Sâmbăta aceasta credincioșii din comuna Borlești, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ruseni.
Sâmbăta aceasta credincioșii din comuna Borlești, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ruseni.
În cursul zilei de astăzi, 17 mai 2024, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, o delegație a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” (Rusikon) din Sfântul Munte Athos a adus racla
Vineri, 17 mai, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul a fost adusă la Mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, de o delegație a Mănăstirii „Sfântul
„Zilele Credinţei şi Culturii” în Episcopia Caransebeșului au continuat joi, 16 mai, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din orașul Caransebeș, prin cea de‑a 14‑a ediție a Festivalului
În perioada 15‑19 mai 2024 s‑a desfășurat, la Galaţi, cea de‑a 8‑a ediţie a Conferinței Europene de Psihiatrie şi Sănătate Mintală „Galatia 2024”. La evenimentul ştiinţific au participat medici ps
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
În anul universitar 2024-2025, peste 50 de universități de stat (52) vor organiza 2.209 programe de studii de licenţă, potrivit unei hotărâri de Guvern. De asemenea, 34 de universități particulare acreditate
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Pe esplanada Palatului Culturii din Iaşi, se va desfăşura, în perioada 17-19 mai 2024, cea de-a 24-a ediție a Târgului Meșterilor Populari. Devenit deja o manifestare culturală tradițională, târgul este
Posturile pe care le practicăm noi, creștinii ortodocși și, prin excelență, Postul Mare sunt caracterizate, din punct de vedere alimentar, de două aspecte diferite, dar care se pot împleti în mod minunat pen
Laptele de migdale este considerat unul dintre cele mai bune alimente, deoarece este hrănitor şi nu are în compoziție lactoză, gluten și colesterol. Are o aromă plăcută de nucă și o textură cremoasă
Dacă aveți un surplus de kilograme și v-ați propus să slăbiți este un lucru bun pentru sănătate. O slăbire de peste 10% din greutatea corporală vă poate expune însă unui risc mărit de anumite forme de
Fiecare a treia femeie în România suferă de anemie din lipsă de fier (anemie feriprivă) și nu știe acest lucru, a atras atenția într-un seminar online privind educația pentru sănătate dr. Remus Șipoș,
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a lansat a doua ediţie a „Ghidului asiguratului”, care se adresează atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate, și prezintă pe înțelesul tuturor
Creierul este foarte activ chiar și atunci când dormim, iar procesele care au loc la nivel cerebral în perioadele de somn ajută creierul inclusiv să se debaraseze de deșeurile metabolice și toxinele pe
Un pacient în vârstă de 49 de ani, cunoscut cu un accident vascular cerebral ischemic major și crize de epilepsie încă din copilărie, a fost supus unei intervenții pe creier prin pleoapă, în premieră pentru Ro
Primul gust cu care vine în contactul omul - bebelușul - este ultimul dintre cele cinci descrise de oamenii de știință: gustul umami (savuros). În primele cinci zile după naștere, laptele pe care îl produce
Laptele de vacă este un aliment complex, care conține toate substanțele nutritive de care are nevoie organismul, de aceea nutriționiștii îl recomandă la orice oră din zi. Este considerat o proteină completă, de
Timpul îndelungat petrecut pe telefonul mobil poate transforma acest dispozitiv devenit indispensabil în viața de zi cu zi într-un adevărat inamic și pentru coloana vertebrală. Poziția înclinată a capului pe
Concluzii îngrijorătoare ale unui raport publicat la sfârșitul lunii februarie în revista The Lancet, care analizează evoluția problemelor cu greutatea ale populației din circa 200 de țări din întreaga lume:
Pentru alimentația copiilor, cel mai important lucru este echilibrul. Un copil poate mânca orice, inclusiv zahăr, dar cel mai important este să nu se ajungă la extreme în nici o direcție. Adică, nici să nu
Iaurturile produse în Statele Unite vor putea avea inscripționat pe ambalaje faptul că acest tip de produse lactate poate reduce riscul de diabet zaharat de tip 2, anunță într-un comunicat autoritatea federală
A început deja perioada celor 10 săptămâni pregătitoare pentru Paști. Slujbele Bisericii ne introduc treptat într-o atmosferă deosebită, care ne îndeamnă la o aprofundare și intensificare a trăirii după în
Carnea de iepure are un conținut scăzut de grăsimi, este fragedă și foarte ușor de digerat, de aceea este recomandată persoanelor cu probleme digestive. Specialiştii o recomandă şi în alimentația
Internetul și platformele de socializare pe care mulți dintre noi le accesăm pentru sfaturi medicale sunt prieteni sau dușmani ai sănătății noastre? Adevărul este undeva la mijloc. Rețelele sociale pot fi,
Un studiu realizat anul trecut de agenția britanică de cercetare a pieței Harris Interactive în Statele Unite și în mai multe țări europene, inclusiv România, arată că 60% dintre români au apelat la un
Pacienții cu hemofilie interesați să afle mai multe despre boala de care suferă și despre cele mai noi posibilități de tratament au acum la dispoziție o nouă ediție în limba română (a treia) a Ghidului
Cercetătorii de la Universitatea San Diego, din Statele Unite, au descoperit că discurile intervertebrale devin mai rigide și se deteriorează mai rapid la pacienții cu diabet zaharat de tip 2. Aceste discuri au
„Fructele trebuie mâncate doar pe stomacul gol”; „nu e bine să mănânci fructe după masă”; „zilele acestea fac o cură de detox cu sucuri de fructe” sunt câteva afirmaţii tot mai frecvente, în
Acest produs lactat a fost creat de nomazii turci, care petreceau foarte mult timp pe drumuri și aveau nevoie de o băutură răcoroasă și hrănitoare. Consumul de ayran este potrivit oricând, dar mai ales atunci
În mediul online a devenit foarte popular așa-zisul „fasting”, care îi încântă pe cei care vor să scape de câteva kilograme în plus și sunt dispuși să renunțe săptămâni la rând la mâncare și să be
Două studii recente, unul realizat de cercetătorii chinezi și altul realizat în SUA, analizează din perspective diferite efectele vitaminei B3 pentru organism, deoarece această vitamină poate fi benefică
Dacă sunteți fumător, renunțați cât mai repede la țigări! Este semnalul de alarmă pe care îl trage dr. Violaine Saint-André, expertă în biologie computațională la Institutul Pasteur din Paris, citată de
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
În zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, eleniștii murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Și, chemând cei doisprezece mulțimea ucenicilor, au
Sfântul Patrichie a trăit în secolul al 4-lea după Hristos şi a fost Episcop în Prusa. Acest oraş avea izvoare de ape fierbinţi şi era situat pe malul dinspre Asia al Mării Negre, din ţinutul Bi
„Uită-te cum și Domnul, prin femei, binevestește ucenicilor! Domnul ridică la cinste neamul cel mai disprețuit, neamul femeiesc, îi dă bune nădejdi și-i vindecă durerea. Care dintre voi n-ar vrea să fie ca
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve