Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că „Statuia tineretului victorios”, descoperită în largul coastelor Italiei în 1964 și aflată din 1977 în proprietatea Muzeului Getty din Los Angeles, nu
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că „Statuia tineretului victorios”, descoperită în largul coastelor Italiei în 1964 și aflată din 1977 în proprietatea Muzeului Getty din Los Angeles, nu
Autoritățile locale din Siriu, județul Buzău, au cerut ajutorul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) pentru a obține un aviz de exploatare și a reactiva Băile Siriu, deosebit de populare până în
Rata anuală a inflaţiei a coborât în aprilie 2024 la 5,9%, de la 6,61% în martie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 2,07%, cele nealimentare cu 7,17%, iar serviciile cu 10,05%, potrivit
Actorul Florin Piersic a transmis, luni seară, din spital, un mesaj în care mulţumeşte medicilor care îl tratează şi afirmă că mai are de spus „multe poveşti”. Scumpilor şi prea dragilor mei, celor care m-
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Bulgaria că autorităţile din această ţară desfăşoară până la 31 mai lucrări de
Lumină și parfum de flori în jur. Bucurie și speranță că trăim sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu sufletele deschise și smerite, prin Jertfa Lui, care ne-a adus Izbăvirea! Cu
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Cea de-a 20-a ediție a evenimentului „Noaptea Europeană a Muzeelor”, devenit deja o tradiție în fiecare lună mai, va fi marcată de protestele lucrătorilor din muzee din întreaga țară, context în care
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei a avut loc, recent, vernisajul expoziției „Ac de cojoc”, care prezintă publicului piese de port de sărbătoare realizate din piele și blană. Rolul principal al acestora era
Filmul „Coroana României”, realizat de jurnalistul George Grigoriu, documentar ce vorbește în premieră despre istoria încoronărilor din țările române, a fost lansat cu succes în Portugalia, țară cu o
Fundația Regală Margareta a României prezintă la Casa Filipescu Cesianu, în cadrul expoziției „Jurnal de viață”, lucrările realizate de bursierii programului naţional „Tinere talente”. Acest proiect exp
Muzeul Național Cotroceni a realizat o expoziție aniversară dedicată artistei Ileana Dana Marinescu, intitulată „Din adâncuri + Din văzduh = 80”, care va fi vernisată joi, 16 mai 2024, în holul Salonului
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
Căpșunile sunt fructe bogate în vitamine, antioxidanţi și au un conținut scăzut de calorii. Un consum echilibrat de căpșuni poate îmbunătăți imunitatea, ajută la reglarea tensiunii arteriale, au rol
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
De serviciile Centrului social-medical de îngrijire a persoanelor vârstnice de la Hârja, județul Bacău, au beneficiat din 2006 până în prezent peste 1.200 de persoane. Dotat cu spații și aparatură moderne, cu
Mai multe persoane vârstnice singure şi vulnerabile financiar sunt, de mai bine de patru ani, în grija Asociaţiei „Ştergem o Lacrimă” din Miroslava, județul Iași, care le oferă, pe lângă cele necesare
Proclamarea Anului comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești este binevenită nu doar în a lămuri mai profund importanța muzicii în cult, ci și pentru a ne reaminti de câțiva făuritori de
Cântăreţul şi compozitorul ilustru Ștefan(ache) Popescu s-a stins din viață în anul 1911 în modesta sa locuință din Calea Șerban Vodă, fiind înmormântat la Mănăstirea Zamfira. Deși a trecut mai bine de
Se deplasează cu greutate, purtând în picioare diagnostice precum osteoporoză, gonartroză, coxartroză sau alte afecţiuni sistemice. Cele mai multe sunt persoane trecute de 70 de ani şi îşi împărtăşesc
Acum două sute de ani, în 1823, au fost scoase de sub teascurile tipografiei mechitariștilor din Viena primele volume de muzică bisericească în limba română, prin râvna și lucrarea ieromonahului Macarie,
Bătrâneţea trăiește în vecinătatea misterului. Cele făcute şi suferite de om în viaţă, dacă au slujit înnobilării, se dovedesc a fi de folos acum și deschid calea spre o veşnicie fericită, cum arăta
Între cele mai de seamă personalităţi contemporane ale muzicii academice corale din Oltenia se numără şi remarcabilul profesor, compozitor şi dirijor basarabean Mihail Bârcă (5 noiembrie 1888 - 1 octombrie
