Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.
Cărți ortodoxe în format digital pe iTUNES și Amazon
Agenția Pemptousia anunță recent prezența pe iTUNES și Amazon a unui val de „e-books” (cărți digitale) ortodoxe publicate atât de Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos, cât și de Institutul „Sfântul Maxim Grecul” din Atena. Putând fi lecturate pe specificele dispozitive de citire (Ebook Reader), pe calculator, tabletă, sau chiar pe telefonul mobil, aceste cărți de spiritualitate ortodoxă, publicate în engleză și neogreacă, permit publicului cititor familiarizarea cu teologia și experiența duhovnicească specifice Ortodoxiei, introducându-l totodată în bogăția tradiției athonite prin mărturiile marilor ei viețuitori. Astfel, pe lângă lucrări de îndrumare duhovnicească și câteva numere recente ale revistei de teologie academică „Analogia”, editată de institutul sus-amintit, menționăm și cărți închinate vieții și experienței duhovnicești a părinților athoniți: Iosif Isihastul (1897-1959), Iosif Vatopedinul (1921-2009) și Efrem Katunachiotul (1912-1998), precizează www.myocn.net.