România își înăsprește legislația care pedepsește consumul de alcool sau droguri la volan. Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului
România își înăsprește legislația care pedepsește consumul de alcool sau droguri la volan. Camera Deputaţilor, ca for decizional, a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului
Prețul gazelor în facturile consumatorilor casnici, începând cu cele pe aprilie, va scădea la 0,23 şi 0,25 lei/kWh, mult sub plafonul de 0,31 lei/kWh, a declarat, într-o conferinţă de specialitate, Laurenţiu Ur
Programul social pentru creşterea natalităţii, prin care se acordă cuplurilor infertile sau femeilor singure infertile vouchere în valoare de 10.000 de lei pentru proceduri medicale de specialitate, continuă şi î
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care revizuiește condiţiile în care poate fi eliberat paşaportul simplu temporar, în acord cu tendinţele europene. Astfel, documentul urmează să fie
Consiliul Concurenţei monitorizează constant preţurile produselor de bază, a declarat, la solicitarea Agerpres, preşedintele instituției, Bogdan Chiriţoiu. „Aşa cum am mai spus, am observat aşa-numitul
Lumină și parfum de flori în jur. Bucurie și speranță că trăim sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu sufletele deschise și smerite, prin Jertfa Lui, care ne-a adus Izbăvirea! Cu
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Pe esplanada Palatului Culturii din Iaşi, se va desfăşura, în perioada 17-19 mai 2024, cea de-a 24-a ediție a Târgului Meșterilor Populari. Devenit deja o manifestare culturală tradițională, târgul este
La Casa Filipescu-Cesianu din București va avea loc, în data de 28 mai 2024, conferința „Eliade, Culianu și rădăcinile românești”, susținută de Florin Cîntic și Sorin Antohi. „La Iași, în anii 1980,
Cea de-a 20-a ediție a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, devenit deja o tradiție în fiecare lună mai, va fi marcată de protestele lucrătorilor din muzee din întreaga țară, context în care
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Cazurile de rujeolă sunt în creștere în Europa, iar în România, la sfârşitul anului trecut, a izbucnit o epidemie de rujeolă care evoluează în continuare. Cele mai noi date anunțate de Institutul Național de
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Participarea la hramul unei biserici este un eveniment cu totul deosebit, mai ales când se oferă credincioșilor prilejul de a se închina moaștelor sfântului ocrotitor al acelei biserici sau ale altor sfinți. În
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, prăznuit miercuri, 27 iulie, este unul dintre cei mai iubiți sfinți tămăduitori, fiind numit și „doctor fără de arginți”, întrucât darul vindecărilor sale nu poate avea
Biserica Ortodoxă o sărbătoreşte astăzi pe Sfânta Maria Magdalena, pe care imnografia o numeşte: „ucenică adevărată” a lui Hristos şi „purtătoare de mir prealuminată”. Cinstirea ei este rezumată de
Chip al dreptei credinţe făcându-se prin vieţuire curată şi prin râvnă fierbinte plăcută lui Dumnezeu, dispreţuind cu înţelepciune toate cele stricăcioase şi trecătoare, Marele Mucenic Emilian s-a
La 11 iunie 1908, când se sărbătoreau șase decenii de la izbucnirea revoluției din Muntenia (1848-1849), Neamul Românesc, revista bisăptămânală întemeiată de Nicolae Iorga cu doi ani mai înainte, la 10 mai
De-a lungul timpului, odată cu pătrunderea în cotidianul românesc a teatrului cu variile sale forme, generațiile trăitoare pe aceste meleaguri au crescut cu imaginea unor mari actori ai vremii lor, oameni aparte
În urmă cu câțiva ani, la Simpozionul Internațional „Întâlnirea cu duhovnicul”, organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, dedicat Cuviosului Dionisie de la Colciu, a luat parte și Mitropolitul
Ca Dumnezeu adevărat și Om adevărat, „născut, iar nu făcut”, Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Logosul sau Cuvântul lui Dumnezeu, este Cununa Creației, pentru că „toate prin El s-au
Biserica Ortodoxă Română îl sărbătoreşte astăzi pe ierarhul isihast al Rădăuţilor, Sfântul Leontie, care a trăit în secolele de legendă ale istoriei noastre naţionale, 14 şi 15. Pentru Istoria
