Un promotor al literaturii române în Portugalia: Victor Buescu

Filologul clasicist, poetul şi traducătorul Victor Buescu se numără printre personalităţile române care au trăit în exilul portughez.

A trăit între anii 1911 şi 1971. A studiat Literele la Universitatea din Bucureşti, dar a făcut studii şi la Sorbona, între 1933 şi 1938, timp în care a exersat, la aceeaşi universitate, funcţia de lector de limba şi literatura română. Şi-a luat doctoratul şi a predat la universitatea bucureşteană greaca şi latina. Din 1943 a devenit lector de limba română la Facultatea de Litere a Universităţii din Lisabona, şi chiar dacă lectoratul s-a desfiinţat, universitatea l-a păstrat în continuare profesor auxiliar. După instaurarea regimului comunist în România, nu s-a mai întors acasă, trăind până la sfârşitul vieţii departe de ţară.

Avea legături cu intelectualii români din întreaga Europă, dar nu s-a implicat în lupta anticomunistă cum au făcut alţi români în acea perioadă. A cercetat, a publicat studii şi făcut traduceri importante, având un rol însemnat în propagarea literaturii române în Portugalia prin traducerile din operele scriitorilor: Mihai Eminescu, I. L. Caragiale, Ion Creangă, Liviu Rebreanu, Cezar Petrescu, Mihail Sadoveanu, Gib I. Mihăescu, Ionel Teodoreanu, Panait Istrati. Personalitate recunoscută, Buescu a fost invitat la importante congrese internaţionale pe teme culturale. A publicat studii de filologie clasică și română în reviste din România, Portugalia, Franța, Italia și Spania. Este autorul unui dicţionar româno-portughez, rămas în manuscris (cca 30.000 de cuvinte), neterminat, dar care a fost definitivat de alţi filologi români şi de soţia sa, Maria Leonor Carvalhão Buescu, nativă portugheză, şi publicat.

A scris şi poezie, publicând două volume în limba portugheză: Contos romenos (1943) și Novos contos romenos (1946).

Într-o revistă românească din exil, Victor Buescu a publicat o scrisoare deschisă în care îl critica pe Tudor Arghezi, când acesta era sărbătorit cu mare fast în România socialistă, reproşându-i poetului de la Mărţişor adeziunea la noile cerinţe politice. În mod surprinzător, scrisoarea a iscat un răspuns furtunos de apărare a lui Arghezi din partea lui Virgil Ierunca. O vreme, Buescu s-a simţit marginalizat de oamenii de cultură români din afara graniţelor, în timp ce în România opera şi numele lui erau, oricum, interzise. Altfel, s-a bucurat de prietenia lui Mircea Eliade, a fraţilor Alexandru şi Geor­ge Ciorănescu şi a altor intelectuali din exil.