Orașele italiene frecventate de fluxuri mari de turiști încep să ia măsuri de descurajare a sosirilor în perioadele de vârf, relatează Reuters. Iată câteva dintre iniţiativele autorităților locale din
Orașele italiene frecventate de fluxuri mari de turiști încep să ia măsuri de descurajare a sosirilor în perioadele de vârf, relatează Reuters. Iată câteva dintre iniţiativele autorităților locale din
O dată la cinci ani, cetăţenii cu drept de vot din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene îşi aleg reprezentanţii în Parlamentul European, organismul legislativ al UE care reprezintă interesele
În mai multe ţări europene a crescut alarmant numărul de cazuri de tuse convulsivă, până în acest moment fiind raportate de zece ori mai multe cazuri faţă de anii anteriori. „În total, au fost
Autoritatea pentru Pregătire și Răspuns în caz de Urgență Sanitară (HERA) din cadrul Comisiei Europene, în colaborare cu președinția belgiană a Consiliului UE, a lansat Alianța pentru medicamente critice în
Unul din cei mai mari producători europeni de îngrăşăminte necesare pentru culturile agricole avertizează că Europa „se îndreaptă pe nesimţite spre o dependenţă de îngrăşămintele ruseşti, la fel cum a
Lumină și parfum de flori în jur. Bucurie și speranță că trăim sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, cu sufletele deschise și smerite, prin Jertfa Lui, care ne-a adus Izbăvirea! Cu
În România există 52 de instituții de învățământ superior de stat acreditate (45 civile și 7 militare) şi 37 de universităţi private (34 acreditate și 3 autorizate provizoriu). Pe primul loc al
Ieri s-a deschis Târgul de oferte educaționale organizat în perioada 9-12 mai 2024 de Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) în parteneriat cu Primăria Sectorului 3, la care participă 130 de licee
Ministrul educaţiei, Ligia Deca, a transmis că inteligenţa artificială va fi tot mai mult integrată în procesul educaţional, iar acest lucru se va face odată cu digitalizarea platformelor şi resurselor
Cadrele didactice care profesează în învăţământul preuniversitar sau cei care doresc să devină profesori pot participa la concursul de titularizare programat pentru data de 17 iulie 2024. Înscrierea dosarelor
Muzeul Național al Literaturii Române Iași a deschis, recent, în foaierul de la parterul Casei Muzeelor, expoziția temporară „Biblioteca miniaturală”, realizată sub forma unei instalații de artă
În perioada 14 mai - 16 iunie 2024, în cadrul Art Safari, va fi organizată, la Arad, o expoziție aniversară dedicată lui Nicolae Grigorescu ce va include cele mai cunoscute și valoroase tablouri ale sale.
Anul acesta, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti sărbătorește 88 de ani de existență, aniversare ce va fi marcată printr-o serie de evenimente, desfășurate în perioada 10-17 mai
În perioada 9-12 mai 2024, se desfășoară cea de-a 20-a ediție a „Zilelor Horticulturii Bucureștene” în Grădinile Senatului de la Palatul Parlamentului, în organizarea Facultății de Horticultură din
Muzeul Municipal „Regina Maria” din Iași (MMRMI) a organizat, zilele acestea (8-9 mai 2024), trei evenimente culturale. Ieri, la Palatul Braunstein, a fost vernisată expoziția „Maria a României,
Una dintre principalele griji ale lui Dumnezeu este să ne dea de mâncare. Așa a făcut încă de la crearea primilor oameni și a continuat cu această grijă pe tot parcursul istoriei. Unul dintre cei mai cântați
Căpșunile sunt fructe bogate în vitamine, antioxidanţi și au un conținut scăzut de calorii. Un consum echilibrat de căpșuni poate îmbunătăți imunitatea, ajută la reglarea tensiunii arteriale, au rol
Vă simțiți mai tânăr decât vârsta din buletin? Cercetătorii susţin că lucrul acesta pare să fie benefic pentru sănătate. Cei care se percep ca fiind mai tineri decât vârsta lor cronologică trăiesc în
Se întâmplă uneori, în timp ce mâncăm sau după ce am mâncat, să avem senzația de arsură în capul pieptului sau de reflux gastric, simptome care pot fi însoțite de dureri. Dacă lucrul acesta se repetă de
Una dintre cele mai frecvente recomandări nutriţionale pentru cei care suferă de constipație este să mănânce alimente bogate în fibre. Totuşi, dacă acestea au fost introduse în alimentaţie, dar
În urmă cu 16 ani, proaspăt absolventă de Teatru, după ce a jucat un an la „Nottara” și a virat spre jurnalism pentru puțină vreme, s-a întors în Mândra, lângă Făgăraș, preocupată de memoria
În centrul oraşului Alba Iulia se află Spitalul Judeţean, iar în cadrul complexului de clădiri medicale se ridică falnic turla bisericii de lemn, aducând aminte de stilul maramureşean de a zidi astfel sfintele
Teologul și profesorul Marius Balo din Cluj-Napoca este cunoscut pentru experiența cumplită trăită în China, unde a fost condamnat pe nedrept la închisoare. Timp de opt ani a suferit din cauza condițiilor
Încă din primele secole creştine, credincioşii au dorit să meargă la locurile biblice şi să participe acolo la slujbele legate de anumite evenimente care apar în Scriptură. Praznicul Intrării Domnului Hristos
Părintele Gabriel Bunge este schiarhimandrit, un venerabil bătrân duhovnicesc, care de aproape 50 de ani trăiește pustniceşte într-o sihăstrie din munții elvețieni. Duhovnic înțelept, monah cul
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
În Arhiepiscopia Alba Iuliei au fost zidite relativ recent două case unde sunt găzduiţi şi mângâiaţi mai mulţi copii cu dizabilităţi, dintre care unii care nu se pot deplasa şi nu comunică. Părintele
Monica Pillat GENEZA ÎNVIERII La început a fost Cuvântul Ce aștepta încă nespus, Într-o tăcere ca mormântul În care-a fost adus Iisus. Ce-a sfâșiat încremenirea, Făcând din noapte
...își afirmă independența spiritului și, totodată, propriile valori. În complexul determinist al timpului și al istoriei, Marian Nencescu, eseist înclinat spre meditația filosofică, se raportează lucid,
Din ce în ce mai preţioase spectacolele care poartă semnătura maestrului Dan Puric în vremea asta (în lumea asta!) suprasaturată de corectitudini - politice, culturale, istorice, războinice, (i)morale,
1. Cerul ești Tu, Doamne, Luminătorul mileniilor și Stăpânul viilor și al morților, iar eu, cel ce mă opresc din mers, așternându-mă la picioarele Tale de opal și întrebând: Cine ești Tu în fața căruia
În perioada 21-26 ianuarie 2014, părintele poet Ignatie Grecu a mers în pelerinaj în Țara Sfântă și a consemnat trăirile, impresiile acestor zile pline în cartea Jurnalul unui poet pelerin în Țara Sfântă,
Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a săvârșit Sfânta Liturghie în Duminica Ortodoxiei și de praznicul Bunei Vestiri în orașul Vârșeț și în localitatea Mărghita din Serbia. Luni, 25 mar
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, precum și Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Mănăstirea „Sfânta Treime” din satul Roșu, Protopopiatul
Vineri, 15 martie, la Parohia „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului” din localitatea Aprilia, Italia, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, l‑a instalat pe părintele Ștefan
În prima zi din Postul Mare, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, a slujit la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia. Preasfinția Sa a oficiat slujba Pavecerniței
Românii din orașul universitar Erlangen, situat la câțiva kilometri de al doilea cel mai mare oraș din Bavaria, Nürnberg, formează o frumoasă comunitate ortodoxă ocrotită de Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia românească „Sfântul Cuvios Grigorie Decapolitul”
Duminică, 10 martie 2024, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat Sfânta Liturghie la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Chișinău. În cuvântul de
Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, a oficiat duminică, 10 martie, Sfânta Liturghie în Parohia ortodoxă românească „Adormirea Maicii
Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu‑vicar al Episcopiei ortodoxe române a Italiei, a săvârșit duminică Sfânta Liturghie în biserica parohiei românești „Sfânta Mare Muceniță Marina” di
Înaltpreasfințitul Părinte Petru, Mitropolitul Basarabiei, a slujit în cea de‑a treia duminică a Triodului în Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” din Ghidighici, Chișinău. La eveniment au participa
Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, s‑a aflat duminică, 10 martie, în mijlocul credincioșilor Parohiei românești „Sfântul Mucenic Emilian din Durostor” din localitatea
În Sala parohială a Bisericii „Sfântul Ștefan cel Mare” din Viena, Austria, s‑a desfășurat duminică, 10 martie, întâlnirea preoților din Protopopiatul Vienei, Austriei de Jos și Burgenlandului.
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, a vizitat la sfârșitul săptămânii trecute mai multe comunități românești din Regatul Danemarcei. Ierarhul român a săvârșit
Miercuri, 6 martie 2024, Preasfințitul Părinte Antonie, Episcopul de Bălţi, a avut o întâlnire, la sediul episcopal din Bălţi, cu Excelența Sa Cristian‑Leon Țurcanu, ambasadorul extraordinar și
În sala festivă a Centrului Cultural de la Liceul Românesc „Nicolae Bălcescu” din Giula, Ungaria, a avut loc miercuri, 6 martie, spectacolul de muzică și poezie intitulat „Sărbătorile Primăverii la
În ziua de 3 martie 2024, în Duminica a 34‑a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului risipitor, Mănăstirea Ulmu din raionul Ialoveni, Republica Moldova, a fost gazda unei sărbători duhovnicești deosebite, aici
În Duminica a 34‑a după Rusalii, a Întoarcerii Fiului risipitor, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia
Elevii Şcolii parohiale „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din Viena și‑au sărbătorit mamele duminică, 3 martie, în cadrul bisericii parohiei românești fiind organizat spectacolul „O, mamă dulce!”, se
Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, i‑a vizitat de curând pe românii ortodocși răspândiți prin fiordurile Regatului Norvegiei. Sâmbătă, 24 februarie, la prăznuirea Ce
Credincioșii și clericii Parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din orașul Chișinău, capitala Republicii Moldova, au primit duminică, 25 februarie, vizita pastorală a Înaltpreasfințitului Părinte Petru,
Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat duminică Sfânta Liturghie la Catedrala „Sfântul Ierarh Dionisie” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din orașul Cahul, Republica
În Sala Polivalentă a Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Republica Moldova, a avut loc luni, 26 februarie, conferința „Mitropolit Visarion Puiu - 145 de ani de la naștere și 60 de ani de la
Duminică, 25 februarie, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu‑vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfântul Ioan Secerătorul” din
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a efectuat săptămâna trecută o vizită de lucru în Austria, la invitația omologului austriac, Klaudia Tanner. Pe timpul vizitei, ministrul a fost însoțit de
Duminica a 3-a după Paști (a Mironosițelor) Marcu 15, 43-47; 16, 1-8 În vremea aceea a venit Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aștepta și el Împărăția lui Dumnezeu, și, îndrăznind, a intrat la
„În vremea aceea s-a făcut nuntă în Cana Galileei, iar Mama lui Iisus era acolo. Și au fost chemați la nuntă și Iisus cu ucenicii Săi. Și, sfârșindu-se vinul, a zis Mama lui Iisus către
În zilele acelea, Petru a zis către popor: Pocăiți-vă și întoarceți-vă, ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la fața Domnului vremi de ușurare și ca să vă trimită pe Cel mai dinainte vestit vo
Sfânta Muceniţă Glicheria a trăit în vremea în care Imperiul Roman era condus de împăratul Antonin Piul (138-161), guvernator al Greciei fiind Savin. Ea făcea parte din rândul
Metodiu de Olimp, Banchetul sau despre castitate, Discursul VIII: Thecla, II-III, Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 10, pp. 88-89 „Aripile fecioriei duc în mod firesc spre cer și nu spre pământ,
Omenirea punctează frenetic la capitolul descoperiri tehnologice, medicale, genetice etc., dar rămâne incapabilă să reformeze sisteme de gândire socială, cu referinţă, de exemplu, la prezenţa femeii în
Duminica a 2-a după Învierea Domnului Iisus Hristos este o duminică cu totul specială, întrucât vine să întărească în credinţă pe cei ce suntem uimiţi de întâlnirea cu Hristos Cel înviat, să ne dea
Trăim într-un timp care postulează ideea unei lumi fără Dumnezeu. Și, chiar dacă această formulă este îndeobște cunoscută, ne vine foarte greu să o recunoaștem în fapt, mizând pe multitudinea de biserici