Sâmbăta aceasta credincioșii din comuna Borlești, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ruseni.
Sâmbăta aceasta credincioșii din comuna Borlești, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii bisericii Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Ruseni.
În cursul zilei de astăzi, 17 mai 2024, la Mănăstirea Pantocrator din Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, o delegație a Mănăstirii „Sfântul Pantelimon” (Rusikon) din Sfântul Munte Athos a adus racla
Vineri, 17 mai, racla cu mâna dreaptă a Sfântului Ioan Rusul a fost adusă la Mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești-Vlașca, județul Teleorman, de o delegație a Mănăstirii „Sfântul
„Zilele Credinţei şi Culturii” în Episcopia Caransebeșului au continuat joi, 16 mai, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din orașul Caransebeș, prin cea de‑a 14‑a ediție a Festivalului
În perioada 15‑19 mai 2024 s‑a desfășurat, la Galaţi, cea de‑a 8‑a ediţie a Conferinței Europene de Psihiatrie şi Sănătate Mintală „Galatia 2024”. La evenimentul ştiinţific au participat medici ps
Parohia ortodoxă românească „Sfinții Trei Ierarhi” din Setúbal, Portugalia, a organizat sâmbătă, 11 mai, cea de-a treia întâlnire a tinerilor ortodocși din această țară la Mucifal, Colares, la care au participat 35 de tineri români, portughezi și de alte naționalități, ortodocși sau dornici de a cunoaște Ortodoxia. Cu acest prilej, Parohia „Sfântul Pantelimon”-Foișorul de Foc din Protopopiatul Sector 2 Capitală a dăruit parohiei româneşti din Setúbal o icoană cu chipul Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon.
Departamentul pentru tineret al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei a organizat duminică, 12 mai, un curs de formare de animatori pentru taberele și școlile de vară. Evenimentul a avut loc în Parohia românească
Ziua Portului Tradițional Românesc a fost marcată duminică, 12 mai, la Parohia ortodoxă românească din orașul norvegian Bergen, printr-o expoziție de costume românești. La vernisajul organizat în sala de evenimente a bisericii ocrotite de Sfintele Mucenițe Filofteia, Tatiana și Sunniva a participat un public numeros, format atât din români, cât și din norvegieni, prieteni ai parohiei.
Biserica „Învierea Domnului” de la Chambésy-Geneva este cea mai veche parohie ortodoxă română din Elveţia. Începând din septembrie 2023, aceasta este păstorită de pr. prof. dr. Ioan Sauca. În cadrul
În Săptămâna Luminată, joi, 9 mai, Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a slujit în peninsula Iutlanda, Danemarca, la Holstebro și la Mănăstirea Ikast, în vinerea
Subvenţiile agricole acordate în Delta Dunării sunt dăunătoare atât naturii, cât şi comunităţilor de acolo, iar îndiguirile realizate pentru a face loc incintelor agricole au dus la scăderea fertilității
Ministerul Agriculturii a publicat, miercuri, în transparenţă decizională, proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 217/2016 privind diminuarea risipei
Ministerul Agriculturii va lansa în luna mai trei sesiuni de depunere a cererilor de finanţare pentru intervenţii din cadrul Pilonului II al PAC 2023-2027. Cele trei sesiuni sunt pentru intervenţia DR-23
Peste 50 la sută din suprafaţa cultivată cu grâu în județul Buzău a fost afectată de diferenţele de temperatură, seceta pedologică şi vântul puternic, potrivit Direcţiei pentru Agricultură Judeţeană
Producţia de carne a urcat în luna martie 2024 la toate speciile de animale şi păsări în comparaţie cu luna precedentă, iar la ovine şi caprine aproape s-a triplat (+179%), potrivit Institutului Naţional de
România va susţine în continuare parteneriatele în învăţământul superior şi va face toate demersurile pentru a deveni o destinaţie atractivă pentru mobilităţile internaţionale, a declarat ministrul
Liceul Tehnologic Special pentru Copii cu Deficienţe Auditive şi Liceul Special pentru Deficienţi de Vedere organizează, zilele acestea, la Buzău, concomitent, în premieră, Concursul Naţional pentru Elevi cu
Codul drepturilor şi obligaţiilor studentului a fost actualizat cu reglementări care asigură o mai mare accesibilitate pentru studenţii cu dizabilităţi, rigurozitate privind etica, uşurarea vieţii de student
Zeci de elevi din Sălaj care absentau nemotivat au fost identificaţi, zilele acestea, în cadrul unei acţiuni comune a poliţiştilor şi jandarmilor pentru prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, a
