Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 2 iunie 2024, în mijlocul obștii monahale a mănăstirii bucureștene Plumbuita și a pelerinilor rugători care i‑au
Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 2 iunie 2024, în mijlocul obștii monahale a mănăstirii bucureștene Plumbuita și a pelerinilor rugători care i‑au
Credincioși bucureșteni din mai multe părți ale orașului s‑au reunit duminică, 2 iunie 2024, în rugăciune la Catedrala Patriarhală de pe Colina Bucuriei. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de
În Duminica a 5-a după Paști, a Samarinencei, 2 iunie 2024, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a explicat că pasajul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii, care relatează convorbirea Mântuitorului Iisus Hristos cu femeia samarineancă la fântâna lui Iacov (Ioan 4, 5-42), ne arată că Mântuitorul Iisus Hristos schimbă mentalitatea contemporanilor Săi, învățând că toate popoarele sunt chemate la mântuire.
Sâmbătă, 1 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Mitropolitană din Iași. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului,
Mănăstirea Stavropoleos din Centrul Vechi al Capitalei a sărbătorit astăzi, 1 iunie 2024, împlinirea a 300 de ani de la întemeiere. Sfânta Liturghie a fost săvârșită, în ziua pomenirii Sfântului Iustin Martirul și Filosoful, unul dintre ocrotitorii bisericii așezământului monahal, de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, pe un podium amenajat în fața bisericii. La final, au fost oferite distincții din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și au avut loc mai multe evenimente culturale dedicate tricentenarului mănăstirii.
Încununarea festivităților și evenimentelor artistice, culturale și duhovnicești care au marcat împlinirea celor trei decenii de misiune a Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord s-a petrecut sâmbătă, 1 iunie, la Biserica „Sfântul Silvestru” din München. În prezența clerului și a reprezentanților parohiilor din Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, un sobor de arhierei condus de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, a săvârșit Sfânta Liturghie aniversară în lăcașul de rugăciune.
La aniversarea a trei decenii de activitate în diaspora românească, Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale și de Nord derulează proiectul „Concerte jubiliare - 30 de ani de misiune în diasporă”, finanțat de către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. În seara zilei de joi, 30 mai, Biserica „St. Johann Baptist” din München a găzduit al doilea concert jubiliar din cadrul acestui proiect, având ca protagoniști Orchestra Operei Naționale București și Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.
Ședința festivă a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului a continuat cu numeroase evenimente și manifestări culturale și spirituale, cuprinzând lansări de
Sala de evenimente a Academiei Catolice din Bavaria a găzduit vineri, 31 mai, lucrările Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Ședința de lucru a fost una festivă, fiind astfel marcată aniversarea celor 30 de ani de la înființarea mitropoliei.
Data de 5 iunie 2024 marchează împlinirea a 30 de ani de la înființarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Pentru a evidenția aniversarea istorică, mitropolia organizează în aceste zile o serie de evenimente religioase și culturale de seamă, inclusiv trei concerte jubiliare. Primul astfel de concert, prilejuit și de Ziua Internațională a Copilului, a avut loc miercuri, 29 mai, la Teatrul Akzent din Viena, fiind susținut de Corul de copii și tineret „Maestra” din București.
În apropierea Zilei Internaționale a Copilului, 1 iunie, mai mulți clerici din Protoieria Sector 2 Capitală au mers la Secția de oncopediatrie a Institutului Oncologic Fundeni din Capitală, unde au oferit 32 de
70 de persoane din localitatea Bâra, județul Prahova, au beneficiat sâmbătă, 18 mai, de investigații medicale gratuite. Acțiunea a fost organizată de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naționale în cadrul
100 de familii din localitățile prahovene Palanca, Dârvari, Radila, Băltița, Cireșanu, Urlați, Cricov și Valea Cucului au primit, în ultimele zile ale Marelui Post, alimente de bază pentru masa pascală.
