Statele membre ale Uniunii Europene au cheltuit, în anul 2021, în medie, 777 de euro pe cap de locuitor pentru prestaţii familiale (alocaţii şi ajutoare sociale), în creştere faţă de o medie de 561 de euro în
Ceremonii de Ziua NATO
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) organizează în această săptămână mai multe evenimente dedicate sărbătoririi a 20 de ani de la aderarea României la Alianţa Nord-Atlantică şi a 75 de ani de la înfiinţarea NATO. Potrivit MApN, la Sibiu vor avea loc astăzi un cros, iar la sediul Comandamentului Corpului Multinaţional de Sud-Est o ceremonie militară și „Ziua Porţilor Deschise”. Duminică vor fi ceremonii de înălţare a drapelelor României şi NATO în Bucureşti şi în marile garnizoane din ţară, iar la Palatul Cercului Militar Naţional evenimentul „România-NATO, 20 de ani”. (C. Z.)