În anul universitar 2024-2025, peste 50 de universități de stat (52) vor organiza 2.209 programe de studii de licenţă, potrivit unei hotărâri de Guvern. De asemenea, 34 de universități particulare acreditate
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași găzduiește, în perioada 16 mai - 31 iulie 2024, expoziția „Leonardo da Vinci - Invențiile unui geniu al Renașterii”, care poate fi vizitată la Palatul
O frescă reprezentând scene din războiul troian, care decora o sală pentru banchete, a fost descoperită pe şantierul arheologic din Pompei, transmite AFP. Piesa de dimensiuni impozante (15 metri pe 6) prezintă
Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Biblioteca de Stat din Berlin expune, în perioada 7 mai - 25 august 2024, partitura originală a Simfoniei a 9-a de Ludwig van Beethoven pentru a marca împlinirea a două secole de la premiera acestei capodopere
Pe esplanada Palatului Culturii din Iaşi, se va desfăşura, în perioada 17-19 mai 2024, cea de-a 24-a ediție a Târgului Meșterilor Populari. Devenit deja o manifestare culturală tradițională, târgul este
Mai mult de jumătate dintre cazurile de deficiențe de auz în rândul copiilor au cauze ereditare. Adesea, este implicată o mutație a genei OTOF, cu rol în producerea proteinei otoferlină, care permite comunicarea
Se știe că sarea în exces are efecte negative asupra sănătății inimii și a aparatului respirator. Este însă mai puțin cunoscut faptul că și stomacul are de suferit dacă obișnuim să mâncăm prea sărat.
Reutilizând sticlele de apă protejăm natura, dar trebuie să fim atenți și la sănătatea noastră. De multe ori, oamenii sunt tentați să nu mai spele aceste recipiente înainte de a le reumple, gândindu-se
Cazurile de rujeolă sunt în creștere în Europa, iar în România, la sfârşitul anului trecut, a izbucnit o epidemie de rujeolă care evoluează în continuare. Cele mai noi date anunțate de Institutul Național de
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
„Cartea caselor - povești cu tâlc despre zidiri și ziditori”, apărută la Editura ACS, în 2020, sub semnăturile Alexandrei Mihailciuc și Alexandrei Culescu, este una dintre cele mai frumoase cărți pe care le
PRIMĂVARĂ De sub ferestre se cațără primăvara în mozaicul amintirii, dincolo de porți, arcada de piatră, caldarâmul curbat. Ne ține un val liniștit în luntrea unui țărm
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Joi, 9 noiembrie, a avut loc la capela Spitalului Clinic Județean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” din Galaţi întrunirea preoţilor capelani care activează în instituţiile sociale gălăţene.Întrunirea
În decursul a doi ani, 6.680 de locuitori defavorizaţi din judeţele Ilfov, Prahova și Maramureş au beneficiat de asistenţă medicală gratuită în cadrul campaniei „Sănătate pentru sate”. Acestora li se
La numai câțiva kilometri de București, în Parohia Lilieci, din Protopopiatul Urziceni, Episcopia Sloboziei și Călărașilor, am întâlnit o comunitate aparte, care trăiește cu viii și adormiții ei adunată î
Spunea Dostoievski că sufletul ți se vindecă în preajma copiilor. De aceea nașterea lor este binecuvântată și binefăcătoare. Însăși comunitatea își tămăduiește firea în prezența lor în biserică,
În Parohia Podgoria, comuna Tătaru din judeţul Prahova, se află „Casa noastră”, un centru maternal care oferă ajutor material și spiritual pentru 4 mame singure și 17 copii preșcolari și școlari fără
Felul în care tânărul preot paroh Andrei Drăgan, de la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Nefliu, Măgurele, a înţeles să se implice în viaţa comunităţii pe care o păstoreşte de 11 ani
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, zilele trecute au avut loc mai multe acțiuni social-filantropice ce au totalizat peste 10.000 de lei. Astfel, cu
În aceste zile premergătoare sărbătorii Învierii Domnului au fost derulate mai multe acţiuni social-filantropice la nivel de parohie şi eparhie, în cadrul Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei. Beneficiari au fost
Parohia Dorobanți din Capitală a organizat miercuri, 5 aprilie, o acțiune socială de ajutorare a 41 de elevi din comuna Jugureni, județul Prahova. Acțiunea se înscrie în cadrul Proiectului sociocultural