În cadrul programului social-filantropic anual al Parohiei „Sfântul Antonie cel Mare”-Titan din Protopopiatul Sector 3 Capitală, una dintre acțiunile de tradiție menite să aducă un strop de bucurie și
În aceste zile ale Săptămânii Mari, când sufletele se pleacă în fața Pătimirilor Mântuitorului, Parohia „Învierea Domnului” din Lugoj a intensificat activitățile destinate credincioșilor aflați în
Traseul deplasărilor elevilor pentru activităţi şcolare este stabilit de autorităţile locale, iar autovehiculele vor fi echipate cu sisteme tehnice de monitorizare video şi localizare GPS în timp real, potrivit
Peste un milion de euro va fi acordat organizaţiilor neguvernamentale care vor dezvolta şi implementa proiecte pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar. Programul SAVE („School Anti-Violence Eco
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică metodologia de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii universitare eliberate de instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate prin
Campusul Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) se va transforma sâmbătă, de 1 Iunie, într-o lume a copilăriei cu ocazia celei de-a treia ediţii a Poli Kids Fest care va avea loc în incinta Stadionului
Viața liturgică din Săptămâna Mare și Sfintele Paști a fost concurată anul acesta de nenumărate oferte pentru minivacanța de 1 mai, de concerte și diverse atracții. Îmi amintesc de perioada comunistă în
Stadionul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași va găzdui, în perioada 1-2 iunie 2024, festivalul pentru copii intitulat „Pro-Inimo. Copilărie de poveste pentru viață”, or
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti îi invită pe cei mici să serbeze Ziua Internațională a Copilului, sâmbătă, 1 iunie, în Satul Nou. Copiii sunt aşteptaţi la „Academia de
La Iași se va desfășura, în perioada 30 mai - 1 iunie 2024, conferința anuală a Institutului de Istorie „A.D. Xenpol” al Academiei Române. În programul evenimentului, pe lângă numeroasele comunicări
Sala Studio J a Muzeului „Vasile Pogor” - Casa Junimii din Iași va găzdui sâmbătă, 1 iunie 2024, de la ora 13:30, o întâlnire cu Irene Postolache, îndrăgită scriitoare de literatură pentru copii.
Cum arată viața zilnică a muncitorilor români sezonieri plecați în Spania, Germania sau Marea Britanie, între munca din câmp și pauza de masă, mâncarea de acasă și timpul liber departe de familie și
O sursă excelentă de acizi Omega-3, suplimentele alimentare pe bază de ulei de pește au câștigat popularitate pentru rolul pe care l-ar avea în prevenirea bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, există studii
Miopia, hipermetropia și astigmatismul sunt cele mai comune deficiențe de vedere. Ele pot fi corectate fie prin purtarea de ochelari, cu dioptriile adecvate, fie prin intervenții chirurgicale. În toate cazurile,
Câteva plante îngrijite în balcon sau grădinăritul urban, cum l-au numit cercetătorii finlandezi, este cel mai la îndemână mod de a ne îmbunătăți sănătatea. Au ajuns la această concluzie cercetătorii
Cercetătorii de la Universitatea de medicină din Shantou, China, au descoperit microplastice în cheagurile de sânge îndepărtate chirurgical din arterele inimii și creierului și din venele profunde ale
În 1666, un anatomist italian pe nume Marcello Malpighi vizualiza la microscop, pentru prima dată în istorie, o bucată de țesut prelevată de la un rinichi. Descrierea și intuiția lui s-au dovedit a fi corecte,
S-a născut la 24 decembrie 1905 în localitatea arădeană Cermei. După şcoala primară din satul natal, tânărul Poleac a urmat Şcoala Normală, apoi Academia Teologică (1931), ambele din Arad. La 30 octombrie
S-a născut la 5 ianuarie 1910 la Banpotoc, judeţul Hunedoara. După şcoala primară din satul natal, tânărul Benţa a urmat Liceul „Decebal” din Deva (1930), apoi s-a înscris la Academia Teologică de la
S-a născut la 31 iulie 1914 într-o familie de agricultori din Cinteiu, judeţul Arad. După şcoala primară din satul natal (1926), tânărul Şuteu îşi îndreaptă paşii către liceul de stat din Salonta, iar
S-a născut la 14 decembrie 1913 în localitatea Bleici-Blidari, judeţul Vâlcea. În timpul Războiului de Reîntregire, tânărul Beştea rămâne orfan. Urmează şcoala primară din satul natal (1926), apoi
S-a născut la 19 iulie 1902, în familia preotului Pavel Vraciu din Stănija de Jos, judeţul Hunedoara. După şcoala primară, tânărul Traian Vraciu a urmat Gimnaziul din Brad, apoi Liceul greco-catolic din Blaj.
