Adoptată în urmă cu un an pentru protejarea copacilor seculari, legea arborilor remarcabili încă nu are norme de aplicare, afirmă preşedintele Reţelei pentru Natură Urbană, Florin Stoican. Potrivit actului
Adoptată în urmă cu un an pentru protejarea copacilor seculari, legea arborilor remarcabili încă nu are norme de aplicare, afirmă preşedintele Reţelei pentru Natură Urbană, Florin Stoican. Potrivit actului
În întreaga Uniune Europeană (UE) se celebrează mâine, 9 mai 2024, Ziua Europei, sărbătoare care marchează semnarea, la 9 mai 1950, a Declarației Schuman. Aceasta propunea ideea unei noi forme de cooperare
Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chișinău organizează, în perioada 9-20 mai 2024, o serie de evenimente în capitala Moldovei, la Bălți, Cahul și la Ungheni, în contextul celebrării Zilelor Eu
Peste 20 de mii de persoane defavorizate, precum vârstnici cu pensii mici, familii monoparentale sau cu mulți copii, respectiv șomeri vor beneficia de serviciile băncii de alimente şi ale cantinei sociale ce vor fun
Luna mai este caracterizată, în general, de o vreme instabilă, zilele însorite şi calde, uneori chiar caniculare, alternând cu zilele reci şi ploioase, a transmis Administraţia Naţională de
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Asociația „Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România” celebrează 30 de ani de la înființare și în acest context a organizat, în 28 aprilie 2024, o
Institutul Polonez prezintă, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, pe gardul Palatului Suțu, expoziția „Culorile Ortodoxiei în Polonia”. Deși religia dominantă în această ţară este cea ca
Muzeul Naţional Cotroceni își așteaptă vizitatorii în data de 1 Mai pentru a admira saloanele oficiale, apartamentele familiei regale, expoziția multimedia „A fost odată la Cotroceni”, dar şi cea de-a 22-a
La Muzeul Național de Artă al României (MNAR) a avut loc, în data de 28 aprilie 2024, vernisajul expoziției „Ion Vlasiu. Omul printre arbori”, care continuă seria de expoziții dedicate prezentării operei și
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
Garam masala este un amestec de 32 de condimente și mirodenii, fiind utilizat la prepararea diverselor rețete. Deşi are specific indian, a devenit tot mai popular în lumea întreagă, nu doar pentru arome, ci şi
Copiii se plâng deseori de dureri abdominale. Deși în cele mai multe cazuri au doar cauze funcționale, nu o patologie care să îngrijoreze, aceste dureri sunt supărătoare și îi pot afecta și emoțional pe
Un studiu al cercetătorilor clujeni de la Facultatea de Științe din cadrul Universității „Babeș-Bolyai”, care a semnalat recent pericolul reprezentat de radon, un gaz cancerigen detectat în concentrații
Pentru atenuarea simptomelor supărătoare ale sindromului de colon iritabil, schimbarea obiceiurilor alimentare ar trebui să fie abordarea inițială înainte de a trece la o schemă de tratament cu medicamente,
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Bolnițele mănăstirești, ca locuri de îngrijire trupească și sufletească, se regăsesc pomenite în anumite documente istorice. În Moldova, astfel de așezăminte au existat în câteva dintre marile
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani. Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Din ce în ce mai preţioase spectacolele care poartă semnătura maestrului Dan Puric în vremea asta (în lumea asta!) suprasaturată de corectitudini - politice, culturale, istorice, războinice, (i)morale,
1. Cerul ești Tu, Doamne, Luminătorul mileniilor și Stăpânul viilor și al morților, iar eu, cel ce mă opresc din mers, așternându-mă la picioarele Tale de opal și întrebând: Cine ești Tu în fața căruia
În perioada 21-26 ianuarie 2014, părintele poet Ignatie Grecu a mers în pelerinaj în Țara Sfântă și a consemnat trăirile, impresiile acestor zile pline în cartea Jurnalul unui poet pelerin în Țara Sfântă,
Atacantul Claudiu Niculescu a admis că acest sezon a fost cel mai bun din cariera sa de fotbalist, dar mai are un vis şi anume să spargă gheaţa şi să marcheze un gol pentru naţionala României în dubla cu
▲ Selecţionerul este de părere că obţinerea a 6 puncte în „dubla“ cu Slovenia ne-ar apropia decisiv de EURO 2008, dar spune că şi 4 puncte sunt suficiente, cu condiţia ca Bulgaria să facă un pas greşit
Continuând pelerinajul care ne propune descoperirea spiritualităţii apusene, de la Viena, oraşul care ne-a impresionat cel mai mult prin armonia timpurilor, călătoria noastră ne duce spre Graz, Villach şi
▲ Bogată şi înzestrată cu mulţime de clădiri ochioase pentru prăvălii, uliţa închinată domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, ştirbită mai apoi de război şi hărtănită de sistematizarea anilor ’80, se
Evlavia față de Sfânta Parascheva de la Iași este mult cunos cută. însă mai puțin se cunoaște că în tezaurul Catedralei mi tropolitane se păstrează părticele din moaștele mai multor sfinți: apostoli,
Toți cei care au trecut pe ia Sihăstria Neamțului au în minte celebra icoană „Tânguirea Maicii Domnului“ 3? Puțini știu însă cine este pictorul acestei icoane 3€ Citiți povestea vieții lui Irineu
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea stăteau Ioan, împreună cu doi dintre ucenicii lui, și, privind pe Iisus, Care trecea, a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu! Și cei doi ucenici l-au auzit când a spus aceasta și au mers după Iisus.
În zilele acelea, zis-a Petru către popor: Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: Pe Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit de Dumnezeu, prin puterile, minunile și semnele pe care le-a făcut prin El
Trecerea la Domnul a Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan se prăznuieşte în fiecare an la 26 septembrie. Astăzi cinstim numai pomenirea semnului minunat, care avea loc în fiecare an, în ziua de 8 mai, la Efes,
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a II-a, 11-12, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 30-31 „Suntem niște trecători prin această viață. Mulți trec prin ea, dar este
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Omul a fost creat liber de Dumnezeu, libertatea ţinând de chipul lui Dumnezeu imprimat în el. Libertatea omului era dorită a se exprima neîngrădită în câmpul binelui, spre a face din el un creator cu
Dacă Hristos n-a înviat, spune marele Pavel, zadarnică este credința voastră (Corinteni I 15, 17). Nu degeaba diavolul se dă peste cap să ne convingă că Lumina Sfântă care se coboară în Sâmbăta Mare