Gală culturală regală în fosta capitală a Regatului României. Peste 800 de persoane au participat la proiecția filmului documentar „Coroana României”, realizat de către jurnalistul George Grigoriu,
Spitalul Universitar de Urgență Elias din București este o unitate de renume care asigură asistența medicală de specialitate, preventivă, curativă, de urgență, de recuperare și îngrijire pentru mame și
Câteva zeci de copii și tineri din satul ieșean Bâcu, îndrumați cu măiestrie de preotul Marius Nica, încântă și cântă cu aceeași melodicitate oriunde se prezintă în fața publicului: în biserica
Mănăstirea Nucet din judeţul Dâmboviţa, ctitorie a jupânului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea, cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ și „Izvorul Tămăduirii”
În fiecare Liturghie celebrăm taina Paștilor, moartea și învierea lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și ne hrănim cu Trupul și cu Sângele Lui. „Eu sunt pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer”, ne-a
Evangheliile ni-L prezintă pe Hristos grăind ucenicilor și mulțimilor, învățându-i pe toți cele cu privire la acel mod de viețuire în această lume, apt să-l ducă pe om în Împărăția lui Dumnezeu.
S-a vorbit adesea, pe bună dreptate, despre moartea martirică a părintelui Daniil Sandu Tudor, petrecută în închisoarea de la Aiud (17 noiembrie 1962). La doar câteva zile distanță, se săvârșea din această
Pe șantierul Catedralei Naționale apar în această perioadă noi schimbări pe mai multe planuri. Icoana „Pantocrator” din turla centrală a fost finalizată. La exterior se lucrează la cupoletele și
De multe ori în spaţiul public se vorbeşte despre Biserica Ortodoxă Română fără o cunoaştere exactă a organizării ei. Pentru a descoperi acest lucru, fiecare dintre noi este doar la un clik distanţă:
Viața pământească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos a fost o continuă întâlnire cu lumea, îndeosebi cu cei bolnavi, pe care îi tămăduia cu puterea Sa dumnezeiască. Sfintele Evanghelii consemnează o parte din vindecările pe care Domnul Hristos le-a făcut celor suferinzi. Boala face parte din viața noastră, a fiecăruia. Dar ea poate deveni împovărătoare dacă o trăim în singurătate și abandon și dacă nu este însoțită de rugăciune și solidaritate frățească. Persoanele bolnave se simt de cele mai multe ori singure, iar gesturile simple pentru ei pot fi foarte importante. O vizită poate face persoana bolnavă să nu se mai simtă singură, iar puțin dialog cu aceștia poate fi un adevărat medicament. Pornind de la Pilda samarineanului milostiv, Mântuitorul Iisus Hristos ne îndeamnă pe fiecare dintre noi: „Mergi şi fă şi tu asemenea”.
Cu mâna Ta, din cerul sfânt, Coboară pacea pe pământ,
Dezbaterea privind rolul teologiei în învățământul public revine periodic în atenția societății civile din România. În contextul unei secularizări tot mai pronunțate din ultimii ani, s-au înmulțit
La slujba de înmormântare a preotului Gheorghe Precup, săvârșită în biserica Mănăstirii Ghighiu din județul Prahova, am mărturisit câteva gânduri despre cel pe care l‑am întâlnit adeseori în ultimii
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2024 drept Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți, avându-se
(Catedrala Patriarhală, luni, 1 ianuarie 2024) Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 9 februarie 2023, a examinat referatul Cancelariei Sfântului Sinod privind declararea
Încă de la început, Patriarhia Română a luat act cu maximă îngrijorare de începerea războiului din Ucraina, război declanșat de Rusia împotriva unui stat suveran şi
Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte instituții importante din România și Uniunea Europeană, a luat act cu maximă îngrijorare de începerea războiului din Ucraina, război declanșat
Ediţia cu numărul 5.000 a Ziarului Lumina, cotidianul Patriarhiei Române, este tipărită la puţin timp după intrarea acestei publicaţii în cel de-al optsprezecelea an de activitate (2005-2022).
În perspectiva alegerilor europarlamentare, locale, legislative și prezidențiale din anul 2024, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, pornind de la pozițiile exprimate succesiv prin hotărârile sinodale
Pe fondul actual al crizei umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice. În perioada 16 mai - 1 iulie 2022, pe platforma online
Pe fondul gravei crize umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice. În perioada 15 aprilie - 15 mai 2022, pe platforma online
Pe fondul gravei crize umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice. În perioada 01-14 aprilie 2022, pe platforma online
Pe fondul gravei crize umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale social-filantropice. În această perioadă, pe platforma online
Pe fondul prelungirii crizei umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat amplele sale acțiuni social‑filantropice. În această perioadă, pe platforma online
Pe fondul dramei umanitare provocate de războiul din Ucraina, Biserica Ortodoxă Română a continuat acțiunile sale filantropice destinate refugiaților ucraineni sosiți în România și în
Pe fondul dramatic al declanșării războiului din Ucraina și al catastrofei umanitare provocată de acesta, Biserica Ortodoxă Română s-a mobilizat încă din primele zile ale acestui conflict declanșat
Întrucât se vehiculează în ultimul timp tema impozitării Bisericii, ca și cum aceasta împreună cu toate celelalte culte religioase din România nu ar plăti impozite, facem următoarele precizări: În esență este vorba despre raportul stat - culte religioase, nu doar despre raportul stat - Biserica Ortodoxă Română. Acest raport este perfect fundamentat constituțional.
(Acest acatist se citește de la Paști până la Înălțarea Domnului) Condac 1: Apărătorul cel mare și Doamne, biruitorul morții celei veșnice, ca cei ce ne-am izbăvit de omorârea cea duhovnicească, cele