Subvenţiile agricole acordate în Delta Dunării sunt dăunătoare atât naturii, cât şi comunităţilor de acolo, iar îndiguirile realizate pentru a face loc incintelor agricole au dus la scăderea fertilității
Subvenţiile agricole acordate în Delta Dunării sunt dăunătoare atât naturii, cât şi comunităţilor de acolo, iar îndiguirile realizate pentru a face loc incintelor agricole au dus la scăderea fertilității
Ministerul Agriculturii a publicat, miercuri, în transparenţă decizională, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei
Ministerul Agriculturii va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţii din cadrul Pilonului II al PAC 2023-2027. Cele trei sesiuni sunt pentru intervenţia DR-23
Peste 50 la sută din suprafaţa cultivată cu grâu în județul Buzău a fost afectată de diferenţele de temperatură, seceta pedologică şi vântul puternic, potrivit Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană
Producţia de carne a urcat în luna martie 2024 la toate speciile de animale şi păsări în comparaţie cu luna precedentă, iar la ovine şi caprine aproape s-a triplat (+179%), potrivit Institutului Naţional de
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
În anul universitar 2024-2025, peste 50 de universități de stat (52) vor organiza 2.209 programe de studii de licenţă, potrivit unei hotărâri de Guvern. De asemenea, 34 de universități particulare acreditate
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Pe esplanada Palatului Culturii din Iaşi, se va desfăşura, în perioada 17-19 mai 2024, cea de-a 24-a ediție a Târgului Meșterilor Populari. Devenit deja o manifestare culturală tradițională, târgul este
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Cazurile de rujeolă sunt în creștere în Europa, iar în România, la sfârşitul anului trecut, a izbucnit o epidemie de rujeolă care evoluează în continuare. Cele mai noi date anunțate de Institutul Național de
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
„Poezia Învierii în viața familiei Pillat” a fost genericul sub care, la librăria Sophia din București, s-a desfășurat miercuri, 15 mai, o întâlnire culturală și duhovnicească la care au luat parte
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Cu ocazia împlinirii a 15 ani de la înființare, credincioșii parohiei ortodoxe române „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei” din orașul Nottingham, Marea
Comunitățile românilor ortodocși de pe coasta de sud și cea de vest ale Regatului Norvegiei sunt vizitate zilele acestea de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Ierarhul a s
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat zilele trecute comunități românești din Regatul Danemarcei. Duminică, 22 octombrie, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie
În Parohia Micherechi din Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria a avut loc, în perioada 21‑22 octombrie, manifestarea duhovnicească „Zilele Ortodoxe la Micherechi”, ajunsă la a 4‑a ediție. Invitații
Duminica a 23‑a după Rusalii a adus bucurie duhovnicească în comunitatea românească din capitala Austriei. În Biserica „Învierea Domnului” şi „Sfântul Apostol Andrei”, doi arhierei au săvârşit
În ziua de prăznuire a Sfinților Mărturisitori Ardeleni, la Cetatea Kufstein, Austria, a fost săvârşită Sfânta Liturghie arhierească şi s‑a adus cinstire celor care s‑au jertfit aici pentru credinţa
În Duminica a 21‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din orașul Torino, Italia,
Parohia Ortodoxă Română „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” din orașul Wuppertal, landul North Rhine‑Westphalia, Germania, și‑a sărbătorit hramul sâmbătă, 14 octombrie, și a aniversat șapte
La solicitarea părintelui Alexandru Nan, paroh al Bisericii „Buna Vestire” din München și protopop al Bavariei de Sud, și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Sâmbătă, 14 octombrie, la prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva, în localitatea Passau din Germania a fost aşezată piatra de temelie pentru o nouă biserică românească. Rânduiala specială a fost
Peste 300 de tineri au participat săptămâna trecută, în perioada 7‑8 octombrie, la întâlnirea anuală a membrilor și susținătorilor Asociației Tinerilor Ortodocși Români din Germania (ATORG), care s‑a
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit duminică, 8 octombrie, Sfânta Liturghie la Parohia românească „Sfântul Ierarh Nicolae” din
În cadrul manifestării intitulate „Săptămâna elevilor de la școala generală din cadrul Liceului românesc din Giula”, elevii, împărțiți în mai multe grupe, de câte două clase, au vizitat luni, 9
La Centrul Bisericii Copte din Ontario, Canada, s‑a desfășurat în perioada 6‑9 octombrie Congresul ROYA - Romanian Orthodox Youth of the Americas. Timp de trei zile, peste 60 de tineri români din Statele Unite al
La sfârşitul săptămânii trecute, Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a poposit în mijlocul credincioşilor români din oraşul italian Bari. Preasfinţia Sa a sfinţit sâmbătă,
Credincioșii români, sârbi și ucraineni de pe coasta de vest a Regatului Suediei au primit binecuvântarea Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Ierarhul a oficiat
Parohia ortodoxă română „Acoperământul Maicii Domnului” din Toulouse, Franța, a sărbătorit duminică, 8 octombrie, 20 de ani de la înființare. Comunitatea a fost binecuvântată de Înaltpreasfințitul
Peste 300 de tineri au participat sâmbătă, 7 octombrie, la Întâlnirea Tinerilor Creștini Ortodocși din Franța, denumită „Journée de la Jeunesse Orthodoxe - Ziua Tineretului Ortodox”, eveniment desfășurat
Sub Acoperământul Maicii Domnului se află și parohia ortodoxă românească din localitatea Jönköping, Regatul Suediei. Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită, la 1 octombrie, în lăcașul de cult propriu
Campusul școlar catolic „Mater Salvatoris”, din Viena, a găzduit sâmbătă, 30 septembrie, a zecea ediţii a Întâlnirii a tinerilor ortodocși din Austria, organizată, cu binecuvântarea Conferinței
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a săvârșit Sfânta Liturghie duminică, 1 octombrie, împreună cu Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, și Preasfințitul Părinte
Luni, 25 septembrie 2023, în cadrul vizitei la Paris, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, a oficiat slujba de parastas a vrednicului de pomenire Mitropolit Visarion Puiu în cimitirul Montparnasse, un
Sfântul Voievod Neagoe Basarab a fost cinstit marți, 26 septembrie, și în Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, fiind unul dintre ocrotitorii spirituali ai eparhiei înființate în urmă cu 15 ani.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i-a vizitat în perioada 22‑24 septembrie pe românii din Suedia și Germania. Vineri, 22 septembrie, la pomenirea Sfântului Ierarh
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„Zis-a Domnul: Eu nu pot să fac de la Mine nimic; judec după cum audb, și judecata Mea este dreaptă; pentru că nu caut voia Mea, ci voia Celui ce M'a trimis. Dacă mărturisesc Eu despre Mine Însumi, mărturia
În zilele acelea un om, anume Anania, împreună cu Safira, femeia lui, și-a vândut țarina. Și a ascuns din preț, știind și femeia lui, și, aducând o parte, a pus-o la picioarele apostolilor. Iar Petru a zis:
Sfinţii Andronic şi Iunia (sec. I) erau rude cu Sfântul Apostol Pavel şi au crezut în Hristos înaintea Apostolului Neamurilor, precum însuşi mărturiseşte el în Epistola sa către
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 39, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 373-374 „Vezi că ceea ce am spus de multe ori se arată limpede? Că tocmai
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Transformările profunde pe care le identificăm în spațiul contemporan fac obiectul unui amplu proces de actualizare, care fructifică condiția financiară, accesul nelimitat la informație, rapiditatea cu care omul
Trăim într-un timp care postulează ideea unei lumi fără Dumnezeu. Și, chiar dacă această formulă este îndeobște cunoscută, ne vine foarte greu să o recunoaștem în fapt, mizând pe multitudinea de biserici