Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Analiză Statirul sau banul de argint din gura peștelui

Statirul sau banul de argint din gura peștelui

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Analiză
Un articol de: Arhiereu Daniil Stoenescu - 24 Septembrie 2023

„Venind ei în Capernaum, s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea (pentru templu) şi i-au zis: Învăţătorul vostru nu plăteşte darea? Ba, da! - a zis el. Dar intrând în casă, Iisus i-a luat înainte, zicând: Ce ţi se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini? El i-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Aşadar, fiii sunt scutiţi. Ci ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undiţa şi peştele care va ieşi întâi, ia-l, şi, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l şi dă-l lor pentru Mine şi pentru tine” (Matei 17, 24-27).

Tâlcuind aceste cuvinte, Sfântul Ioan Gură de Aur spune în Omilia LVIII la Sfânta Evanghelie de la Matei, printre altele, următoarele: „Hristos îi spune lui Petru așa: «Eu sunt scutit de bir. Dacă împărații pământului nu iau bir de la fiii lor, ci de la cei străini, cu mult mai mult Eu trebuie să fiu scutit de plata dajdiei, pentru că nu sunt Fiul unui împărat pământesc, ci al Împăratului cerurilor și Împărat»” (Omilii la Matei, PSB 23, București 1994, pag. 672). În continuare, marele tâlcuitor și exeget patristic adaugă: „Că nu era puțin lucru să spună mai dinainte că din acele adâncuri ale mării va plăti dajdia chiar cu cel dintâi pește care va cădea în undiță; nu era puțin lucru ca, la porunca Lui, Petru să arunce undița în acel adânc și să scoată peștele care purta în gură statirul, ci puterea dumnezeiască și negrăită era în stare să facă așa ca marea să aducă daruri și să I se supună totdeauna: să tacă atunci când este furioasă, să primească pe fața apelor ei pe Petru, când este sălbatică, iar acum iarăși să dea pentru Domnul dajdia cerută de încasatorii de biruri... (căci) în chip firesc era foarte îndoielnic să găsești un ban în gura unui pește” (ibidem, pp. 673-674).

„Fiii sunt scutiţi de dare”

În atotștiința Sa dumnezeiască, Mântuitorul nostru Iisus Hristos știa că în apele Mării Galileii înoată undeva în apropierea țărmului un pește cu un statir în gură, precum înota oarecând în Mediterana, vreme de trei zile, chitul cu prorocul Iona în pântece (Iona 2, 1-11), ca dare pentru templu din partea Domnului și a apostolului Său, Petru. De aceea Mântuitorul, fiind în casă în Capernaum, cunoscând discu­ția dintre cei care adunau darea pentru templu și Sfântul Apostol Petru, care a avut loc undeva pe ulițele cetății, i-o va lua înainte lui Simon, întrebându-l despre dările sau birul adunate de „regii pământului”, nu de la fiii lor din casă, ci de la străini, de sânge și chiar de neam, zicând: „Așadar fiii sunt scutiți” (Matei 17, 26). Cu atât mai mult ar fi trebuit să fie scutit Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Împăratul cerurilor și al pământului, Domnul nostru Iisus Hristos. Dar, pentru ca să nu fie nimănui pricină de sminteală, Mântuitorul îl trimite pe Sfântul Apostol Petru să arunce undița în mare, mai degrabă de pe țărm decât din corabie, „și peștele care va ieși întâi ia-l, și, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l și dă-l lor pentru Mine și pentru tine” (Matei 17, 27). Și așa a fost!

Statirul sau banul de argint din gura peștelui prins cu undița de Sfântul Apostol Petru din Marea Galileii va ajunge cu sigu­ranță în vistieria templului din Ierusalim, „casa Tatălui Meu” (Ioan 2, 16) și „casă de rugăciune” (Matei 21, 13; Marcu 11, 17; Luca 19, 46), din „cetatea marelui Împărat” (Matei 5, 35). Dar nu știm dacă acest statir, găsit în gura peștelui din Marea Galileii, va fi fost sau nu între cei 30 de arginți pe care Iuda Iscarioteanul i-a primit din partea arhiereilor „ca preț al Celui prețuit”, în schimbul vânzării și al trădării Domnului (Matei 26, 14-15), ar­ginți ajunși apoi ca preț al Țari­nei Sângelui sau Hacheldama, pentru îngroparea străinilor (Matei 27, 3-10; Faptele Apostolilor 1, 19). Apoi, din punga lui Iuda, nu știm în buzunarul cărui proprietar de pământ din Ierusalim vor fi ajuns arginții arun­cați în templu de vânzător, între care posibil să se fi aflat și statirul din gura peștelui Sfântului Apostol Petru.

Încercând să folosim aici metoda exegetică patristică cu privire la acest cuvânt din Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie; în mod deosebit în duhul Sfântului Maxim Mărturisitorul, am putea spune că, pregătindu-ne predica duminicală sau din zi de sărbătoare, noi, diaconi, preoți, ierarhi sau teologi, se cuvine să ne aruncăm undița teologhisirii, prin harul Duhului Sfânt, precum Sfântul Apostol Petru la cuvântul Domnului, în marea Revelației dumnezeiești din Sfânta și dumnezeiasca Scriptură și, deschizând gura „peștelui” care înoată în fiecare capitol sau verset biblic, ce ne iese înainte prin citire sau ni se deschide cel dintâi, prin gândire, meditație și cugetare, să găsim sau să aflăm întotdeauna, prin teologhisire, statirul de argint al inspirației omiletice, teologice și duhovnicești, prin „cuvânt cu putere multă”, pentru folosul sufletesc și mântuirea credincioșilor ascultători din templul Bisericii lui Hristos!

