Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Obiectul lunii la Muzeul „Victor Babeș”
Muzeul Municipiului București continuă proiectul expozițional lunar de la Muzeul „Victor Babeș”, prin care prezintă publicului un obiect din patrimoniul acestuia. În octombrie se împlinesc 95 de ani de la moartea savantului Victor Babeș, ocazie cu care este prezentată masca mortuară din bronz ce înfățișează chipul marelui profesor. La o zi de la moartea sa a fost realizat un mulaj din ghips, iar ulterior, la 12 ani distanță, a fost lucrată masca mortuară, într-un atelier european. Programul este de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00-18:00. (A. D.)