Sfințenia, vocația fundamentală a omului

Duminica Tuturor Sfinților este ziua în care-i cinstim pe toți creștinii care s-au învrednicit să primească de la Preasfânta Treime darul sfințeniei. Acum îi sărbătorim atât pe sfinții pe care-i cunoaștem cu numele, cât mai ales pe cei al căror nume nu-l cunoaștem. Ei au îndeplinit obiectivul de la Botez, și anume ajungerea la sfințenie. Pentru fiecare om care a primit botezul în numele Sfintei Treimi și a devenit creștin, sfințenia este dezideratul vieții lui.

Pentru noi, creștinii ortodocși, „sfinții reprezintă capitolul cel mai însemnat al ­Bisericii”, după cum afirmă arhimandritul grec Hrisostomos Papadakis. Tot el spune că sfinții sunt „tot ce are mai de preț ­Biserica Ortodoxă”, pentru că „prin viața lor ne sunt învățători, prin minunile pe care le fac ei sunt binefăcătorii noștri, ne ajută, ne vindecă și, mai presus, ei sunt mijlocitori” pentru noi și ne ajută să ajungem la scopul vieții noastre - mântuirea.

Modul nostru de a mulțumi sfinților pentru ajutorul pe care-l primim de la ei este de a ține după rânduiala Bisericii zilele lor de serbare și mai ales această duminică în care-i cinstim pe toți sfinții. Această sărbătoare este ținută de creștini din secolul 4, după cum afirmă părintele profesor Ene Braniște, mai întâi în Antiohia și apoi în Apus în anul 608, „aici se sărbătorea mai întâi la 13 mai, apoi (prin secolele 8-9) a fost mutată la 1 noiembrie, dată la care se sărbătorește până azi”. În lumea ortodoxă, cinstirea tuturor sfinților se face în prima duminică după sărbătoarea Rusaliilor, ­deoarece, după cum ne spune ­Sinaxarul acestei duminici, „Dumne­­zeieștii noștri Părinți au așezat să prăznuim, după Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile), sărbătoarea de azi, ca și cum ar fi voit să arate că venirea Preasfântului Duh a lucrat prin Apostoli niște lucruri atât de mari, încât a sfințit și a înțelepțit pe cei de o fire cu noi și așezându-i din nou în locul cetei aceleia îngerești căzute, i-a adus, prin Iisus Hristos, la Dumnezeu: pe unii, adică, prin mucenicie și sânge, iar pe alții prin trăire și viață virtuoasă, Duhul Sfânt săvârșind, astfel, fapte mai presus de fire (…) În al doilea rând, prăznuind această sărbătoare, noi cinstim și pe mulți alții, care, deși au bine-plăcut lui Dumnezeu prin virtutea lor cea desăvârșită, totuși, din cine știe ce pricină, ori poate din pricina unor împrejurări lumești, au rămas neștiuți de nimeni, cu toate că au multă slavă înaintea lui Dumnezeu (…) În al treilea rând, prăznuirile sfinților, care se fac în fiecare zi în parte, trebuiau adunate într-o singură zi spre a se arăta că ei au luptat pentru un singur Hristos și că toți s-au găsit pe aceeași cale a virtuții și astfel s-au încununat după vrednicie, ca niște slujitori ai unui singur Dumnezeu.” Toate aceste motive enumerate de Sinaxar pentru cinstirea tuturor sfinților în prima duminică după Rusalii ne arată importanța acestei sărbători și datoria noastră de a-i cinsti pe cei care s-au învrednicit să primească de la Bunul Dumnezeu darul sfințeniei. Acum „prăznuim toate câte Duhul Sfânt, cu darurile de bine, a sfințit: sufletele cele prea­înalte și sfințite, adică cele nouă cete (îngerești), pe strămoși și patriarhi, pe proroci și pe sfinții apostoli, pe mucenici și ierarhi, pe sfinții mărturisitori și pe cuvioșii mucenici, pe cuvioși, pe drepți și pe toată ceata sfintelor femei și pe toți ceilalți sfinți necunoscuți, împreună cu care să fie și cei care se vor adăuga în viitor. Dar, mai presus de toți și cu toți sfinții, pe Sfânta Sfinților, pe Preasfânta și cea fără de asemănare mai presus decât cetele îngerești, pe Doamna și Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea și Pururea Fecioara Maria” (Sinaxar în Duminica Tuturor Sfinților).