Evenimentele ce s-au derulat în ultimii ani, care au marcat omenirea și care vor avea repercusiuni pentru o perioadă mai mare de timp de acum înainte, ne-au arătat, încă o dată, cât de mult pot să ne schimbe vi
Râul Râmeț și-a făcut de când lumea albie la vale printr-un areal de rai. O cale ce taie prin adâncul stâncilor și desișul codrilor, prin întinsul poienilor înflorate și văile munților. O cale ce trece
Biserica Ortodoxă îi sărbătoreşte astăzi pe Sfinţii, slăviţii şi întru tot lăudaţii Apostoli Petru şi Pavel. Această serbare a corifeilor ucenicilor Domnului încheie postul dedicat cinstirii lor. După
Figură marcantă a politicii românești de la începutul secolului al XX-lea, Take Ionescu a fost un „mare orator, bun scriitor, fermecător în contactul cu oamenii”, după cum îl descria publicistul Constantin
Sfânt prin excelenţă este Dumnezeu, ca Cel ce este originea, izvorul sau sursa sfinţeniei, precum şi începutul şi deplinătatea sfinţirii pentru participantul la sfinţenie. Sfinţenia presupune desăvârşirea
Temnițele ateismului comunist au înghițit cu cea mai nestăvilită voracitate valorile umane ale acestui popor, încât și astăzi semnele mutilării se văd. Confuzia, lipsa reperelor, lipsa
Unul dintre cei mai importanţi colaboratori ai Sfântului Paisie la Neamţ a fost Sfântul Ierarh Grigorie al IV-lea al Ungro-Vlahiei, zis Dascălul datorită preocupărilor sale cărturăreşti. Om al rugăciunii şi
Astăzi sărbătorim Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, zi de serbare ținută de Biserică cu șase luni înainte de Nașterea Domnului pentru a respecta textul scripturistic. Părintele profesor Ene
La finalul anului trecut, Societatea Culturală ,,Ploiești Mileniul III” a editat o nouă lucrare care se prezintă drept o resursă istoriografică importantă și o contribuție la cunoașterea trecutului
Fericitul Augustin s‑a născut la 13 noiembrie 354 în localitatea Tagaste (Algeria) din regiunea africană Numidia. Părinţii săi se numeau Patrichie şi Monica şi făceau parte din clasa de mijloc, ocupându‑se
Cartea „Faptele Apostolilor” este despre Învierea Domnului, pe care Biserica ne-o propune spre lectură şi meditare în perioada de cincizeci de zile (numită quinquagesima) dintre Paşti şi Cincizecime, încă
Domnia regelui Carol I a reprezentat, fără îndoială, un moment aparte în istoria României. De numele acestuia se leagă o mulțime de evenimente și repere fundamentale ale existenței statutului român: de la Cons
În fiecare an, la 40 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paști prăznuim Înălțarea la cer a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această sărbătoare este ținută de Biserică joi, în săptămâna
Duminica a 6-a după Paşti este numită a orbului, deoarece la Sfânta Liturghie se citeşte pericopa evanghelică în care ni se prezintă vindecarea unui orb din naştere de către Mântuitorul nostru
La 29 mai 1453, după un asediu îndelungat, Imperiul Otoman cucerea Constantinopolul - Noua Romă, oraşul care s-a confundat vreme de peste un mileniu cu istoria imperialităţii romane din Răsărit. Astfel se
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Adevărat, adevărat zic vouă: Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viață veșnică și la judecată nu va veni, ci s-a
În zilele acelea, apostolii, fiind eliberați, au venit la ai lor și le-au spus câte le-au vorbit lor arhiereii și bătrânii. Iar ei, auzind, într-un cuget au ridicat glas către Dumnezeu și au zis: Stăpâne,
Sfântul Teodor a fost ucenicul marelui Pahomie, apoi, stareţ după el, la mănăstirile din Tabena Egiptului. S-a născut în Tebaida de Sus din părinţi creştini şi pe când avea 14 ani s-a dus, cu
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, Ep. 174, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 264 „Fericit e sufletul care zi şi noapte n-are în gândurile sale altă grijă decât a şti cum atunci,
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Transformările profunde pe care le identificăm în spațiul contemporan fac obiectul unui amplu proces de actualizare, care fructifică condiția financiară, accesul nelimitat la informație, rapiditatea cu care omul
Trăim într-un timp care postulează ideea unei lumi fără Dumnezeu. Și, chiar dacă această formulă este îndeobște cunoscută, ne vine foarte greu să o recunoaștem în fapt, mizând pe multitudinea de biserici