S-a născut la 19 aprilie 1916 în familia unor agricultori din localitatea Tauţ, judeţul Arad. După şcoala primară, a urmat Liceul „Diaconovici Loga” din Timişoara (1937), apoi Academia Teologică din Arad
S-a născut la 9 februarie 1915 în familia unor agricultori din Cefa, judeţul Bihor. După obţinerea bacalaureatului, tânărul Budai s-a înscris la Academia Teologică din Arad, pe care a absolvit-o în 1939. În
Deseori, părintele Felea este denunţat la Siguranţă pentru predici interpretate ca rostiri împotriva regimului. De pildă, la 7 septembrie 1947, cu prilejul sfinţirii troiţei de la Şepreuş, spusele părintelui
S-a născut la 21 martie 1903 în numeroasa familie a preotului Ioan Felea din localitatea hunedoreană Valea Bradului. După şcoala primară din satul natal, tânărul Felea a urmat Gimnaziul din Brad (1918), Liceul
Marele Război, cum a fost socotit de istorici prima conflagrație mondială de la începutul secolului trecut, își marchează anul acesta centenarul. Întreaga Europă, teatru de operații militare pe atunci, este ang
Primul Război Mondial a antrenat zona Oituzului de două ori în lupte aprige în care mii de soldați și-au dăruit viața pentru apărarea pământului strămoșesc. După crâncenele bătălii din toamna anului 1916, dealurile ce mărginesc valea Oituzului aveau să fie din nou răscolite de obuzele artileriei în ceea ce istoria a consemnat drept Bătălia de la Oituz. Pe aici, românii au demonstrat că „nu se trece”, oprind ofensiva trupelor austro-ungare și nemțești ce doreau să prindă ca în clește Armata română și să o scoată din luptă.
S-a născut la 9 aprilie 1912 în familia numeroasă a crăsnicului bisericesc Tudor Demian din cartierul arădean Micălaca. Tatăl său era invalid de război. Cu toate greutăţile materiale din familie, tânărul
S-a născut la 20 februarie 1911 în localitatea hunedoreană Săcămaş. După şcoala primară din Ilia, tânărul Caceu a urmat Liceul Teoretic „Decebal” din Deva, apoi Academia Teologică din Arad (1933-1937).