153 de peşti, interpretați alegoric

Prin urmare, teologic vorbind, încă mai avem de prins prin mreaja teologhisirii sau prin undița cuvântării, mulți pești duhovnicești și mai ales pe cei 153 de pești mari din Marea Tiberiadei la Arătarea Mântuitorului Hristos Cel Înviat pe țărm (Ioan 21, 11), după marele autor filocalic Evagrie Ponticul din „Cuvânt despre Rugăciune”, alcătuit din 153 de capete, trimise unui destinatar necunoscut, la solicitarea prin mai multe scrisori a acestuia, zicând: „Iar eu nu tăgăduiesc că ostenindu-mă toată noaptea, n-am prins nimic; totuși aruncând mrejile după cuvântul tău, am prins mulțime de pești, nu știu dacă mari, dar în orice caz 153 la număr. Pe aceș­tia ți-i trimit în micul coș al dragostei, ca tot atâtea capete (teologice, duhovnicești și filocalice n.n.), împlinindu-ți porunca... Astfel, împărțind cuvântul despre rugăciune în 153 de capete, ți-am trimis o merinde evanghelică” (Filocalia vol. I, Sibiu 1946, pp. 74-75). În gura fiecăruia din cei 153 de pești mari, prinși de către cei șapte Sfinți și dumne­zeiești Apostoli din Marea Tiberiadei, în dimineața Arătării Domnului și la cuvântul Lui: „Aruncați mreaja în partea dreaptă a corabiei și veți afla” (Ioan 21, 6), am putea descoperi teologic și noi câte un statir sau un ban de argint (și poate chiar de aur!), la porunca Domnului: „Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum” (Ioan 21, 10), ca „dare” pentru templul teologiei și al cugetării creștin ortodoxe, prin harul talanților.

De asemenea, am putea spune că peștele prins cu undița de către Sfântul Apostol Petru în Marea Galileii, cu statirul în gură, la porunca Mântuitorului, nu are echivalent și asemănare decât cu peștele cel mare prins de către tânărul Tobie, într-o seară, în apele fluviului Tigru, la porunca Sfântului Arhanghel Rafael - în acord cu cei doi pești de la înmulțirea pâinilor din pustie (Matei 14, 17): „Iar călătorii au ajuns seara la fluviul Tigru şi s-au oprit peste noapte acolo. Şi tânărul s-a dus să se spele, dar din fluviu a sărit un peşte şi a vrut să-l înghită pe tânăr. Atunci îngerul a zis către el: «Prinde acest peşte!» Şi tânărul a apucat peştele şi l-a târât pe uscat. Şi i-a zis îngerul: «Spintecă peştele şi i-ai inima, ficatul şi fierea, şi păstrea­ză-le!» Şi a făcut tânărul cum i-a zis îngerul, iar peştele l-au fript şi l-au mâncat. Şi au plecat amândoi mai departe şi au ajuns la Ecbatana. Şi a zis tânărul către înger: «Frate Azaria, pentru ce sunt bune ficatul, inima şi fierea acestui peşte?» Şi acela i-a răspuns: «De-l chinuie pe cineva un demon sau un duh rău, se afumă bărbatul sau femeia aceea cu inima şi ficatul şi nu-l va mai munci. Iar cu fierea se unge la ochi omul care are albeaţă, şi se vindecă»” (Cartea lui Tobit 6, 1-9). Fie peștele cel mare al lui Tobie, din fluviul Tigru; fie peștele Sfântului Apostol Petru, din Marea Galileii; fie cei 153 de pești mari ai celor șapte Sfinți Apostoli, din aceeași mare, numită acum a Tiberiadei, toți la un loc și fiecare în parte duc și ne conduc înspre simbolul creș­tinilor și creștinis­mului primar IHTYS - „Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu Mântuitorul” din apele Revelației dumne­zeiești, Care ne izbăvește, prin Jertfa și Învierea Lui, de apele potopului, ale păcatului, ale morții și ale iadului - din care nu vom putea ieși „până ce nu vom plăti și cel din urmă ban” (sau bănuț) (cf. Matei 5, 26; Luca 12, 59) de statir.

Astfel ne vom putea vindeca și noi, precum Tobit, tatăl lui Tobie, de albeața sufletească și orbirea duhovnicească, prin Sfântul Arhanghel Rafail, cunoscut în Cartea lui Tobit și sub numele de Azaria (Tobit 11, 10-15) și precum Sfântul Apostol Pavel, prin binecredinciosul ucenic Anania din Damasc (Faptele Apostolilor 9, 17-18). Pescuitul este mult, dar pescarii sunt puțini. Rugați deci pe Domnul pescuitului... (parafrază după Matei 9, 37 și Luca 10, 2).