Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Teatru creștin la Sala Dalles
Fundația Turnu vă invită vineri, 5 aprilie 2024, de la ora 19:00, la Sala Dalles, la spectacolul de teatru creștin „Urma pașilor Tăi…”, după textul Olgăi Greceanu. Toate veniturile realizate din vânzarea biletelor vor fi oferite Așezământului social de copii „Leagăn Prins de Stele” de la Mănăstirea Turnu-Prahova. Biletele pot fi achiziționate de la anticariatul Sălii Dalles și de pe pagina de internet www.ticketstore.ro. (A. D.)