Cu dragoste în Hristos, Vă aducem la cunoștință că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa de lucru din 16 decembrie 2021, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind
Primele manifestări liturgice creștine au fost bazate pe tradiția iudaică a psalmilor și contribuția liturgică nouă adusă de imnurile creștine. În acest articol ne vom opri asupra unui pisc înalt al
Când te gândești la Sinaia îți vin în minte Munții Bucegi, Castelul Peleș, frumoasa stațiune. Dar aici există și o mănăstire, în jurul căreia s-a construit totul, căci ea ființează încă de la 1695,
Biserica păstrează, în cel mai de preț tezaur, amintirea sfinților ei din cele două milenii ale învolburatei înfruntări dintre istoria oamenilor lui Dumnezeu și istoria oamenilor căzuți. Fiecare dintre
Cuviosul Teoclit Dionisiatul, duhovnic de preț din Sfântul Munte Athos, mutat la Domnul în anul 2006, considera că, dacă Dumnezeu mai ocrotește lumea aceasta, ce pare a se adânci tot mai mult în negura
Se împlinesc astăzi trei secole de la naşterea Cuviosului Paisie de la Neamţ, unul dintre sfinţii isihaşti cărora le-a fost dedicat anul comemorativ care se încheie peste câteva zile. Sub influența
Metoda pe care au întrebuințat-o stareții cei de demult, iar mai aproape de timpul nostru, în secolul al XVIII-lea, Cuviosul Paisie Velicicovschi și apoi cuvioșii de la Optina, pentru a spori duhovnicește, se
Isihasmul constituie împlinirea firii omenești prin unirea cu harul dumnezeiesc, văzut ca lumină, ceea ce constituie intenția Creatorului încă de la începutul facerii - ca omul să dobândească asemănarea cu
Despre post. Și că nu trebuie să păzim și să îmbrățișăm cu râvnă folosul postului numai în prima săptămână din Post, ci cei sârguincioși trebuie să păzească deopotrivă aceeași sârguință
În primăvara anului 1779, domnitorul Moldovei, Constantin Moruzi, a poruncit să se facă o strângere de fonduri pentru pregătirea vizitei la Iași a unei persoane importante. Vizita programată nu a mai avut loc,
Nu de puține ori mirenii care se spovedesc sau caută îndrumare de la călugări sunt întrebați în ce măsură un monah poate înțelege problemele cu care se confruntă cei care trăiesc în lume sau cât de
E, așadar, cu putință, fraților, ca toți și nu numai monahii, să se căiască, să plângă și să se roage pururea și necontenit lui Dumnezeu și să dobândească prin asemenea fapte toate celelalte virtuți.
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 15-19 noiembrie 2022 o delegație a Bisericii Ortodoxe Române s-a deplasat în Sfântul Munte Athos, Grecia, pentru a lua parte la
La începutul Cuvântului XXVIII din Scara Raiului, intitulat „Despre fericita rugăciune, sfințita maică a tuturor virtuților; și despre înfățișarea văzută și gândită în vremea rugăciunii”, Sfântul
Deși lumea este creația lui Dumnezeu, făurită cu desăvârșită înțelepciune dumnezeiască, se pare că de cele mai multe ori ne scapă vederii frumusețea și armonia ei. În general noi, oamenii, nu vedem
Sărbătoarea, ca termen, pentru creștini, în limba noastră bisericească, înseamnă mântuire, adică ridicare din neputință, din suferință și, mai ales, din orizontalitatea vieții terestre, cu toate
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez. Deci pentru aceasta căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai pentru că dezlega
În zilele acelea, văzând iudeii îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan și știind că sunt oameni fără carte și simpli, se mirau și îi cunoșteau că fuseseră împreună cu Iisus; și, văzând pe omul cel
Fericitul Pahomie s-a născut în ţinutul Tebaidei Egiptului, pe la anul 292, din părinţi păgâni. La 18 ani a fost luat cu forţa în rânduiala ostăşească a împărăţiei. Călătorind prin multe cetăţi, a aj
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Ioan, Omilia 38, 3, în Părinți și Scriitori Bisericești (2016), vol. 15, pp. 354-355 „(...) Afirmația Tatăl Meu lucrează; și Eu lucrez (Ioan 5, 17)
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Transformările profunde pe care le identificăm în spațiul contemporan fac obiectul unui amplu proces de actualizare, care fructifică condiția financiară, accesul nelimitat la informație, rapiditatea cu care omul
Trăim într-un timp care postulează ideea unei lumi fără Dumnezeu. Și, chiar dacă această formulă este îndeobște cunoscută, ne vine foarte greu să o recunoaștem în fapt, mizând pe multitudinea de biserici