Firile și lucrările Mântuitorului Hristos

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea întâi, 5e, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 62

„Dacă definiția oricărei firi o constituie rațiunea lucrării ei ființiale, cel ce n-ar spune că aceasta e îndoită ar admite mituri cu centauri. Și apoi dacă ar fi așa, cel ce ar fi astfel având o singură lucrare - și aceasta, naturală - cum ar putea săvârși cu ea minunile și patimile, care se deosebesc întreolaltă prin rațiunea firii, fără să urmeze nici o privațiune absenței unei capacități a firii? Căci nici una din existențe nu poate înfăptui prin una și aceeași lucrare cele contrare, fiind ținută în marginile definiției și ale rațiunii firii. De aceea nu e permis a spune că în Hristos e simplu o singură și naturală lucrare a dumnezeirii și a trupului, dacă dumnezeirea și trupul nu sunt, după calitatea naturală, unul și același lucru. Căci în acest caz ar fi și o singură fire, iar Treimea ar deveni pătrime. Fiindcă nici după fire, nici după putere, nici după lucrare, nu S-a făcut, zice, una cu trupul. Pentru că prin nimic din ce e Fiul una cu Tatăl și cu Duhul Sfânt pentru ființa cea una nu S-a făcut una cu trupul din pricina unirii, chiar dacă l-a făcut pe acesta prin unirea cu Sine de viață făcător, deși prin fire era muritor. Căci altfel S-ar fi arătat ca fiind de o fire schimbăcioasă și schimbând ființa trupului în ceea ce nu era, iar unirea făcându-l una după fire.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 19, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, pp. 154-155

„Căci lucra cele dumnezeiești trupește, pentru că le lucra prin trupul nelipsit de lucrarea naturală. Și cele omenești dumnezeiește, pentru că le făcea cu voia în chip stăpânitor (liber), nu primea experiența pătimirilor omenești prin vreo silă. Căci nu lucra cele dumnezeiești dumne­zeiește, pentru că nu era Dumnezeu gol; nici cele omenești trupește, pentru că nu era simplu om. De aceea minunile nu erau fără pătimire; și pătimirile nu erau fără minune. Ci cele dintâi, ca să spun ceva adevărat, nu erau pătimite; iar cele de-al doilea erau minunate.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)