S-a născut la 5 decembrie 1914, în Iermata, judeţul Arad. După şcoala primară din satul natal, tânărul Gornic se înscrie la Liceul „Moise Nicoară” din Arad, unde în 1934 obţine bacalaureatul. Doi ani mai
În mai 1955, maica Patricia este chemată de Episcopul Andrei Magieru la Arad. Chiriarhul Aradului intenţiona redeschiderea Mănăstirii Gai. Maica Patricia şi-a luat ascultarea în serios, luptând şi reuşind în
S-a născut la 21 decembrie 1915 în familia unui agricultor harnic din localitatea arădeană Şicula. După şcoala primară și Liceul de Fete „Elena Ghiba Birta” din Arad (1929-1933 şi 1934-1938), pentru tânăr
Contaminarea ideologică asupra declaraţiilor preotului Boldor se dovedeşte în intervenţia pe care el a avut-o într-un memoriu înaintat Tribunalului Militar din Timişoara la 22 octombrie 1949: „În repetate
Schimbările eşafodajului legislativ din 1948 aduceau Biserica într-o situaţie fără precedent. Pentru prima dată, Biserica, practic, era scoasă în afara legii, pentru organizare şi funcţionare fiind obligată
S-a născut la 22 iunie 1896 într-o familie de oameni simpli din localitatea Buda, fostul judeţ Râmnicu Sărat. După absolvirea facultăţii de teologie, tânărul Popescu a primit darul preoţiei, ajungând să
Anul 1948 aducea schimbarea de regim în România postbelică, de la monarhie la republică populară după modelul sovietic şi implementarea unui sistem politic prin care teroarea era arma de care se folosea partidul
Abia se împlinea un an de la instaurarea regimului „democrat-popular” în România şi comuniştii treceau la schimbarea formelor de conducere locale, prin instituirea Comisiilor provizorii. Noul aparat de
Mărăști, Mărășești și Oituz nu sunt doar trei nume de localități din România, ci reprezintă pagini glorioase din istoria Armatei române și sunt sinonime cu alte cuvinte: eroism, dragoste de neam și țară
S-a născut la 28 octombrie 1889 în Buneşti, judeţul Argeş. A urmat şcoala primară din satul natal (1896-1901). În 1911 a fost încorporat în Regimentul 6 Artilerie Piteşti. În 1913, a fost mobilizat pentru cam
S-a născut la 14 octombrie 1910 în localitatea ieşeană Erbiceni. A urmat Seminarul „Veniamin Costachi” din Iaşi (1924-1932) şi Facultatea de Teologie din Cernăuţi (1936). În 1940, obţine licenţa în drept
Duminica a 5-a după Paști (a Samarinencei) Ioan 4, 5-42 În vremea aceea a venit Iisus la o cetate a Samariei, numită Sihar, aproape de locul pe care Iacov l-a dat lui Iosif, fiul său. Şi era acolo fântâna lui
„Zis-a Domnul către iudeii care crezuseră într-Însul: Dacă veți rămâne în cuvântul Meu, sunteți cu adevărat ucenici ai Mei; și veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi. Ei însă I-au
În zilele acelea, Apostolii, cei ce se risipiseră din cauza tulburării făcute pentru Ștefan, au trecut până în Fenicia și în Cipru, și în Antiohia, nimănui grăind cuvântul, decât numai iudeilor. Și erau
Sfântul Mare Mucenic Ioan s-a născut în jurul anului 1300, din părinți creștini greci, iubitori de Dumnezeu, ceea ce l-a făcut să fie râvnitor al împlinirii poruncilor lui Hristos. Ocupația lui de bază era ne
Sfântul Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia după Ioan, Omilia a II-a, traducere si note de asist. drd. Sabin Preda, Revista „Studii teologice”, Seria a III-a, anul II, nr. 1,
Colaborarea dintre medici și Dumnezeu în actul vindecării este o coordonată aprofundată deseori în teologia patristică și care subliniază importanța atât a tratamentului medical, cât și a căutării
La ora la care citiți aceste rânduri, evenimentul liturgic din inima Bucureștiului se va fi consumat. Acesta a fost prilejuit de împlinirea a 300 de ani de existență a Mănăstirii Stavropoleos, topos al
Preocuparea câtorva membri ai Rugului Aprins pentru îmbogățirea patrimoniului nostru editorial este o chestiune rarisim cercetată, chiar dacă se poate discuta concret și despre câteva remarcabile realizări.
Evocarea unei figuri reprezentative a Ortodoxiei române din Bucovina veacului al XIX-lea, Mitropolitul Silvestru Morariu Andrievici (1818-1895), este prilejuită de împlinirea a 129 de ani de la trecerea sa la cele ve