Pentru toate acestea, Duminica Tuturor Sfinților este ziua în care îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darul sfințeniei și îi cinstim pe cei care au ajuns la statura sfințeniei și le cerem ajutorul pe drumul nostru către mântuire.

Când îi cinstim pe sfinți, Îl cinstim pe Dumnezeu, Care i-a învrednicit de darul sfințeniei

Iar prin această cinstire, Îi aducem laudă lui Dumnezeu, după cuvântul psalmistului: „Lăudați pe Dumnezeu întru sfinții Săi” (Psalmul 150, 1). De aceea, Biserica ne cheamă ca în această dumi­nică să venim în sfintele lăcașuri pentru a-i prăznui pe toți sfinții: „Veniți, credincioșilor, astăzi, adunându-ne laolaltă să prăznuim cu dreaptă credință și să cinstim cu laude preaslăvita și cinstita pomenire a Tuturor Sfinților, zicând: Bucurați-vă, preaslăviți apostoli, proroci, mucenici și ierarhi! Bucură-te, adunare a cuvioșilor și a drepților! Bucurați-vă, ceata cinstitelor femei! Rugați pe Hristos, pentru lume, să dăruiască creștinilor biruință asupra celor potrivnici și sufletelor noastre mare milă” (Slava de la Stihoavna Vecerniei Duminicii Tuturor Sfinților).

Din acest imn înțelegem importanța pentru Ortodoxie a cinstirii sfinților. În rândul lor găsim creștini din toate straturile societății și din toată istoria Bisericii. Astfel, înțelegem că sfin­țenia nu aparține doar unei categorii sociale sau unui anumit timp al istoriei bisericești, ci ea este dezideratul tuturor creștinilor la care pot ajunge toți cei care i-au urmat lui Hristos prin Taina Botezului, indiferent de statut social sau epocă în care au trăit sau trăiesc. Între sfinți îi regăsim pe apostoli, proroci, mucenici, cuvioși, drepți, ierarhi, împărați ș.a., adică pe toți cei care prin viața lor s-au învrednicit să ajungă la treapta sfințeniei. Cinstindu-i pe sfinți ne inspirăm din trăirea și nevoințele lor, pentru că ei sunt modele de urmare a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De aceea dorim să-i imităm în dragostea lor jertfelnică față de Mântuitorul Iisus Hristos. Lucru sub­liniat atât de bine în Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel, când vorbește de suferințele pe care le-au îndurat ei pentru credința lor în Hristos: „Au suferit batjocură şi bici, ba chiar lanţuri şi închisoare. Au fost ucişi cu pietre, au fost puşi la cazne, au fost tăiaţi cu ferăstrăul, au murit ucişi cu sabia, au pribegit în piei de oaie şi în piei de capră, lipsiţi, strâmtoraţi, rău primiţi. Ei, de care lumea nu era vrednică, au rătăcit în pustii, şi în munţi, şi în peşteri, şi în crăpăturile pământului” (Evrei 11, 36-38). Cu adevărat nu suntem vrednici de oamenii aceștia cu viață sfântă, însă nădăjduim ca pentru rugăciunile lor Bunul Dumnezeu să ne învrednicească să le urmăm exemplul și să ajungem la dezideratul vieții noastre creștine: sfințenia. Să ne rugăm astăzi Mântuitorului nostru Iisus Hristos ca „pentru rugăciunile Preacuratei Sale Maici și pentru ale Tuturor Sfinților celor din veac, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și iubitor de oameni”.