Slujba de târnosire a Bisericii „Buna Vestire” - Catedrala mică din Târgu Mureș a fost săvârşită de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, condus de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu,
Slujba de târnosire a Bisericii „Buna Vestire” - Catedrala mică din Târgu Mureș a fost săvârşită de un sobor de arhierei, preoți și diaconi, condus de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu,
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, s-a aflat în Duminica a 2-a după Învierea Domnului în mijlocul comunității Parohiei Plopeni Sat din județul Prahova. Aici, ierarhul a
Credincioșii parohiilor Brașovul Vechi 1 și 2, arondate Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, au primit binecuvântare arhierească sâmbătă, 11 mai, când Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu,
În Duminica a 2-a după Paști, a Sfântului Apostol Toma, biserica Parohiei „Nașterea Domnului”-Cartierul Solar din sectorul 4 al Capitalei a îmbrăcat veșmântul sfințirii. Lăcașul de închinare construit în stil maramureșean a fost târnosit de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal. După slujba de sfințire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat în apropierea bisericii, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La final, acesta a oferit ctitorilor, ostenitorilor și binefăcătorilor lăcașului distincții de vrednicie.
Vineri, 10 mai, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a participat la inaugurarea Spitalului orășenesc „Ioan Lascăr” din Comănești, județul Bacău, după ample lucrări de
Peste 1.500 de credincioși români au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului săvârșită de către Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, în
De marele praznic al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, 5 mai, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Învierii, Utrenia și Sfânta Liturghie la
Românii din oraşul german Nürnberg şi din localităţile învecinate au participat cu bucurie la rânduielile liturgice pascale săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al
Aseară, în continuarea Deniei din Sfânta și Marea Joi, urmând îndemnul Mântuitorului Hristos „Și voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora” (Ioan 13,14), în Biserica „Acoperământul
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Europei de Nord, s‑a aflat zilele trecute în slujire misionară la românii din regatele Norvegiei și Suediei, urmând ca în Duminica Floriilor și de Sfintele Paști să
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
În cadrul unei acțiuni social‑filantropice devenite deja tradiție, Protoieria Sector 3 Capitală a oferit marți, 30 aprilie, pachete cu alimente de bază și produse tradiționale pentru masa pascală unui număr
Sectorul social‑filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a desfășurat luni, 29 aprilie, o acțiune caritabilă în parohiile Merii Petchii și Micșuneștii Mari, unde sunt cele mai sărace
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
Căpșunile sunt fructe bogate în vitamine, antioxidanţi și au un conținut scăzut de calorii. Un consum echilibrat de căpșuni poate îmbunătăți imunitatea, ajută la reglarea tensiunii arteriale, au rol
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia V, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 68 „Că dușmanul nostru, adică vicleanul diavol, când vede că am strâns bogăția
Calist Patriarhul, Capete despre rugăciune, 42, în Filocalia (2002), vol. 8, p. 279 „Tu, Doamne, care ești înțelepciunea celor săraci de înțelegerea cea dreaptă ai spus: Veniți, mâncați pâinea Mea
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XV, II-III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 176-177 „Fericiți cei ce plâng (Matei 5, 4), cu toate că toți oamenii îi nefericesc
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXXXVI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 971 „Dacă diavolul ar lupta împotriva noastră pe față și deschis, victoria noastră
Eusebiu de Cezareea, Viața lui Constantin cel Mare, prolog, 6.20, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 14, p. 205 „...împrospătându-ne nădejdea în dobândirea viitoarelor bunătăți ale
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, VII-VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 404 „Cereți, oare, să fac minunile pe care le făceau apostolii când intrau în
Sfântul Macarie Egipteanul, Alte şapte omilii, Cuvânt despre libertatea minții, 32, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 350 „Dacă ar fi să comparăm mii de ani din această viață cu
Sfântul Ioan Gură de Aur. Omilii la Psalmi, Omilie la Psalmul 132, Doxologia, Iași 2011, pp. 580-582 Iată acum ce este bun şi ce este frumos, decât numai a locui fraţii împreună! Aceasta este
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Doua, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 210 „Începutul învățăturii este cercetarea, și
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XV, 48, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 169 „Mulți (oameni), care cultivă știința și sunt iscusiți
Clement Alexandrinul, Pedagogul, Cartea II, Cap. II, 25.3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 4, p. 244 „Înțelepciunea este o știință desăvârșită a lucrurilor dumnezeiești și
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a VIII-a, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 151-153 „Foamea, boala înfometatului, este chin plin de jale. Foamea este capul
Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 291, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, pp. 573, 574 „Sunt pline Sfintele Scripturi de învățături despre faptul că nu-i cu
Origen, Omilii la Cartea Ieşirii, Omilia VIII, cap. VI, în PSB, vol. 6, pp. 92-93 „Cât va dura lumea aceasta, diavolul, care este părintele păcătoşilor, nu este pedepsit pentru vina păcatelor lui. Aceştia
Sfântul Chiril al Alexandriei, Glafire la Facere, Cartea a Patra a Glafirelor la Facere, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 39, pp. 117-118 „Întâi Stăpânitorul sfinților nu va trece cu ve
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia X, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 128 „Nimeni nu poate vedea soarele dacă doarme și nici nu-și poate bucura privirile cu
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXV, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 431 „Prin aceste cuvinte Domnul îi mângâie pe ucenicii Săi, spunându-le: Să nu
Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a LVI-a, 3-6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 236-237 „Nu pot spune că n-a fost pe drept învinuit (episcopul Bonosus - n.n.) în l
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia I, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 20-21 „(...) Dar cu dragă inimă aș întreba: Cum au putut fi crezute de lume Evangheliile,
Origen, Din omiliile Evangheliei de la Luca, Omilia a XXVI-a, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 7, pp. 118-119 „Dacă, însă, cineva se leapădă de El - Doamne ferește! -, unul ca acela știe
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XL, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 489 „- Dar cel cu o funcție înaltă, îmi poți spune, face tot ce vrea. (...)
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLIII, V în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 518 „Nu-ți spun cuvinte grele de împlinit. Nu-ți spun: Nu te căsători! Nu spun:
Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Comunicarea părintelui Serapion, Cap. X, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 383 „Deși aceste opt vicii au obârșii
Sfântul Simeon Noul Teolog, Cateheze, Scrieri II, Cateheza 2, Spre Hristos pe calea Fericirilor, în Filocalica, Ed. Deisis, pp. 36-37 „Căci cine oare, iubind slava și cinstea de la oameni (Ioan 5,
Capela Spitalului Clinic de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu este locul unde pacienții își regăsesc liniștea interioară și nădejdea în ajutorul lui Dumnezeu. Rugăciunea și sfintele slujbe sunt pentru ei, pentru familiile lor și pentru cadrele medicale izvoare de sănătate sufletească și de speranță în vindecarea bolilor.
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Pentru femeile mironosițe, slabe trupește, nici persecuția fariseilor, nici gărzile romane violente, nici oprobriul public de a cinsti un condamnat la o moarte atât de rușinoasă nu era, așadar, o grijă care să
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve
Trăim într-un timp care postulează ideea unei lumi fără Dumnezeu. Și, chiar dacă această formulă este îndeobște cunoscută, ne vine foarte greu să o recunoaștem în fapt, mizând pe multitudinea de biserici
Activitățile de prevenire a bullyingului implică în aceeași măsură familia, școala și societatea. Nadia Tătaru, președinte al Asociației Părinților Isteți și director co-fondator al postului de radio