Sfântul Ioan Scărarul, Scara, Cuvântul al IV-lea, 16, Editura Cuvântul Vieții, București, 2020, pp. 80-82 „Ascultarea este lepădarea deplină de propria sa ființă, fapt arătat cu tărie prin trup, sau,
Comoara cerească
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, pp. 269-270
„Dacă dorești într-adevăr bogățiile, atunci mută-le acolo unde pot rămâne întregi și nevătămate. Ce faci acum nu-i fapta unui om care iubește averile, ci a unuia care iubește robia, asuprirea, paguba și necontenita suferință. Dacă un om ți-ar arăta pe pământ un loc neștiut de nimeni și ți-ar făgădui că acolo este cel mai sigur loc pentru păstrarea banilor, n-ai pregeta, n-ai șovăi, chiar dacă te-ar duce în pustie, ci te-ai încrede în cuvântul lui și ți-ai pune acolo banii. Când, însă, în locul unui om îți făgăduiește Dumnezeu același lucru, propunându-ți nu pustia, ci cerul, tu faci tocmai contrariul. Chiar dacă locul acela de pe pământ ar fi fost sigur, totuși niciodată n-ai fi lipsit de griji. Dar dacă-ți pui averile tale în cer, aceste griji nu te mai frământă. Ba, ceva mai mult, nu-ți îngropi banii, ci-i răsădești.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XLIX, III, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 572
„…Iov nu-și lipea inima de avuții când le avea și nici nu le căuta când le-a pierdut! Bunurile materiale pentru aceasta se numesc bunuri, pentru ca să facem bine cu ele, nu pentru ca să le îngropăm în pământ. Fiecare meseriaș își cunoaște meseria sa; bogatul însă nu cunoaște nici o meserie; nu știe nici să bată cu ciocanul, nici să cârmuiască o corabie, nici să țeasă, nici să zidească, nici vreo altă meserie asemănătoare! Să învețe, așadar, și bogatul o meserie! Să întrebuințeze cum trebuie averile sale: să miluiască pe cei nevoiași! Și va cunoaște atunci o meserie mai bună decât toate celelalte meserii. Da, milostenia este superioară tuturor meseriilor. Atelierul acestei meserii este făurit în ceruri; uneltele ei nu sunt făcute din fier și din aramă, ci din bunătate și din voință.”
(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)