Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Parlamentul European a convenit asupra mai multor măsuri de prevenire a comportamentului periculos la volan în străinătate, astfel că, potrivit noilor norme, ţările UE se vor ajuta reciproc în găsirea
Ministrul cercetării, inovării şi digitalizării, Bogdan Ivan, prezent ieri la International Summit & Gala Award 2024, a apreciat că sectorul IT&C din România, care înseamnă 8% din Produsul Intern Brut (PI
Aproximativ 6.000 de copii (antepreşcolari, preşcolari şi şcolari) pot participa la programele educaţionale „Grădiniţa de vară” şi „Şcoala de vară” ce funcţionează pe timp de vară în sectorul 3 al
Astăzi se deschide cea de-a XX-a ediţie a „Zilelor horticulturii bucureştene”, eveniment organizat de Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bu
O emisiune filatelică intitulată „Florile culorilor”, dedicată iei şi compusă din trei mărci poştale, un plic „prima zi” şi trei cărţi poştale maxime pentru pasionaţii de maximafilie, a fost
Noaptea și-a lăsat ușor cortina de stele peste cerul de catifea. Cu puțină vreme înainte, cohortă de îngeri coborâse tiptil treptele Raiului pentru a pluti, printre oameni și sfinți, în mijlocul Corăbiilor
Să reușești să descoperi tainele credinței este cu adevărat o mare minune! Lumea credinței, care copleșește rațiunea sau logica acestui veac, îl îndeamnă pe om să acționeze nu numai cu mintea, ci și cu
Fundaţia World Vision România a publicat un raport privind implementarea Programului Naţional Masă Sănătoasă (PNMS), care a început în 450 de şcoli, în anul şcolar 2023-2024. Potrivit raportului, pentru
În cadrul proiectului „West Summer University” (WSU), elevi din întreaga ţară au posibilitatea de a experimenta, timp de două săptămâni, în perioada 18 iulie - 3 august 2024, viaţa de student la
Metodologia de acordare a gradaţiei de merit - sesiunea 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial. Potrivit documentului, gradația de merit se poate acorda atât personalului didactic de predare, cât şi celui
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
O expoziție inedită va putea fi vizitată, până în 19 mai 2024, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, unde sunt expuse exemplare rare de carte religioasă veche. Printre acestea, prima
Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti găzduiește expoziţia „Apuseni, țara de piatră”, în cadrul proiectului „Romania Student Tour”, program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor
Asociația „Filiala de Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România” celebrează 30 de ani de la înființare și în acest context a organizat, în 28 aprilie 2024, o
Institutul Polonez prezintă, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, pe gardul Palatului Suțu, expoziția „Culorile Ortodoxiei în Polonia”. Deși religia dominantă în această ţară este cea ca
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
Nu puține sunt cazurile în care pacienții cu diferite diagnostice încearcă tratamente-minune promovate pe internet care nu numai că nu îi vindecă, ci chiar le pot pune viața în pericol. A fost și cazul
Conform Studiilor Epidemiologice asupra Prevalenței Hipertensiunii Arteriale și a Riscului cardiovascular în România (SEPHAR), peste 60% din decesele din țara noastră au drept cauză principală hipertensiunea
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Bolnițele mănăstirești, ca locuri de îngrijire trupească și sufletească, se regăsesc pomenite în anumite documente istorice. În Moldova, astfel de așezăminte au existat în câteva dintre marile
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
O zi pe cel mai nordic hotar al țării, la capătul județului Botoșani. Prutul desenează aici o graniță meschină între maluri plămădite din același pământ. Pe malul drept se înșiră Miorcanii poetului Ion
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Din ce în ce mai preţioase spectacolele care poartă semnătura maestrului Dan Puric în vremea asta (în lumea asta!) suprasaturată de corectitudini - politice, culturale, istorice, războinice, (i)morale,
1. Cerul ești Tu, Doamne, Luminătorul mileniilor și Stăpânul viilor și al morților, iar eu, cel ce mă opresc din mers, așternându-mă la picioarele Tale de opal și întrebând: Cine ești Tu în fața căruia
În perioada 21-26 ianuarie 2014, părintele poet Ignatie Grecu a mers în pelerinaj în Țara Sfântă și a consemnat trăirile, impresiile acestor zile pline în cartea Jurnalul unui poet pelerin în Țara Sfântă,
Românii ortodocși din Giula, Ungaria, cadre didactice de la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu”, dar și turiști din România, au participat duminică, 25 februarie, la Sfânta Liturghie săvârșită de
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, a săvârșit duminică, 18 februarie, Sfânta Liturghie la Parohia ortodoxă românească „Intrarea Domnului în Ierusalim” din localitatea
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a primit marți, 20 februarie, la Catedrala Ortodoxă Română din Madrid, vizita unei delegații de stat condusă de către
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, se află zilele acestea într‑o vizită misionar-pastorală în comunitățile românești din Regatul Norvegiei. Ierarhul a oficiat
