Într-o convorbire cu Claude Bonnefoy, tânărul Eugen Ionescu retrăiește o întâmplare din adolescența lui. Să fi fost, oare, o pură întâmplare? „Aveam în jur de 17, 18 ani. Mă aflam pe una din străzile
15 Mai, 2024
Poșta redacției
Domnule profesor Ilie Ion Burcea, din paginile cu versuri pe care ni le-ați trimis - „gânduri lirice, zămislite în singurătatea unui salon de spital”, după cum le spuneți -, am reținut unele mai reușite, pe care le publicăm alăturat, dorindu-vă multă sănătate!
Psalm 4
(Talazurile sufletului meu)
Doar talazurile sufletului meu
Bat neoprite de nimeni, șubrezindu-l mereu,
Și-acolo plâng neputincioase, noapte de noapte,
Fără somn, fără să știe de visuri și șoapte,
Venite de sus, din grădina Ta, Doamne!
Psalm 1
Și nu-l vedeau pe Domnul în strălucirea Sa,
la porțile Luminii, tot discutând cu Petru
de cele trecătoare, de cele schimbătoare...
Cu veșnicia, Doamne, ne-ai logodit
și vrei să-ți fim de-a pururi o picătură oarbă
în marea fără margini a-mpărăției Tale
striviți de frici și spaime la marginea Luminii!
