia DR-23
Peste 50 la sută din suprafaţa cultivată cu grâu în județul Buzău a fost afectată de diferenţele de temperatură, seceta pedologică şi vântul puternic, potrivit Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană
Producţia de carne a urcat în luna martie 2024 la toate speciile de animale şi păsări în comparaţie cu luna precedentă, iar la ovine şi caprine aproape s-a triplat (+179%), potrivit Institutului Naţional de
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
În anul universitar 2024-2025, peste 50 de universități de stat (52) vor organiza 2.209 programe de studii de licenţă, potrivit unei hotărâri de Guvern. De asemenea, 34 de universități particulare acreditate
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Pe esplanada Palatului Culturii din Iaşi, se va desfăşura, în perioada 17-19 mai 2024, cea de-a 24-a ediție a Târgului Meșterilor Populari. Devenit deja o manifestare culturală tradițională, târgul este
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Cazurile de rujeolă sunt în creștere în Europa, iar în România, la sfârşitul anului trecut, a izbucnit o epidemie de rujeolă care evoluează în continuare. Cele mai noi date anunțate de Institutul Național de
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
Parohia „Sfântul Ilie” din localitatea Fălticeni, Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, organizează în data de 8 martie 2024, licitația privind adjudecarea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale: auditor financiar (junior) la Sectorul control financiar și audit intern al Admi
Parohia Florești, Protoieria Câmpina, județul Prahova, Arhiepiscopia Bucureștilor, parohie încadrată la gradul al II-lea, organizează licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de conservare-restaurare a ca
Parohia „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” organizează licitație pentru executarea lucrărilor de demolare și construcție pangar, paraclis, capelă, sală întruniri, anexe, clopotniță, poartă de acces
În atenția tuturor membrilor AOTO, În conformitate cu prevederile Statutului AOTO (art. 17.4), în vigoare la data prezentei, și ale Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată,
Parohia ortodoxă „Intrarea Domnului în Ierusalim” din localitatea Floreşti, Protopopiatul Cluj I, județul Cluj, organizează în data de 7 martie 2024, ora 12:00, licitaţie publică pentru atribuirea
Parohia „Nașterea Maicii Domnului”-Bălțătești II din localitatea Bălțătești, județul Neamț, Protopopiatul Târgu Neamț, Arhiepiscopia Iașilor, organizează în data de 3 martie 2024, ora 12:00,
Parohia Parohia „Sfântul Ierarh Nifon”, categoria I, Protoieria Târgoviște Sud, Arhiepiscopia Târgoviștei, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de conservare și restaurare a picturilor murale interioare, la biserica parohială, monument istoric, cu hramul „Sfântul Ierarh Nifon”, pentru o suprafață de aproximativ 845 mp. Licitația va avea loc în data de 12 martie 2024, ora 10:00, la sediul parohiei din municipiul Târgoviște, Calea București nr. 19, județul Dâmbovița. Informații privind devizul lucrărilor de pictură și caietul de sarcini pot fi obținute de la preot Marius Traian Stan, telefon: 0762.222.343, e‑mail: marius_stan26@yahoo.com. Restauratorii de pictură murală vor prezenta oferte de execuție până la data de 11 martie 2024.
Parohia Crevedia II, categoria I, Protoieria Titu, Arhiepiscopia Târgoviștei, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură murală din nou, în tehnica frescă, la biserica parohială cu hramurile „Sfinții Împărați Constantin și Elena” și „Sfântul Ierarh Nifon”, pentru o suprafață de aproximativ 800 mp. Licitația va avea loc în data de 18 martie 2024, ora 10:00, la sediul Parohiei Crevedia I, din comuna Crevedia, Șoseaua București‑Târgoviște nr. 131, județul Dâmbovița. Informații privind devizul lucrărilor de pictură și caietul de sarcini pot fi obținute de la preot paroh Eduard Ionuț Feraru, telefon: 0760.697.431, e‑mail: eduionut777@yahoo.com. Pictorii bisericești vor prezenta oferte de execuție până la data de 17 martie 2024.
Parohia ortodoxă „Intrarea Domnului în Ierusalim” din localitatea Floreşti, Protopopiatul Cluj I, județul Cluj, organizează în data de 7 martie 2024, ora 12:00, licitaţie publică pentru atribuirea
Parohia Săulești, sat Săulești, județul Gorj, Protopopiatul Târgu Cărbunești, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou, în tehnica al secco, la Biserica „Sfinții
Parohia ortodoxă română Susag, Protopopiatul Ineu, Arhiepiscopia Aradului, cu sediul în localitatea Susag, județul Arad, organizează licitație în vederea adjudecării lucrărilor de pictură din nou, în tehnica
Parohia Ţibăneşti II, Protopopiatul Însurăţei, județul Brăila, Arhiepiscopia Dunării de Jos, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, în tehnica frescă, la biserica
Parohia ortodoxă română Galda de Sus, Protopopiatul Alba Iulia, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei, cu sediul în localitatea Galda de sus nr. 88, județul Alba, organizează licitație în vederea
Parohia Calea Hinovei, cu hramul „Sfântul Cuvios Dorotei de Gaza”, din Episcopia Severinului şi Strehaiei, Protopopiatul Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți, localitatea Șimian, strada Calea Hinovei,
Parohia Brădet, gradul III, din localitatea Brădet, județul Bihor, Eparhia Oradiei, Protopopiatul Beiuș, organizează licitație privind angajarea lucrărilor de pictură în tehnica frescă pentru biserica cu
Parohia „Nașterea Maicii Domnului”, localitatea Rona de Jos, Protopopiatul Sighet, Episcopia Ortodoxă Română a Maramureşului şi Sătmarului, organizează licitaţie pentru lucrările de pictură din nou,
Parohia Calea Hinovei, cu hramul „Sfântul Cuvios Dorotei de Gaza”, din Episcopia Severinului şi Strehaiei, Protopopiatul Drobeta‑Turnu Severin, județul Mehedinți, localitatea Șimian, strada Calea Hinovei,
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a următoarelor posturi clericale vacante, cu perioada de candidare 1-29 februarie 2024: preot paroh la Parohia Pitar
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță scoaterea la concurs a următoarelor posturi neclericale: auditor financiar (junior) la Sectorul control financiar și audit intern al Admi
Parohia Moi, satul Moi, comuna Bâlteni, județul Gorj, Protopopiatul Târgu-Jiu Sud, organizează în data de 25.02.2024, ora 12:00, licitație publică pentru atribuirea lucrărilor de pictură din nou, tehnica
Parohia Dălhăuți, Protopopiatul Focșani II, județul Vrancea, organizează licitație pentru atribuirea lucrărilor de restaurare pictură murală în tehnica frescă, la biserica parohială. Suprafața de restaurat
La Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Parohia Călan II (categoria I), Protopopiatul Hațeg, județul Hunedoara, va avea loc joi, 29 februarie, începând cu ora 12:00, o licitație de pictură în tehnica a
La Biserica „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din satul Vica, Parohia Gurasada, Protopopiatul Deva, județul Hunedoara, va avea loc luni, 19 februarie, începând cu ora 12:00, o licitație de pictură în tehnica
„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
Sfântul Patrichie a trăit în secolul al 4-lea după Hristos şi a fost Episcop în Prusa. Acest oraş avea izvoare de ape fierbinţi şi era situat pe malul dinspre Asia al Mării Negre, din ţinutul Bi