Părintele care-și adună comunitatea răzlețită și sărăcită în jurul Bisericii și îi schimbă fundamental existența se face pe sine slujitor al fratelui. Căci, spune părintele Dumitru Stăniloae: „Îmi e
Biserica „Sfinţii Arhangheli”-Huedin din cartierul Berceni desfășoară activităţi social-filantropice dedicate copiilor, tinerilor și vârstnicilor. Membrii departamentului de tineret al parohiei îi însoţesc
Sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a inițiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, chiriarhul locului, campania „Dăruiește sănătate!”, prin
Asociația Filantropia Ortodoxă Sibiu a început un nou proiect social în municipiul Sibiu, intitulat „Masa pe roți”. În fiecare zi de marți și joi, 10 persoane vârstnice, cu posibilități materiale reduse,
A fi creștin înseamnă, printre altele, a fi și filantrop, și simplu, pentru că în simplitate se adună și bunătatea, și frumusețea, așa cum în a dărui nu contează cât dăruiești, ci cât de multă
Cineva spunea că „pâinea cerşetorului are gust divin”, adunând în acest aforism întreaga lucrare ziditoare și filantropică a Bisericii. Inițiativa „Lada cu pâine”, a părintelui paroh Gheorghe
Restaurarea lumii prin fiecare copil care se naște este un alt fel de înviere, vindecare a sufletului și deschidere spre cer. În această continuitate se așază Biserica, prin cei care o slujesc, în marea
În ultimii ani, statisticile oficiale raportează o incidenţă mai mică a cazurilor de violenţă în familie. Desigur, este vorba doar de cazuri raportate autorităţilor. Însă, cu toate acestea, victimele violenţ
Filantropia Bisericii este o împlinire a poruncilor Mântuitorului Hristos: „întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unul faţă de altul”. Din iubire de semeni se
Grija Bisericii față de oameni s-a manifestat dintotdeauna nu doar prin rugăciune, ci și prin fapte de milostenie, deoarece, așa cum spune Sfântul Apostol Iacov, „credința fără fapte moartă este". Iar
Într-o casă din cartierul timișorean Mehala, patru copii au găsit încă din anul 2003, prin grija Bisericii, locul ideal, unde termenul „acasă” a devenit, în mod propriu, familial. De 14 ani, familia
„Bucuria ajutorului nu este doar o fundaţie, ci şi o realitate pe care o poate trăi orice creştin.” Aceste cuvinte sunt ale preotului Manuel Radu, de la Parohia Valea Crângului, judeţul Prahova,
„Nu suntem experţi, dar ne străduim să învăţăm. Încercăm să le facem viaţa ca şi cum ar fi într-o familie.” Sunt cuvinte care arată dorinţa personalului Centrului de zi pentru copii şcolari din
Grija faţă de cei aflaţi în nevoi reprezintă o preocupare constantă în Biserica Ortodoxă Română, aceasta încercând să contribuie tot mai mult la alinarea suferinţelor oamenilor, atât prin lucrarea sa
La marginea Fălticenilor, pe locul cunoscut în zonă sub numele de „Lovinescu”, există, din 2007, un cămin destinat persoanelor vârstnice, aflat în grija Parohiei „Sfântul Apostol Andrei”. Aici, de
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„În vremea aceea, văzând minunea pe care a făcut-o Iisus, oamenii ziceau: Acesta este într-adevăr Prorocul, Care avea să vină în lume. Cunoscând, deci, Iisus că au să vină și să-L ia cu sila ca să-L
În zilele acelea, înmulțindu-se ucenicii, eleniștii murmurau împotriva evreilor, pentru că văduvele lor erau trecute cu vederea la slujirea cea de fiecare zi. Și, chemând cei doisprezece mulțimea ucenicilor, au
Sfântul Patrichie a trăit în secolul al 4-lea după Hristos şi a fost Episcop în Prusa. Acest oraş avea izvoare de ape fierbinţi şi era situat pe malul dinspre Asia al Mării Negre, din ţinutul Bi
„Uită-te cum și Domnul, prin femei, binevestește ucenicilor! Domnul ridică la cinste neamul cel mai disprețuit, neamul femeiesc, îi dă bune nădejdi și-i vindecă durerea. Care dintre voi n-ar vrea să fie ca
Pacienții îngrijiți în secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu găsesc alinare sufletească și ajutor ceresc în drumul spre vindecare la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din curtea
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Femeile mironosiţe sunt numite în Troparul glasului al 4‑lea „uceniţele Domnului”, un titlu binemeritat de ele pentru devotamentul lor faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, fidelitate demonstrată nu numai
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve