Consiliul Uniunii Europene a adoptat în 24 mai o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului de liberă
Consiliul Uniunii Europene a adoptat în 24 mai o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului de liberă
O mobilizare fără precedent de forțe de ordine este pregătită în Franța pentru cele trei zile de ceremonii prilejuite de împlinirea a 80 de ani de la debarcarea din Normandia, la care sunt aşteptaţi 25 de
În jur de 373 de milioane de cetăţeni cu drept de vot din cele 27 de state UE sunt chemați, în această săptămână, la urne pentru a-și alege reprezentanţii în Parlamentul European pentru următorii cinci
Donald Trump a fost găsit vinovat, la procesul său penal de la New York, de toate cele 34 de infracţiuni de falsificare de documente contabile, menite să ascundă o plată din 2016, un cutremur pentru fostul
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut din nou aliaților să permită Ucrainei să lovească teritoriul rus cu armele pe care le furnizează. Mai multe state au anunţat deja oficial că acceptă
Un timp, cât o mică eternitate, Dumnezeu m-a ținut departe de elevii mei de la școală. A fost planul Său, cel mai bun și cel mai folositor pentru sufletul meu. Citisem undeva un lucru atât de frumos și de
Traseul deplasărilor elevilor pentru activităţi şcolare este stabilit de autorităţile locale, iar autovehiculele vor fi echipate cu sisteme tehnice de monitorizare video şi localizare GPS în timp real, potrivit
Peste un milion de euro va fi acordat organizaţiilor neguvernamentale care vor dezvolta şi implementa proiecte pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar. Programul SAVE („School Anti-Violence Eco
Ministerul Educaţiei a lansat în consultare publică metodologia de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii universitare eliberate de instituţii acreditate de învăţământ superior din străinătate prin
Campusul Universităţii Politehnica Timişoara (UPT) se va transforma sâmbătă, de 1 Iunie, într-o lume a copilăriei cu ocazia celei de-a treia ediţii a Poli Kids Fest care va avea loc în incinta Stadionului
După o perioadă în care a beneficiat de un proiect pentru lucrări de conservare şi protejare a patrimoniului, Muzeul Memorial „Ion Creangă” din Humuleşti s-a redeschis publicului, începând de ieri, 2 iunie
La Muzeul Etnografic al Transilvaniei (MET) din Cluj-Napoca, Sala Cellarium, poate fi vizitată expoziția „Fețele Universului” a artistului Lua Santana din Bahia, Brazilia. Lua Santana este sculptor, muzician,
Stadionul Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași va găzdui, în perioada 1-2 iunie 2024, festivalul pentru copii intitulat „Pro-Inimo. Copilărie de poveste pentru viață”, or
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti îi invită pe cei mici să serbeze Ziua Internațională a Copilului, sâmbătă, 1 iunie, în Satul Nou. Copiii sunt aşteptaţi la „Academia de
La Iași se va desfășura, în perioada 30 mai - 1 iunie 2024, conferința anuală a Institutului de Istorie „A.D. Xenpol” al Academiei Române. În programul evenimentului, pe lângă numeroasele comunicări
Unele dintre cele mai populare diete ale ultimilor ani sunt dietele ketogenice. Auzim frecvent expresii de genul „eu mănânc keto”. Însă oricât de interesante și grozave ar părea, dietele ketogenice nu sunt și
Nu orice trandafir este bun pentru dulceață, chiar dacă multe specii de trandafiri sunt comestibile. Cel mai potrivit pentru dulceaţă şi cel mai parfumat soi de trandafiri este Rosa damascena sau „trandafirul de
O sursă excelentă de acizi Omega-3, suplimentele alimentare pe bază de ulei de pește au câștigat popularitate pentru rolul pe care l-ar avea în prevenirea bolilor cardiovasculare. Cu toate acestea, există studii
Miopia, hipermetropia și astigmatismul sunt cele mai comune deficiențe de vedere. Ele pot fi corectate fie prin purtarea de ochelari, cu dioptriile adecvate, fie prin intervenții chirurgicale. În toate cazurile,
Câteva plante îngrijite în balcon sau grădinăritul urban, cum l-au numit cercetătorii finlandezi, este cel mai la îndemână mod de a ne îmbunătăți sănătatea. Au ajuns la această concluzie cercetătorii
Localitatea Măceşu din judeţul Gorj a găzduit până zilele trecute tabăra de pictură religioasă „Lumină din lumină”. Manifestarea, ajunsă deja la cea de a VII-a ediţie, a fost organizată de către
Absolvenţii Facultăţii de Teologie din Craiova depun astăzi jurământul de credinţă la Paraclisul Mitropolitan „Maica Precista” -Dudu. După ce au susţinut probele de licenţă, absolvenţii participă
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul craiovean Brestei a găzduit duminică, 30 iunie, implementarea primei etape a proiectului socio-medical „Fii informat! Fii sănătos!” Proiectul are ca
De praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, sâmbătă, 29 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a slujit Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții
În Duminica a 2-a după Rusalii, când Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe toți Sfinții Români, vechea vatră monahală Vodița, ctitoria Sfântului Nicodim de la Tismana, și-a serbat hramul de vară.
Există pentru fiecare individ un spaţiu-matrice, un spaţiu de referinţă la care îşi raportează întreaga existenţă şi, eventual, creaţie. Este spaţiul în care te-ai născut şi, mai ales, ai copilărit,
Sfântul Apostol Pavel s-a născut în Tarsul Ciliciei, localitate situată astăzi în partea de sud-est a Turciei. Părinţii săi erau iudei şi originari din orăşelul Giscala-Galileia de Nord, deveniţi ulterior
Astăzi, de praznicul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, mai multe locaşuri de închinare din Mitropolia Olteniei îşi sărbătoresc ocrotitorii spirituali. La loc de cinste se numără Biserica „Sfinţii
În această perioadă, în parohiile din Arhiepiscopia Râmnicului s-au desfăşurat mai multe activităţi culturale şi misionare. Astfel, Ziua universală a iei a fost marcată în mod deosebit la Muzeul Satului
Miercuri, 26 iunie, în parcul Tricolorului din fața Prefecturii Mehedinți, a fost adus Steagul României spre a fi ridicat pe catarg în acordurile Imnului național. Un sobor de preoți din partea Episcopiei
Studenţii şi masteranzii Facultăţii de Teologie din Craiova încep de săptămâna viitoare examenele de diplomă. Astfel, pentru secţiile de Pastorală şi Arte Vizuale, în ziua de luni, 1 iulie, va avea loc
Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea, care va avea loc la Craiova în perioada 5-8 septembrie 2019, este pregătită intens în Cetatea Băniei. Între activităţile organizatorice, pregătite pentru
În fiecare etapă a existenţei sale, omul se mişcă neîncetat între dat şi devenire, între posibilitate şi virtute. Teologia ortodoxă explică acest parcurs al omului în dinamica harică a legăturii sale cu Du
În fiecare an, la 24 iunie, Biserica Ortodoxă prăznuiește Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul. În tradiția populară, această sărbătoare poartă numele de „Sânzienele” sau „Drăgaica”, fiind
Prima Duminică de după Rusalii, a Tuturor Sfinţilor, a adunat sute de credincioşi la rugăciune în bisericile şi mănăstirile din Oltenia. În această zi, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul
După câteva zile intense de activitate, săptămâna trecută, cei peste 70 de participanţi ai Taberei de excelență Science-Intelligence-Research (SIR) şi-au luat rămas-bun de la Seminarul Teologic „Sfântul
Craiova a găzduit, în perioada 17-22 iunie 2019, cea de-a VII-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu”, prilej cu care, spre finele manifestării, participanţii au fost invitaţi la Seminarul
În numele Bibliotecii Aman și al Fundației Culturale pentru Literatură și Artă din Chișinău, Lucian Dindirică și academicianul Nicolae Dabija au semnat, la data de 19 iunie, un contract de colaborare
Pentru a se bucura deplin de popasul său în Cetatea Băniei, paşii pelerinului trebuie să poposească negreşit pe cele mai importante trepte de istorie şi cultură ale locului. Unice prin valoarea lor
Săptămana aceasta, in Arhiepiscopia Ramnicului s-au desfăşurat mai multe activităţi liturgice, catehetice şi misionare. Astfel, luni, 17 iunie, sute de credincioşi au venit la rugăciune in lavra de la Cozia, car
Cu binecuvântarea Preasfinţi - tului Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, un sobor de preoţi a oficiat slujba Parastasului pentru sufletele tuturor mehedinţenilor care s-au mutat la Domnul şi au tr
Ca urmare a rezultatelor bune la învăţătură obţinute în anul şcolar 2018-2019, 10 eleve ale școlii generale din comuna Popești au primit din partea Mănăstirii Suiești Bursa „Justinian Marina”.
Cu binecuvântarea IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, şi prin îndrumarea Biroului de învățământ şi activități cu tinerii, în Parohia Dozeşti din Protoieria Drăgăşani a fost organizată
Tot în această săptămână, preotul Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru rromi al Eparhiei Râmnicului, a organizat un pelerinaj la mănăstirile Dumbrava și Râmeţ şi la
„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Dacă Dumnezeu ar fi Tatăl vostru, M-ați iubi pe Mine, căci de la Dumnezeu am ieșit și am venit. Pentru că n-am venit de la Mine însumi, ci El M-a trimis.
Sfântul Luchilian a trăit pe vremea împăratului Aurelian (270-275) și a fost păgân o lungă perioadă din viața sa. Dar, întorcându-se de la idoli la credința în Hristos, a primit Sfântul Botez și pe mu