Lucrările Adunării eparhiale și ale Congresului Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei s‑au desfășurat joi, 15 februarie, la Centro Mariapoli, din localitatea Castel Gandolfo, în vecinătatea Romei, transmite
Credincioșii din statul american New York au primit la sfârșitul săptămânii trecute vizita Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul ortodox român al celor două Americi. Mitropolitul român a
Două parohii românești din Italia au sărbătorit duminică, 11 februarie, împlinirea a 15 ani de la înființarea lor. Cu această ocazie, credincioșii au fost binecuvântați de ierarhii români din peninsula
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit duminică, 11 februarie 2024, Sfânta Liturghie în biserica românească
Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă românească „Sfântul Mucenic Sebastian” din San Sebastian
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, s‑a aflat duminică, 11 februarie, în mijlocul credincioșilor Parohiei Cenadul Unguresc din Ungaria. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie,
În Catedrala episcopală românească „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia, în prezența Preasfințitului Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, s‑a desfășurat luni, 5 februarie, ședința de lucru
La mănăstirea românească „Nașterea Maicii Domnului” din Godoncourt, Franța, se va desfășura duminică, 18 februarie, întâlnirea persoanelor bolnave de alcoolism și a familiilor lor, intitulată „Lupta cu
Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, s-a aflat duminică, 4 februarie, în mijlocul credincioșilor români ai Parohiei „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din localitatea Kovin, Protopopiatul
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit duminică, 4 februarie, Sfânta Liturghie la Parohia românească „Întâmpinarea Domnului” din
Sfârșitul săptămânii trecute a prilejuit o serie de evenimente cu caracter administrativ-pastoral și cultural în Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, specifice începutului de an. Acestea s-au desfășurat
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit în Duminica a 15‑a după Rusalii, 4 februarie, Sfânta Liturghie în bi
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, înconjurat de un sobor de clerici, a săvârșit Sfânta Liturghie sâmbătă, 3 februarie, cu ocazia hramului, la Parohia ortodoxă românească
În Duminica a 15‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă românească „Cuvioasa Teodora de la Sihla”
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, și a Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, la
Marți, 30 ianuarie, a fost sărbătoare și în orașul suedez cu cea mai veche universitate din Scandinavia, loc în care au conferențiat de‑a lungul timpului ierarhi, profesori de teologie și istorici români.
Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, a slujit duminică, 28 ianuarie, în Parohia românească „Sfinţii Trei Ierarhi”din La Courneuve, Paris, care
În perioada 27‑28 ianuarie, la Mănăstirea „Izvorul Tămăduirii”, Reședința episcopală din Melbourne, Australia, s‑au desfășurat lucrările Consiliului și Adunării eparhiale a Episcopiei Ortodoxe
Duminica a 14‑a după Rusalii, 28 ianuarie, a fost o zi de mare bucurie pentru credincioșii Parohiei Ortodoxe Românești „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi” din cartierul Borghesiana al orașului
În Duminica a 14‑a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Ungariei, s‑a aflat în mijlocul credincioșilor din orașul maghiar Aletea, unde a săvârșit Sfânta Liturghie în
Duminica a 2-a după Paști (a Sfântului Apostol Toma) Ioan 20, 19-31 În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi ușile încuiate, acolo unde erau adunați ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus
„În vremea aceea era un om dintre farisei care se numea Nicodim și care era fruntaș al iudeilor. Acesta a venit noaptea la Iisus și I-a zis: Rabbi, știm că de la Dumnezeu ai venit Învățător; că nimeni nu poa
În zilele acelea, a zis Petru către popor: Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt. Căci vouă vă este
Sfântul Proroc Isaia a fost cel dintâi dintre marii proroci ai Vechiului Testament. El a trăit pe vremea regilor Ahaz (735-715 î.Hr.) şi Ezechia (715-687 î.Hr.), cu mai mult de 700 de ani
Sfântul Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap.15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, p. 50 „Domnul, Iconomul vieții noastre, ne-a lăsat ca testament botezul, care este typ al mor
Tema Învierii Domnului a fost una mult iubită Mitropolitului Bartolomeu Anania, pe care a tratat-o și dezvoltat-o din diferite unghiuri de înțelegere în scrisorile pastorale pascale, în cei 18 ani de
Evangheliile ni-L prezintă pe Hristos grăind ucenicilor și mulțimilor, învățându-i pe toți cele cu privire la acel mod de viețuire în această lume, apt să-l ducă pe om în Împărăția lui Dumnezeu.
Dacă Hristos n-a înviat, spune marele Pavel, zadarnică este credința voastră (Corinteni I 15, 17). Nu degeaba diavolul se dă peste cap să ne convingă că Lumina Sfântă care se coboară în Sâmbăta Mare